Nunţile necesare
Autor: Dumitru Ţepeneag
Rating: 
[Cumpără cartea]

Intenţionat am căutat, mai întâi, cuvântul onirism într-un prozaic dicţionar medical şi nu într-unul de curente literare - "stare delirantă subacută sau acută, caracterizată prin halucinaţii vizuale, halucinaţii ale sensibilităţii generale sau ale simţurilor sau a sensibilităţii musculare (senzaţia de cădere, de deplasare rapidă)". Pentru că: citind atent şi "la lumina zilei" Nunţile necesare, romanul lui Dumitru Ţepeneag, va fi la îndemână a se emite supoziţia că fantasticul, ca blat al acestui tip de literatură (onirică), nu reuşeşte (şi parcă nici nu şi-ar propune ferm) a se desprinde vreodată, întru totul, de realitate. Absenţa punctuaţiei, textualismul fragmentat, curgerea concentrică - înspre sine - a "intrigii", lejer îngăduita interşanjabilitate a trăsăturilor personajelor şi a planurilor, perceperea lumii cu ochii mijiţi, în starea situată între veghe şi somn nu alcătuiesc laolaltă un vehicul cu un motor suficient de convingător cât să poată transporta Nunţile... din real într-o dimensiune paralelă, fabuloasă. Din contră, reuşita acestui roman stă în aceea că împrumută realităţii, cu mare artă, logica aparent dezordonată a visului.
Ciobanu vrea să fie lăsat să doarmă. Ciobanu e profesor la ţară şi, totodată, e cel care "visează" această carte, iar în visele care-i apar în puţinele ore de somn se proiectează pe sine într-o (sperat izbăvitoare) postură pastorală. [Citeste tot Articolul]




