Am încercat şi eu, ca mai tot omul care se pregăteşte să citească o carte de economie, să caut câte ceva despre autor. Îl ratasem la limită de câte ori apăruse pe la Antena 3, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu ce am găsit pe internet. Adică destul de puţin, pentru că am găsit doar CV-ul lui, care este destul de stufos, ce-i drept. În rest, probabil că una din informaţiile esenţiale este aceea că este directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA).

Pe de altă parte mi-am dat din nou seama (dacă mai era nevoie) că oricât de mare, informal şi liber ar fi internetul, "vanarea" de informaţii nu se compară cu a asculta/ a vorbi cu cineva. Şi spun asta pentru că am găsit în general comentarii negative nesusţinute de argumente solide sau măcar concrete. Şi cum nu sunt persoana care să nu asculte şi "cealaltă versiune a poveştii", m-am hotărât să trec cu vederea informaţiile găsite şi să încep să citesc cartea.

Ce este necesar să ţineţi minte, vă rog, este că nu am încercat niciodată să va induc în eroare în ceea ce priveşte experienţa mea în economie. Desigur, după Keynes şi Krugman şi Friedman am început să mai înţeleg câte ceva dar vă voi mărturisi din nou că au fost câteva momente în care m-am simţit depăşită de unele "concepte", pe care le-am însemnat conştiincioasă în scopul unei viitoare lămuriri.

Însă am citit cartea lui Voinea mai degrabă din punctul de vedere al unui român care conştientizează că este ceva "foarte putred în Danemarca". Care vrea să vadă dacă există totuşi cineva care a pus pe hârtie o soluţie- bună sau rea, corectă sau nu, viabilă sau nu. Să vadă că este cineva care se preocupă. Iar autorul despre care vă povestesc a trecut acest din urmă test.

Pentru cunoscători, Voinea începe prin a face o analiză a economiei neoclasice (teorie care se bazează pe concepte ca echilibru, raţiune, neutralitate a banilor etc- ceea ce mie îmi sună a accente din keynesianism, minus neutralitatea banilor) în comparaţie cu cea heterodoxă (exact opusul). Este un capitol destul de dificil, peste care am trecut cu greu din cauza conceptelor economice.

Prin urmare, necunoscătorii vor avea o mare dezamăgire când vor da peste grupuri de cuvinte cum este "Curba Philips" sau peste citate din autori ca Minsky, Akerlof, Shiller sau Crotty.

Însă cred că ambele categorii vor găsi interesant capitolul în care Voinea tratează în paralel criza economică externă şi pe cea internă. Pe scurt, criza din România nu prea are mare legătură cu cea din SUA, să spunem. La noi criza ar fi apărut oricum din cauza creşterii salariilor peste productivitate, a creşterii consumului şi a finanţării prin datorie privată a creşterii exponenţiale a deficitului de cont curent. Nu am să vă explic ultimele cuvinte însă am să vă spun că în SUA şi în mare parte din restul ţărilor, criza a pornit de la un exces de investiţii financiare.

Nu cred că aş putea rezuma cele trei capitole în care se vorbeşte despre economia României. Mie îmi pare o radiografie amănunţită, în care se ating şi părţile bune dar în care se explică mai ales părţile rele. De ce s-a ajuns în situaţia de faţă şi de ce de la căderea comunismului aceasta este deja a treia criză prin care trece România. Şi oricum, miturile economiei româneşti înainte şi în timpul crizei nu sunt de ratat.

Aşa cum mă aşteptam, Liviu Voinea vorbeşte în ultimul capitol şi despre soluţiile împotriva crizei. Prezintă cele trei aspecte cel mai des pomenite ale programului anticriză "adoptat" şi explică şi de ce ele nu vor avea un efect prea mare pe termen lung.

Şi pentru că nu se poate doar să "critici", Voinea are şi propriile propuneri. Propuneri care sună cam aşa: "Contributia de asigurări de sănătate- cea mai împovărătoare dintre toate taxele în România- ar trebui redusă pentru a stimula ocuparea. În paralel, ar trebui înlocuită cota unică de un impozit progresiv în trei trepte.."

Nu aş putea spune dacă ideile din ultimul capitil ar funcţiona- nu am competenţa necesară. Cred însă ca sunt ceva diferit, iar dacă soluţiile adoptate până acum nu prea au funcţionat, poate ar trebui că responsabilii să încerce şi o abordare... diferită.

Scris de Raluca Alexe