Despre vrăji, numai de bine
Scris de Jen • 15 martie 2008 • in categoria Versetele serafice
Momentul ieşirii din Egipt a poporului lui Israel este însoţit de ceea ce azi s-ar numi, în limbajul nostru, un campionat al magiei. S-au înfruntat, după cum bine se ştie, Moise şi Aaron, pe seama sclavilor evrei, pe de o parte, şi magii, în numele Faraonului, de cealaltă parte. Punctul de vedere sacru este expus în Biblie şi accesibil oricărui lector. Ceea ce ne interesează pe noi este cum s-au văzut toate din unghiul suveranului egiptean. Pentru a înţelege şi mai bine conflictul care l-a opus Profetului israelian, trebuie să ne întoarcem în momentul în care, pe muntele Sinai, Moise încearcă să refuze misiunea cu care îl însărcinează Dumnezeu: "Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, regele Egiptului, şi să scot pe fiii lui Israel din ţara Egiptului?" (Ieşirea 3: 11)
Dumnezeu îl dăruieşte pe alesul lui cu două lucruri esenţiale. Primul este o probă intelectuală: "Eu sunt Cel ce sunt." (3, 14), pe care trebuie s-o transmită "bătrânilor fiilor lui Israel". Referitor la implicaţiile adânci ale acestei injoncţiuni, rabbinul Moise Maimonide comentează: "Dumnezeu îi dădu atunci o cunoaştere pe care trebuia să le-o comunice, astfel încât să stabilească pentru ei existenţa lui Dumnezeu, şi aceasta este [ceea ce exprimă cuvintele] ehye aşer ehye ("Eu sunt cel ce sunt"). [...] Tot misterul este în repetiţia, sub formă de atribut, a cuvântului însuşi care desemnează existenţa. [...] Şi, exprimându-se primul nume, care este subiectul, prin ehye, şi al doilea nume, care îi serveşte drept atribut, prin acelaşi cuvânt ehye, s-a declarat, ca să zicem aşa, că subiectul este identic cu atributul. Aceasta este deci o explicaţie a ideii că "Dumnezeu există, dar nu prin existenţă", astfel încât această idee este rezumată şi interpretată: "Fiinţa care este Fiinţa", adică, Fiinţa necesară, Şi aceasta este într-adevăr ceea ce se poate stabili în mod riguros pe cale demonstrativă, [adică faptul] că există ceva a cărui existenţă este necesară, care nu a fost niciodată non-existent şi care nu va fi niciodată, [...]." Este neîndoios faptul că, printre bătrânii sclavi israelieni din robia egipteană se aflau unii capabili să fie fulgeraţi, ca şi rabbinul Maimonide secole mai târziu, de această evidenţă intelectuală, aceea care îi conferă Profetului Moise autoritatea de care are nevoie în faţa poporului său. Al doilea lucru cu care este dăruit de Dumnezeu este capacitatea de a interacţiona la nivelul fenomenelor: toiagul-baghetă-magică se transformă în şarpe, şi apoi revine la forma iniţială (4: 2-4); mâinile lui, băgate în sân, sunt scoase "albe ca zăpada de lepră", apoi iarăşi băgate în sân, revin la forma iniţială (4: 7). Un gând şi o putere...
Nu vom intra în detaliile privind plăgile pe care le aduce asupra Egiptului puterea lui Moise. Sunt prea notorii şi prea uşor de găsit în textul Ieşirii pentru a le enumera şi noi aici, cu aerul că spunem ceva inedit. Ce ne interesează mai degrabă este de ce Faraonul a refuzat în multiple rânduri cererea celui ce se prezenta enunţând un mandat divin. Fără să facem vreo nuanţare, şi nuanţele au aici o ponderea lor deloc neglijabilă, este evident faptul că pretenţia păstorului evreu octogenar, cu aere de vrăjitor, nu-l convinge: "Atunci a chemat şi Faraon pe înţelepţii Egiptului şi pe vrăjitori şi au făcut şi vrăjitorii Egiptenilor asemenea lucru cu vrăjile lor." (7: 11). Saturat de farmece, nimic nu-l mai impresionează...
Principial, suveranul Egiptului nu poate fi condamnat. Lui nu i s-a oferit şansa de a percepe, asemeni bătrânilor lui Israel, că Moise vine în numele Celui ce este. El nu putea vedea decât partea spectaculoasă, de la etajul cel mai josnic: broaşte, ţânţari, tăuni şi alte grozăvenii încă şi mai mari. Adică ceva ce şi vrăjitorii lui puteau face, cu mai mare sau mai mic succes. Există o dimensiune tragică în destinul acestui rege-zeu confiscat de un show de iluzionişti a cărui scenă este, întâmplător, ţara lui. Nimic raţional, nimic intelectual, nimic metafizic nu i se oferă, doar un moşneag care cere insistent, în numele unui grup, autonomie pe criterii etnice, cu consecinţe economice negative uşor de anticipat. Faraonului i se refuză evidenţa intelectuală, lui i se solicită credinţa, pe măsura adagiului care spune că nimănui nu-i cere Dumnezeu mai mult decât poate da. O lume pe dos, o lume în care sclavii israelieni folosiţi la fabricarea cărămizilor sunt cu mult mai vii intelectual decât primul sacerdot-luptător al Statului...
Secole mai târziu, Iisus se întâlneşte, în propriul său popor, cu aceeaşi atitudine cu care s-a confruntat Moise atunci când cere slobozirea israelienilor din robia egipteană. Reproşul care i s-a adus constant era aceea că faptele lui inexplicabile au la bază forţe demonice: "Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor." (Matei 12: 24). Lectorul postmodern se va fi întrebând de ce misiunea lui Iisus s-a lovit constant de şicanele unor grupuri religioase iudaice pentru care religia era lucrul capital, ajungându-se până la ostilitatea activă a ierarhiei religioase supreme a Templului. Incursiunile în istoria vremurilor ne aduc la cunoştinţă faptul că pretenţiile mesianice au fost formulate de mai multe personaje, iar putinţa de a lucra la nivel fenomenal n-a fost nici ea monopolul christic: Simon Magul, contemporan cu o mare reputaţie în ale vrăjitoriei, înviase un bou înecat pe fundul unui lac cu câteva sute de ani înainte. Ce avea Nazarineanul în plus? Argumentul intelectual. Lumea amorţită voia însă circ, tânjea după spectacol: "Atunci i-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la tine un semn. Iar el, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da..." (12: 38-39) Atunci când i se solicită o vrajă, Iisus refuză, pentru că vrăjile, în absenţa unui gând lămurit şi înalt, nu dovedesc nimic.
Atunci când crepusculul lumii îşi va arăta ineluctabil primele raze tenebroase, un negustor arab din Mekka va clama şi el profeţie coborâtă prin Arhanghelul Gibril de la Dumnezeu cel Unic. Intrat în contact cu triburile evreieşti din Medina, i se va cere să dea un semn, să-şi demonstreze abilităţile în ale vrăjitoriei. Muhammad va refuza de fiecare dată, la ce bun un vrăjitor în plus?, când "Dacă oamenii şi djinnii s-ar strânge ca să facă ceva asemeni acestui Coran, ei nu vor face nimic care să-i semene, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alţii." (Sura 17 Cea a călătoriei în noapte, 88). Nicio vrajă, nicio încercare de a adăuga gestul vizibil în sprijinul evidenţei intelectuale. Doar Coranul, ale cărui versete se numesc în arabă ayat, adică minuni. Superba ariditate de sorginte metafizică a lui Muhammad în raport cu manipularea fenomenelor contrastează în mod vădit cu aplecarea spre cele ce se pot constata prin simţuri a contemporanilor săi, a urmaşilor lor, şi care între timp a devenit modul cel mai important al oamenilor de a crede că pot accede la cunoaştere...
Scris de Radu Iliescu
Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Radu Iliescu spune:
@ eugen,
tu intrebi, daca bine pricep eu, de ce si cum se face ca un popor intreg s-a deplasat de buna voie in alta tara, unde a acceptat sa traiasca in sclavie. Si mai spui ca un evreu studios a evitat raspunsul.
Nu se pune problema sa se evite raspunsul. Dar nici sansa sa obtii un raspuns nu exista. Esti in situatia celui care intreaba de ce calul alearga cu mult mai repede decat o oaie care rumega. Intrebarea ta nu are sens. E gresit formulata. De aceea, nici raspuns nu are.
Hai sa te ajut totusi sa formulezi intrebarea corect. Este destul de simplu, trebuie doar s-o fractionezi.
1) Cum au ajuns evreii in Egipt?
2) In ce consta “poporul” evreiesc in vremea aceea?
3) Cum se face ca evreii au devenit in cele din urma sclavi?Iti las placerea descoperirilor. In Facerea, desigur. Vei putea astfel sa citesti istoria lui Iosif, cel vandut de fratii sai, si ajuns apoi om de incredere in casa lui Putifar. Vei afla apoi despre talentul lui de hermeneut, care il propulseaza intr-o functie similara celei de prim-ministru in Egipt. Acestea sunt raspunsurile la prima intrebare.
La a doua intrebare te vor lamuri detaliile legate de fratii lui Iosif, si tot neamul lor. Se pare ca un “popor” in vremea aceea nu avea nevoie de un steag, de o moneda proprie, de o constitutie sau o limba. Ajungea un numar de stramosi comuni. Cred ca intre “popor” si “trib” nu exista multe diferente, la nivelul Facerii…
Cat despre ajungerea in sclavie, ea tine de regula degenerescentei. Prinsi in spirala mai-raului, evreii, din tolerati devin inrobiti. Probabil ca aceasta este chestia care te interesa cea mai tare…
-
Io Mircea spune:
Dpdv al istoriografiei laice moderne, sclavia triburilor lui Israel se explica printrun fenomen care la acel moment era extrem de des intalnit: semintii intregi deveneau de buna voie robi ai altor neamuri, din cauza unor anumite conditii (surplus demografic, schimbari climaterice ce cauzau secete si … etc. etc.). Evreii nu au fost singurii “asiatici” (termen folosit de istorici) deveniti de buna voie sclavi ai egiptenilor. Si au mai fost si alte cazuri in Orientul Apropiat.
-
eugen spune:
@Radu,
Spui, citez:
“Esti in situatia celui care intreaba de ce calul
alearga cu mult mai repede decat o oaie care rumega.”
Asta e situatia unui imbecil.Pe de alta parte, nu ai facut decat sa tai intrebrile mele in mai multe bucati, dupa care ai crezut ca reusesti mai usor sa dai un raspuns.
Crezi ca daca tai niste pantaloni in bucati, poti sa ii imbraci mai usor?
Oricum, merci de raspuns. -
Radu Iliescu spune:
@eugen,
Ca o intrebare sa poata primi un raspuns, trebuie sa fie corect formulata, adica adecvata problemei.
Ca o intrebare raportata la un text sacru sa merite un raspuns, ea trebuie sa dovedeasca cel putin lectura atenta a textului. Adica epuizarea posibilitatilor de eruditie pe care le are cel care formuleaza intrebarea.
-
eugen spune:
@Mircea
Deşi am pus întrebarea cu toată modestia, ai trecut de la metafore de un gust îndoielnic, la lecţii despre cum se pun întrebările.
Era mult mai simplu, mai onest şi “cinstit” (apropos şi de credinţă) să spui că vei studia problema, te vei documenta.
Fiindcă deocamdată este clar că nu poţi da un răspuns satisfăcător, din moment ce afirmi că nu am ştiut să întreb (!).
Nu cred că mai are rost continuarea discuţiei, întrucât eu m-am lămurit şi înţeleg că şi tu.
Te salut. -
Radu Iliescu spune:
Mangaloy, tu, ca si eugen, n-ati recunoaste un raspuns nici atunci cand deasupra lui scrie negru pe alb: RASPUNS.
-
Radu Iliescu spune:
Mai Eugen,
omul este masura priceperii lui, si nimanui nu trebuie sa i se ceara sa sara peste umbra proprie, pentru ca nu poate. Nu-i cbestie de rea-vointa, pur si simplu fiecare avem limitele noastre, care ori cedeaza de la sine, ori raman acolo unde sunt, oricant ne-am berbeci noi.
Eu am intrerupt discutia cu tine pentru ca nu avem repere comune. N-are rost. Nu e suparare, nu-i nici mare veselie. Tu vad ca insisti.
Hai sa te fac sa pricepi cu un exemplu accesibil. Cel mai accesibil de care dispun. Atunci cand un informatician interogheaza intr-o baza de date o variabila din afara campului definit, primeste un raspuns care suna asa: OUT OF RANGE. Adica ai sarit cu roata din drum, sau ai dat cu oistea in gard. In informatica, la fel ca in toate domeniile, daca doresti UN RASPUNS CORECT, esti conditionat de O INTREBARE CORECTA. E evident, draga Eugen, dar se pare ca pentru tine nu. Nici teologia, nici metafizica nu duc lipsa de calificarea “inept”.
Prima ta intrebare (vezi comment no 1), a fost, textual: “dece si cum se face ca un popor intreg s-a deplasat (de buna voie?) in alta tara, unde a acceptat sa traiasca in sclavie”. Intrebare de om care n-a citit din Biblie decat cotorul. Practic, n-avea rost sa-ti raspund la ceea ce Biblia da mura in gura. Trebuia sa te ignor.
Am fost totusi amabil cu tine si ti-am aratat ca intrebarea ta n-are sens, este a unuia care se afla voios in treaba, cum sa zic, n-are rost sa vii aici sa ma intrebi ceea ce poti gasi singur cu efortul unei simple lecturi. In plus, intrebarea, asa cum era formulata, nu poate da decat OUT OF RANGE, pentru ca sugereaza ca o masa semnificativa de oameni (acceptiunea curenta pentru “popor”) a emigrat cu lozinca “suntem niste sclavi in cautare de stapan”, ceea ce este fireste reductionist si cu totul fals. Probabil te asteptai sa-ti povestesc cine stie ce conspiratie, sau sa-ti spun ca Biblia ne pacaleste, habar n-am care a fost asteptarea ta, dar cert e ca nu ne-am intalnit. Asa cum nu te-ai intalnit nici cu “studiosul evreu”, nu?
Ti-am explicat calm tot ce ai vrut sa stii. Desi, cum ai dovedit in continuare, nu meritai rabdarea mea. Apoi am incercat sa-ti atrag atentia asupra faptului ca raspunsurile sunt totusi acolo, dar ca tu, “modest”, nu le vezi. Tot ziceai ca ai intrebat “modest”. Tot “modest” ai si citit raspunsurile mele. Mi-ar fi placut sa intrebi si sa citesti competent. Tu ai preferat, in schimb, “modest”.
Ce-ar fi sa mai pui si mana pe carte, ia-o cu manualul de logica de-a IX-a, cu filosofia de-a XII-a, ia-o cu ce vrei tu, ca sa incepi si tu sa pricepi ca cel ce pune intrebarea corect are deja jumatate de raspuns, in vreme ce o intrebare pusa aiurea te trimite unde-a intarcat mutul iapa.
Nu te simti fortat sa raspunzi. Dialogul nostru ia sfarsit aici.
-
dragos spune:
Cata aroganta Radule…
Esti un colos al gandirii care da pe afara de atata narcisism!
-
Radu Iliescu spune:
@ dragos,
iar tu esti… lasa-ma sa ghicesc… dragos, nu?
Venita din partea ta, judecata pe care tocmai ai exprimat-o a transat totul. Gata, m-ai batut, ma car rusinat in barlogul meu.
-
eugen spune:
@Radu Iliescu,
N/am vrut sa te enervez, desi am observat ca in general dai lectii pe unde apuci.(probabil e o deformare, rea, profesionala).
Eu, da, am zis “cu toata modestia”, poate era bine sa o dovedesti si tu mai mult.
Referitor la cartile de liceu, de acord, trebuie recitite de toti, ba chiar si cele care ni le citeau parintii, in primii nostri 7 ani.
Cat despre raspunsul calculatorului, crezi ce vrei.
Eu vorbeam aici de raspunsul Omului.
Se vede, uite, ca, spre deosebire de calculator, poate fi si ipocrit.
In rest, repet, nu te mai chinui sa dai acel raspuns, fara sa il stii.
Hotareste-te: ori nu te-am intrebat cum vrei tu, si atunci nu ai raspuns, ori te-am intrebat si atunci ai raspuns.
(chestie de logica ce liceu)
Sunt, de altfel, atatea intrebari care n-au primit raspuns in Lume, nici de la genii.
Numai de bine, si, hai nu mai fi suparat.
O zi buna.
eugen spune:
15 martie 2008 | 12:28 pm
De curand am citit cate ceva din Tora, cautand un raspuns pe care vad ca nici cartea de fata nu isi propune sa il dea, ca nefiind in obictul propus.
Daca evreii nu ar fi fost sclavi in Egipt, totul ar fi fost altfel.
Am intrebat un studios evreu, pe Internet, dece si cum se face ca un popor intreg s-a deplasat (de buna voie?) in alta tara, unde a acceptat sa traiasca in sclavie.
A evitat raspunsul, raspunsul lui fiind ca nu exista date istorice.
Dar nici biblice, din moment ce Biblia incepe din momentul scalviei.
Poate autorul recenziei, bine sintetizata, la un volum pletoric de idei, cum este materialul biblic, are vreo varianta, gasita in vreo sursa.
Intrucat pare a fi mai in domeniu decat mine.
In rest, numai de bine.