Introducere la Versetele serafice
Scris de Jen • 22 noiembrie 2007 • in categoria Versetele serafice
Ne place sau nu, întâlnirea religiilor de care vorbea Anca Manolescu e în plină şi fantastică desfăşurare. Primii paşi ai îmbrăţişării civilizaţiilor au avut loc demult, odată cu pundiţii hinduşi care au recunoscut în Iisus al nouălea avatar al lui Vişnu, cu cărturarii musulmani care l-au identificat în persoana lui Du-l-Kifl (cel din Kifl) pe Buddha Sakya-Muni (născut în Kapilavastu), cu rabbinul Maimonide care a găsit în Islam un monoteism la fel de ireproşabil şi pur ca însăşi religia lui Moise. Cine poate situa începutul mişcărilor tectonice ale câmpurilor spirituale care se confruntă azi în Europa?
Şeicul Muhayydin Ibn Arabi spune undeva: "Inima mea este pajiştea gazelei, mănăstirea călugărilor, templul idolilor, Mekka pelerinilor, Tablele Torei şi cartea Coranului. Eu sunt religia dragostei, peste tot pe unde merg caii şi cămilele, dragostea este religia şi credinţa mea." Peregrinările ce stau să vină de-a lungul Scripturilor lumii caută adăpost la umbra inimii lui Ibn Arabi, a acelei inimi surprinsă într-un hadith qudsi: "Cerul şi Pământul nu Mă pot încape, însă inima dreptcredinciosului Meu Mă cuprinde."
Ce poate spera cel care se lasă furat de Ramayana, de Zohar, de Evanghelia lui Ioan, de Legile lui Manu? Frumuseţea irespirabilă a acestor texte n-o pot compara, eu, ucenicul ce scrie aceste rânduri, decât cu întâlnirea deplin improbabilă pe care am făcut-o într-unul din crângurile adolescenţei mele cu un Mare Duce, nocturna bufniţă albă ce-a binevoit să-şi desfoaie aripile înecate în pene la câţiva metri de mine. În dimineaţa aceea ceţoasă am văzut tăcerea zburând, ca un verset serafic ce se uită o clipă dincolo de ochii mei...
Scris de Radu Iliescu
Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Radu Iliescu spune:
Draga camir, a fi de acord (sau nu) cu o afirmatie de genul “arabii sunt foarte cruzi” ar insemna in ceea ce ma priveste sa adopt un discurs de tip orientalist, adica unul care presupune dominare si instrainare.
Ma tem ca nu vreau si nu pot. Nu vreau sa ma raleiz unei scoli de gandire al carui discurs il gasesc, cu motive intemeiate, fals si ridicol. Nu pot pentru ca o abstractiune de tipul “arabul” nu ma mai tenteaza. Sunt prieten cu Murad, tunisianul, cu Rashid, marocanul, cu Hasan, algerianul, cu Rafid, irakianul, cu Saher, palestinianul – si in prietenii mei vad individualitati, nu o marca umana construita de o mentalitate de tip rasist undeva in universitatile europene.
Nu in cele din urma, daca va intereseaza capitolul “mentalitate araba” un Vincent Monteuil si un Martin Lings va pot lamuri cu eleganta si cu pasiunea celor care au trait in Orientul arab ani si ani de zile… si au inteles.
-
Radu Iliescu spune:
Draga calidor,
ma bucur la randul meu pentru cuvintele amabile pe care mi le-ai adresat.
-
camir spune:
Aveti dreptate, eticheta o aplica cine priveste prea de departe o realitate. Multumesc pentru recomandari.
camir spune:
24 noiembrie 2007 | 10:14 am
Poetici mai sunt arabii astia! Poate pentru ca buchisesc mereu pe Coran, poate pentru ca au un sentiment religios mult mai puternic decat europenii…dar au si un temperament tare crud…sa fie vreo legatura cu spiritul lor poetic?