Esti aici: bookblog.ro » Comedie/Satira, Gabriel Mirea » Basca lui Şexpir
Basca lui Şexpir
Autor: Petre Bokor
Rating: 
Titlul. O problemă mereu tatonată de eroii acestui roman. de la adepţii Sfântului Hubert la Ordinarii (adepţii ordinului…) Hubertini şi până la şapca detestată a copilăriei poreclitului Şexpir a fost un întreg drum narativ de parcurs. Un alt triunghi crăiesc al jumătăţii anilor ’60 este urmărit în acest roman în care sărăcia şi chefurile de nabab alternează în funcţie de ocazii. O mulţime de victime feminine încântate de contactul cu niscaiva posibili boemi, de altfel foarte culţi şi voiajând prin diferite ţinuturi ale fanteziei, altele totuşi decât cele mateine cu un iz oarecum romantic, acelea, pe când evaziunile acestor noi triunghiulari sunt mai degrabă avangardiste, cu invenţii trăznite şi cu pofte rabelaisiene spre minunăţiile exotice occidentale.
Flanarea prin Paris ori admirarea capacităţii unei găini israelite de a se oua de trei ori pe zi sunt exemple ale unui onirism reîntors spre ţinuturile interzise din apropiata Mediterana. Onirism explicabil în condiţiile regimului comunist de atunci, de la finalul guvernării lui Dej şi începutul experimentalistului Ceauşescu poreclit în roman NiCe.
Acţiunea romanului are în paşii săi narativi următoarea curgere: Şexpir, un literat tânăr gonit din redacţii pe motive de dosar hălăduieşte prin Bucureşti într-o stare de sărăcie lucie. Are ocazia însă să se întâlnească într-o cârciumă cu un maestru actor, Sergiu Albu, ce urmează să plece în Israel – dar cine ştie când, întrucât depusese actele de nu mai puţin de 4 ani – şi cu secretarul său, Marcel Konig, un tip cam bizar cu vocaţii de inventică inutilă şi cu o fantezie clar mateină.
Cei trei se împrietenesc repede mai ales după ce participă împreună la un concurs de privit pe sub fustele damelor la restaurantul Lido. Ulterior se vor caza împreună în garsoniera actorului şi vor străbate un şir de aventuri galante, pigmentate cu scene umoristice, cu situaţii oarecum promiscue, cu un limbaj care adesea cade în intimitatea prietenească, aşa zisa vulgaritate de cartier. Pentru a supravieţui, tinerii aceştia sunt nevoiţi să apeleze la tot felul de găselniţe – de la serbarea săptămânala a onomasticei actorului până la roluri de Moş Crăciun, de culturalnici de spectacole plătite rapide.
Principiul lor – să nu ţină banii odată obţinuţi şi să-i cheltuie cât mai repede. Sunt un model de trăire în faliment perpetuu şi de aceea reuşesc în perioadele de puţină prosperitate să aibă impresia participării la banchete fastuoase. Sunt trei tineri irezistibili, cartea propune un şir de cuceriri amoroase şi dacă unul ratează, cel de-al doilea care îşi va încerca norocul cu siguranţă va obţine un succes orizontal. De altfel, secretarul Marcel are şi insolitul rol de paznic contra însurătorii maestrului, inimă sensibilă şi promiţătoare de căsătorii rapide.
E un autor cu o prospeţime a scrisului remarcabilă, parcă ilustrând vorbele lui Steinhardt că în comunism una din căile rezistenţei era să fii marginal. Să nu te poată lega nimeni cu ceva. Aceşti trei eroi refuză munca heirupistă, chiar cu riscul de a-şi împărţi un palton între ei, de a nu avea adesea ce să mănânce sau pe ce dormi. E în acest roman o nepăsare demnă de un sfârşit de tinereţe şi de existenţă sub vremuri roşii.
Doi dintre eroi vor pleca pe meleaguri străine, pierzându-se într-un Occident îndepărtat, intangibil, iar Şexpir, personajul – narator urmează să se însoare cu o tânără amatoare de acordeon şi de amoruri dramatice. Decorurile sunt adesea sordide, camera în care stau cei trei are nevoie de o deratizare contra ploşniţelor, timpul este oprimant – ei nu găsesc de lucru din cauza stigmatului social pus asupra lor.
Asemănări – cu Cel mai iubit dintre pământeni prin decor şi poveşti amoroase, totuşi fără înălţimea spirituală a protagonistului de acolo, cu atmosfera jemenfişistă din Romanul adolescentului miop a lui Eliade, cu operele zise postmoderne care mizează pe falşi eroi. Deşi aici aceşti eroi nu sunt chiar calpi, ei se dovedesc aparent simpluţi numai în comportamentul social şi peripeţiile lor în acest domeniu constituie sursa cărţii, în timp ce ideile lor, hrănite în parcuri ori la mesele păzite de ospătari discreţi sunt mai degrabă sugerate – aşa cum era şi în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann.
Aprecierea mea referitoare la rating – Cartea lui Bokor e dintre cele la care oftezi după terminarea ei, întrucât realizezi că are o anume atmosferă unică, iar cei trei eroi sunt simpatici în genul celor descrişi de Jaroslav Hasek. Autorul – un regizor ce a realizat prin 1970 filmul Tufă de Veneţia, autor a câtorva volume comice, apoi plecat pe alte meleaguri de unde nu au mai răzbit multe veşti despre el. Un autor care rămâne de descoperit.
Reviewer: Gabriel Mirea
Ca experiment as reciti-o alergand pe... 
