199.000 lei

September 28th, 2006 | Ioana Ristea, Lit. contemporana |

Autor: Frederic Beigbeder
Rating:

“Oamenii nu stiu ce vor pana nu li se propune acel lucru”.

Sub semnul acesta sta 199.000, una din cartile cele mai importante ale lui Frederic Beigbeder, unde autorul demonteaza, treptat si fara scrupule, fascinatia advertising-ului. Licentiat in marketing si publicitate, cu o cariera inceputa la 24 de ani, Beigbeder lucreaza in industrie unde castiga 10 000 de euro pe luna: “era misto, pentru ca aveam o multime de sclavi in subordine” (spune el intr-un interviu). Se satura insa de lumea aceea si scrie o carte despre ea.

199.000 este povestea lui Octave, un “creativ”, cel care ne “vinde rahat. Ala de (va) face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata”. “Creativul” este cel care imi spune mie, potential (si in acceptiunea lui, viitor) cumparator, de ce am nevoie. El este regele lumii, un magician adevarat, care ne face sa ne dorim lucruri de care nu avem nevoie. De ce? De ce cumpara oamenii lucruri de care s-ar lipsi cu usurinta? Probabil pentru a substitui lucruri esentiale, dar absente, din structura intima, pentru ca sunt convinsi ca daca produsul apare intr-o revista sau la televizor, trebuie sa fie cel mai bun, pentru ca vor sa fie in trend, pentru ca vor sa manance sanatos si sa si slabeasca in acelasi timp, daca se poate. Sunt slabiciuni pe care un copywriter le exploateaza la sange. Chiar cu riscul de a ne vinde “rahat”.

Octave, constient de mizeria lumii in care lucreaza, recurge la tot felul de tertipuri pentru a fi dat afara. Sa-si dea demisia ar fi prea simplu. Ajunge chiar sa ceara sa fie concediat, dar este luat de nebun. Cu o viata impartita intre droguri (in timpul liber) si cautarea unor headline-uri (sloganuri) cat mai atragatoare pentru campanile cele mai importante, personajul nu este altceva decat un singuratic scarbit de publicitate (dezvaluie unele secrete bine pazite: existenta ciorapilor carora nu li se duc firele sau faptul ca cremele solare nu protejeaza impotriva UVA, ci numai a razelor UVB), cu o viata de noapte lipsita de griji si morala, cu fete care “soptesc obscenitati delicate in urechi”, Octave este mai degraba un spectator lucid al propriei vieti. Indragostit, nu face nimic pentru a o pastra langa sine pe femeia adorata din cauza efortului pe care aceasta il cere: “In compania unei femei asa-zis “normale” trebuie sa faci eforturi, sa te lauzi, sa te prezinti mai bine, deci sa minti: barbatul face pe curva. In timp ce la bordel, barbatul este in voia lui, nu mai cauta sa placa, sa se arate mai bun decat este”.

Nu numai publicitatea este infierata de narator, ci un intreg system social, socotit nedrept, care da unora totul si celorlalti nimic. Oamenii se lovesc unii de altii, relatiile le sunt ingreunate: “Ne drogam deoarece alcoolul si muzica nu mai sunt de ajuns pentru ca se ne insufle curajul de a vorbi unii cu altii”.

In loc de final, un avertisment: “publicitatea este o tehnica de intoxicare a creierului”.

Reviewer: Ioana Ristea

• Dragostea durează trei ani
• Iartă-mă, ajută-mă
• Shitter’s Club
• Egoistul romantic