Esti aici: bookblog.ro » Mihaela Butnaru, Roman de dragoste » Joia dulce
Joia dulce
Autor: John Steinbeck
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Să fie joia dulce ziua fericită în care toate se rezolvă prin potriviri norocoase? S-ar părea că da, optimismul acestui volum avînd surse în natura oarecum candidă a personajelor, aşa cum Tortilla Flat, roman din aceeaşi serie, avea ca bază o serie de defecte şi vicii privite cu umor şi indulgenţă.
Joia dulce nu este o carte actuală, priveşte omul ca pe o fiinţă atît de inocentă, încît am putea crede că păcătuieşte prin desuetudine. Un asemenea entuziasm cu privire la om poate părea straniu, aproape ca o ignorare a răului. Ce se întîmplă cu personajele din Monterey ţine de domeniul fantasticului: o lume plină de intenţii bune şi gesturi nobile, unde bordelul este pension, matroana are ca scop să îşi mărite strălucit „fetele”, cînd nu face predicţii astrologice, nou-venita Suzy transformă un cazan în cameră de domnişoară şi preabunului Doc i se rezolvă singurătatea.
Singura cale de a vindeca depresia biologului Doc, pasionat de bere şi caracatiţe în rest, este o femeie, astfel că întreg Monterey-ul face tot posibilul să îi îndrăgostească pe Doc şi Suzy. Ca în comediile romantice, tot universul participă la certurile, confuziile şi tandreţurile celor doi, chiar şi cînd sunt regizate de prieteni binevoitori.
Pe lîngă povestea propriu-zisă, care este banală, comparată cu experienţele contemporane, în roman sunt inserate idei precum aceasta despre miercurea păcătoasă: „Unele zile sînt urîte de cînd se ivesc. De cum se luminează nu fac doi bani oricum ar fi vremea şi toată lumea o ştie. Nu-ţi prea vine să te scoli şi încerci să rezişti chemării zilei care începe. Cînd, în sfîrşit, foamea sau serviciul te alungă afară din casă, ziua este exact atît de neplăcută pe cît credeai c-o să fie. Într-o asemenea zi este imposibil să faci o cafea ca lumea, şireturile de la pantofi se rup, farfuriile cad singure din raft, copiii sinceri devin mincinoşi, cei liniştiţi deşurubează robinetul de gaz, pierd şuruburile şi trebuie să le tragi o bătaie.” Probabil că acestea sunt reflecţiile cotidiene general valabile, care nu ţin cont de vremuri.
Cu tot farmecul lucrurilor mici şi plăcute, Joia dulce nu are forţa narativă a unor romane ca Fructele mîniei sau Iarna vrajbei noastre. Este cartea pentru o după-amiază anostă, după care s-ar filma un musical minunat.
Reviewer: Mihaela Butnaru
