Esti aici: bookblog.ro » Mihaela Butnaru, Roman de dragoste » Sărutări de cinema

Sărutări de cinema

Autor: Eric Fottorino
Rating:
Editura: Trei

Într-o listă de categorii imaginare, Sărutări de cinema apare la „frivolităţi bune”: seducţia femeilor fatale nu se demodează niciodată. Poate fi scrisă în cele mai diverse feluri, de la admiraţia diafană pînă la cea mai violentă pasiune, şi tot rămîne o temă ofertantă, inepuizabilă. În romanul de faţă, Eric Fottorino alege o regie elegantă, un pic sofisticată de simbolurile eroticii, altfel poetică şi transparentă.

Cartea însăşi este o seducătoare, nu numai personajele ei feminine, Mayliss, cu metamorfozele ei spectaculoase, şi mama necunoscută a povestitorului, căutată în toate fotografiile cu actriţe, în filmele Noului val, în carnetele tatălui. Tatăl lui Gilles Hector, fotograf de platou, este un pretext literar bine ales pentru a expune tot soiul de lucruri despre lumina cinematografică, despre lumina în fotografie, despre ce înseamnă a lumina un chip, despre trucuri şi farduri pentru a arăta sau a ascunde fiinţa.

Naratorul pare sclavul unei lumi a detaliilor, în care orice amănunt are un sens copleşitor, fiindcă îi poate oferi cheia; cheia către propria identitate, explicaţia logică, finală care rezolva enigma oricărei investigaţii. Doar că în rezolvarea enigmei din roman nu se poate face uz de logica de fier a cauzei-efectului, inv estigaţia fiind una sentimentală, unde unul nu este întotdeauna identic cu unul, iubita se confundă cu mama şi toate dovezile duc către drumuri blocate, fundături sufleteşti, nostalgii chinuitoare.

Între cele două fatale femei, una imprevizibilă şi alta cu o sută de chipuri, apare evocată figura lui Hector-tatăl, un portret tandu, melancolic, developat cu tremurături sentimentale:

În carnetul lui din anul 1992, Jean Hector scrisese: „A fotografia înseamnă a dezvălui ceea ce nu se ştie.” El îşi compara meseria cu aceea a unui explorator care, obosit, sfîrşit, după ce a traversat jungla chipurilor, se cufundă în baia magică a revelatorului pentru a-şi examina prada, pentru a o cîntări, pentru a o corecta. Am luat-o pe brazda trasă de el, în urmărirea unui diamant verde, privirea acelei tinere care îşi ratase rolul principal al vieţii: rolul mamei mele, pe care trebuia să îl joace fără relaş, rol menit s-o înveţe să crească.

Ce e toată asta, te întrebi la final, desprins cu greu din pînza de cinema, îndulcit de atîta senzualitate (din Parisul fericit al clişeelor noastre) şi dramă suavă? Unde mă aduce cartea asta? Cred că întrebările sunt retorice, iar cititorul amăgit, sedus şi părăsit. Sărutări de cinema este, în sensul acesta, o operă de seducere foarte reuşită. O carte-instant atrăgătoare de la copertă pînă la ultima pagină, de savurat fără mustrări din partea înaltei conştiinţe.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor