Esti aici: bookblog.ro » Filozofie, Mihnea Simandan » Mic dictionar de filozofie orientala
Mic dictionar de filozofie orientala
Autor: Diané Collinson şi Robert Wilkinson
Rating: 
Diané Collinson şi Robert Wilkinson ne oferă prin intermediul Editurii Nemira un Mic dicţionar de filozofie orientală, în colecţia coordonată de Dana Moroiu, “Dicţionarele Nemira”. Lucrarea, apărută în anul 1999, ne oferă informaţiile de bază asupra a 35 de gânditori orientali, care prin activitatea lor filosofico-religioasă reprezintă cele cinci mari civilizaţi prezentate în această carte: islamică, indiană, tibetană, chineză şi japoneză.
Având o structură didactică, prezentarea principalilor filozofi aparţinând celor cinci civilizaţii începe printr-o scurtă, dar condensată introducere, menită să ne călăuzească primi paşi în această minunată lume orientală. Materialul, aranjat cronologic, urmează un anumit model, fiecare articol cuprinzând o scurtă prezentare a importanţei filozofului tratat, informaţii asupra vieţii sale precum şi aspecte centrale ale gândirii lui filosofice. Deseori elementul filosofic este împletit cu concepţiile religioase specifice civilizaţiei în speţă. Lucrarea nu tratează nici un filosof în viaţă, autorii dorind o incursiune în trecutul filozofiei orientale, considerând-o atât de necesară occidentalilor care doresc să înţeleagă civilizaţiile Orientului. La sfârşitul fiecărui articol există informaţii care pot ghida cititorul către studii mai detaliate, ultimele pagini ale cărţii fiind ocupate de un binevenit glosar care conţine scurte explicaţii asupra termenilor de specialitate folosiţi, precum şi de bibliografia generală folosită de autori în redactarea conţinutului cărţii.
Prezentarea de faţă doreşte să se oprească doar asupra gânditorilor schitati în ultimul capitol al cărţii, adică cei aparţinând filozofiei japoneze: Dogen Kigen, Nichiren, Benkei Yotaku, Hakuin Eraku, Nishida Kitaro şi Suzuki Daisetz Teitaro. Trei importante influenţe externe şi-au pus amprenta pe filozofia japoneză: pătrunderea budismului, în secolul al VI-lea, iniţial din Coreea şi ulterior din China, infuzia de idei occidentale din secolul al XVI-lea şi perioada de schimburi culturale cu Occidentul, care a urmat restaurării Meiji din anul 1868.
Dogen Kigen (1200-1253) este considerat a fi întemeietorul şcolii Soto, al budismului Zen în Japonia şi, de asemenea, unanim acceptat ca unul dintre cei mai valoroşi filosofi pe care i-a avut Japonia. Făcând parte dintr-o una din ramurile influentei familii Minamoto, el fuge de acasă, la vârsta de 12 ani, la mănăstirea Tendai, în apropierea Muntelui Hiei. Nefiind satisfăcut de învăţătura din mănăstire, şi după ce a căutat timp de şase ani un maestru, îl va cunoaşte în final, pe maestrul Myozen. Împreună cu acest învăţat, Dogen va porni spre China, unde va sta timp de patru ani. Reîntors în Japonia şi-a dedicat restul vieţii implantării elementelor religiei Soto Zen aici. Ceea ce diferenţia şcoala Soto Zen de celelalte şcoli Zen a fost faptul că punea un mare accent pe practicarea meditaţiei statice zazen, Dogen mergând până la a identifica această practică cu nirvana.
Numărul mare de dezastre naturale care au afectat Japonia secolului al XIII-lea i-a determinat pe gânditorii acelei vremi să afirme că trăiau o epocă de degenerare. În timpul acestei perioade şi-a format concepţia despre lume tânărul călugăr Nichiren (1222-1282). Nichiren (Lotusul Soarelui) este numele religios adoptat de Zennichi Maru, născut sărac, în satul de pescari Kaminao. La vârsta de 12 ani Nichiren a intrat la un templu din satul său natal unde maestrul Dozen-bo l-a instruit în doctrinele şcolii budiste Tendai. Declarându-se nesatisfăcut de învăţăturile acestui maestru, el vizitează alte centre de învăţare budiste, printre care şi reşedinţa şcolii Tendai, care îşi va lăsa amprenta asupra viitoarei sale concepţii filozofice. Puternic convins de adevărul la care ajunsese pe parcursul studiilor sale, el îşi exprimă public noile sale opinii, fapt ce va duce la alungarea sa din templu, urmând în viaţa lui o perioadă de misionariat şi exil. Va muri la Ikegami cu convingerea că este cel care a descoperit adevărul ultim revelat de Buddha. Concepţia lui Nichiren este strâns legată de şcoala Tendai, el considerând că acceptarea textului Sutrei Lotusului este unica cale spre cunoaşterea adevărului final al budismului.
Bankei Yotaku (1622-1693) s-a născut în Hamada, un sat pe ţărmul Mării Interioare a Japoniei, într-o familie de samurai. La vârsta de 10 ani îşi pierde tatăl, dar voinţa şi sensibilitatea sa aparte l-au făcut să treacă peste acest moment dramatic. După cum era obiceiul, Bankei a fost obligat la vârsta de 11 ani să înveţe texte clasice confucianiste, acest moment fiind începutul căutărilor sale religioase. Alungat din casa natală de către fratele său, Bankei a dus o viaţă modestă în căutarea iluminării. În anul 1638 se va călugări, primind mai întâi numele religios de Yotaku iar apoi pe cel de Bankei. În timp ce îşi atingea propria iluminare, după practici ascetice care l-au dus în pragul morţii, Bankei a ajuns să creadă că această metodă este greşită şi inutilă. O trăsătură esenţială a filozofiei sale Zen este spontaneitatea, iar adoptarea oricărui set de legi, susţinea el, nu este necesară, filozofia sa concentrându-se pe modul de viaţă cotidian pentru propagarea învăţăturii sale Zen.
Pentru o serie de raţiuni de natură istorică, politică şi religioasă filozofia Zen Rinzai a devenit forma de budism cea mai cunoscută în Occident. Printre motive se numără influenţa acestei şcoli asupra anumitor forme de artă şi obiceiuri japoneze: ceremonia ceaiului cha no yu, teatrul noh, versurile haiku, aranjamentele florale ikebana şi diferitele arte marţiale. Această şcoală este reprezentată în acest dicţionar prin Hakuin (1685-1769), cel care a făcut-o să renască şi cel mai mare sistematizator al ei. Născut în satul Hara, situat la poalele Muntelui Fuji, Hakuin a fost un băiat dotat şi sensibil, puternic influenţat în copilărie de mama sa, membră a şcolii Nichiren. Dovedind de timpuriu deschidere spre problemele religioase, Hakuin va părăsi casa natală la 15 ani pentru a începe pregătirea necesară unui călugăr. Renumele său se va răspândi mai apoi în întreaga Japonie, afirmându-se atât prin scrierile sale, dar şi ca un distins pictor şi caligraf. Întreaga sa gândire filosofică se bazează pe metafizica preluată de Zen de la şcoala budistă mamă, Mahayana. Moare la vârsta de 83 de ani în templul Shoinji, aproape de locurile natale.
Cel care a folosit metodele filozofiei occidentale ca mijloc de articulare a operei Zen a fost gânditorul modern Nishida Kitaro (1870-1945). Născut în apropiere de Kanazawa este fiul unui profesor şi a unei mame adepte a şcolii Jodo (Budismul Ţării Pure). Cu toate că nu a fost un adept al nici uneia dintre şcolile filozofie occidentale, Nishida este influenţat în concepţiile sale de Hegel, filosof a cărui operă a aprofundat-o în timpul studiilor la Universitatea din Tokyo. Angajat profund în meditaţia vieţii, el afirma în jurnalul său: “Voi fi un cercetător al vieţii. Zen înseamnă muzică, Zen înseamnă artă, Zen înseamnă mişcare…”. Nishida, considerat cel mai mare filozof japonez al acestui secol, a căutat mijloacele cu care să rezolve problema care l-a preocupat de-a lungul întregii sale vieţi: găsirea unui cadru conceptual pentru experienţa furnizată de Zen.
Filozofia Zen este cunoscută Occidentului în prezent în mare parte ca rezultat al lucrărilor lui Suzuki Daisetz Teitaro (1870-1966), învăţat de mare distincţie al şcolii Zen Rinzai. Născut în acelaşi loc cu prietenul său Nishida Kitaro, Suzuki va creşte într-o ambianţă pătrunsă de Zen. A studiat la Universitatea din Tokyo, dar majoritatea timpului l-a petrecut aprofundând Zen-ul la templul Engakuij din Kamakura. Astfel, când Suzuki a început să scrie despre Zen (atât în limba japoneză cât şi în engleză), el a făcut-o bazându-se nu numai pe o simplă învăţătură, ci pe o profundă experienţă personală. Principala realizare a sa a fost familiarizarea Vestului cu scopurile şi metodele şcolii Zen Rinzai, desprinse din sistemul codificat al lui Hakuin.
“Micul” dicţionar de filozofie orientală se încheie poate nu întâmplător, cu aceşti ultimi doi filozofi moderni japonezi prezentaţi aici, Nishida şi Suzuki, iar galeria pe care autorii volumului ne-au pregătit-o fiind atât o cale de cunoaştere a acestui Est misterios, cât şi o iluminare, o căutare a propriei noastre fiinţe.
Reviewer: Mihnea Voicu Şimăndan
