Autor: Henrietta Rose-Innes
Rating:

(ediţia în limba engleză)

Întotdeauna am fost fascinată de arheologie, istorii uitate care trebuie descoperite. Ei bine, şi de această dată am fost curioasă să văd ce se ascunde sub titlul cărţii Alfabetul pietrelor scrisă de autoarea Henrietta Rose-Innes. Ceea ce am găsit sub filele romanului a fost o lume complet necunoscută care m-a captivat imediat.

Alfabetul pietrelor este o poveste halucinantă de regăsire a amintirilor lui Jean, unul dintre cei doi băieţi sălbatici ce au fost găsiţi de fata arheologului Bernard Faro. Jean este fratele cel mic, care a încercat să se adapteze cât mai bine vieţii civilizate, în timp ce fratele mai mare, Flin, încearcă mereu să se reîntoarcă în pădure. Tentativele celui din urmă reuşesc, urmând ca legătura dintre cei doi fraţi să fie ruptă în plan fizic, dar mereu menţinută în psihicul lui Jean. În sine povestea lui Jean se întrepătrunde cu cea a lui Ivy, copil orfan care ajunge să administreze moştenirea Faro. Pe lângă aceste două personaje interesante mai există altele care sunt la fel de interesante, asta având în vedere faptul că sunt specifice continentului australian.

Moartea ultimului moştenitor a familiei Faro şi desemnarea lui Jean ca fiind următorul în linie legală de a administra averea răscoleşte viaţa lui Ivy, dar şi a lui Jean. Motivul pentru care acesta se întoarce din Anglia este confuz: la prima vedere pare că s-a întors pentru moştenire, ca imediat să aflăm că singurul motiv pentru care s-a întors Acasă este să-şi găsească fratele pierdut despre care consideră că trăieşte la cabana din munţi a familiei Faro. Istoria găsirii fratelui pierdut nu merită povestită aici şi asta pentru simplul motiv că şi-ar pierde din valoare actul lecturării cărţii. Aşa că vă las pe voi să descoperiţi dacă Jean îşi găseşte fratele ori nu şi mai mult decât atât, ce se întâmplă cu Ivy.

De ce Alfabetul pietrelor? Ei bine, multa vreme m-am gândit şi eu parcurgând paginile cărţilor. Dar explicaţia este mult mai simplă: cei doi băieţi sălbatici comunicau prin anumite semne, iar odată ce Flin fuge din civilizaţie înapoi în inima munţilor, acesta îi lasă fratelui mai mic o serie de urme pe pietre pentru ca acesta să îl poată găsi. Dacă cei care erau pasionaţi de arheologie (şi anume familia Faro) credeau că aceste semne sunt unele preistorice ori de importanţă fabuloasă, pentru Jean acestea sunt urmele ce duc înapoi spre fratele uitat.

Vă spun că autoarea scrie descriptiv, analizează fiecare imagine şi ne-o prezintă atât de detaliat de parcă ne-am uita printr-un telescop. Romanul Alfabetul pietrelor, scos la editura Tritonic, este cu adevărat interesant dacă vă pasionează acest gen. Singurul defect pe care i l-am găsit a fost scriitura poate prea greoaie sau prea detaliată, motiv pentru care am înaintat greu în lecturarea cărţii. Desigur, nu vă gândiţi că am petrecut săptămâni întregi pentru acest roman. Însă atunci când îmi ia aproximativ o săptămână să citesc un anumit roman, înseamnă că există o hibă la mijloc. Trecând peste acest minor impediment (care reamintesc, este cât se poate de subiectiv), cartea este una dintre acele cărţi care merită citite şi asta pentru că te ţine cu sufletul la gură. De ce? Pentru că amintirile se preced într-un mod halucinant, amestecându-se cu cele ale lui Ivy, revenind în prezent, pentru ca un gest să declanşeze o altă serie de amintiri. M-am simţit ca într-o carte de Proust, dar asta este numai şi numai succesul autoarei.

Ei bine? Alfabetul pietrelor rămâne o carte pe care o recomand cu căldură cititorilor interesaţi de istorie, de căutări şi regăsiri. Vă urez să descoperiţi şi voi semnificaţia Alfabetului pietrelor.

Scrisa de Cristina Teodorescu