bookblog.ro

---

Arta conversatiei

Scris de • 30 May 2007 • in categoria Cristina Teodorescu, Lit. contemporana

Autor: Ileana Vulpescu
Rating: Ileana Vulpescu - Arta conversatiei rating - recenzii carti

Ileana Vulpescu - Arta conversatiei - recenzie cartiArta Conversaţiei, un roman cu adevărat savuros, o lume aproape radiografiată în întregul ei, o conversaţie în doi despre viaţă. Ileana Vulpescu a reuşit să mă facă să o citesc de mai multe ori, însă nici o scriere a sa nu m-a fascinat precum Arta Conversaţiei şi asta probabil pentru că viaţa unei femei, a Sânzienei Hangan, nu este una obişnuită.

Aici vorbim cu adevărat despre o radiografie crudă a sufletului unei femei doctor, o fiinţă sensibilă, mereu îndrăgostită de bărbaţii dimprejurul ei, o femeie care s-a legat de un scriitor din dragoste oferindu-i acestuia un copil frumos (Maria) şi care atunci când a trebuit să îşi calce mândria şi să-şi lase bărbatul să plece a făcut-o. În Arta Conversaţiei nu avem un stereotip de femeie, dimpotrivă, avem parte de o femeie puternică, crescută de o mamă cultă, trecută prin durere şi lacrimi care încearcă să-şi crească copilul drept şi sincer.

Sânziana Hangan se reîntoarce acasă într-o zi şi întâlneşte o veche iubire de o vară, un om cu care a făcut-o pe Ana şi căruia îi povesteşte simplu viaţa sa. Avem parte aici de imagini haotice, amintiri din copilărie presărate cu regrete pentru iubiri neîmplinite şi nemărturisite, revenirea la mama mereu alături şi povestea iubirii sale cu primul ei soţ. Practic această femeie nu ştie să practice ura, fiind un ideal moral, o Venus alcătuită din cărţi, o intelectuală care nu se lasă călcată în picioare de sistem şi luptă pentru dreptate. Ignoră cu simplitate bârfa, micile şicanele de salon şi aluziile colegilor medici. Ea ajunge doctor prin forţe proprii, prin învăţătură, iar educaţia copiilor ei o face singură după o metodă deja cunoscută: mama sa, Smaranda Hangan.

Ce m-a fascinat la acest roman a fost faptul că a fost scris în perioada comunistă, încă o scriitoare remarcabilă, una care poate fi aşezată alături de Anişoara Odeanu sau Cella Serghi sau Mihail Sebastian şi Radu Tudoran. Pentru mine sunt cu adevărat "epoca de aur" întrucât scrierile lor sunt sincere, pline de viaţă şi mai mult chiar, fiecare roman de atunci poate fi recitit în orice perioadă a vieţii, reuşind să te bucure cu adevărat. Şi câte romane se pot bucura de această apreciere?

O altă fascinaţie asupra Artei Conversatiei este faptul că s-a citit relativ uşor în ciuda înşiruirii de amintiri sporadice ale Sânzienei Hangan. Iar modul de a scrie este personal, cald şi ajungi să simţi fiecare întâmplare nefericită prin care s-a călit această fetiţă, ajunsă acum femeie în floarea vârstei. Finalul romanului este unul neaşteptat, dar desigur fericit, fapt ce o să-l descoperiţi şi dumneavoastră dacă vă încumetaţi să citiţi un roman de 520 de pagini. M-am regăsit în această femeie unică de multe ori, am râs şi am plâns cu ea, am savurat fiecare imagine plină de dragoste cu privire la un bărbat, am înţeles fiecare alegere înţeleaptă. Este cu adevărat o femeie extraordinară. Şi mai mult, Ileana Vulpescu a reuşit să creeze un personaj incoruptibil într-o perioadă coruptă, reuşind să vorbească simplu despre o stare de fapt: corupţia.

Arta Conversaţiei este un roman pe care-l recomand cu căldură oricărui cititor dornic de a cunoaşte o lume trecută, o lume a doctorilor care poate fi sau nu cunoscută publicului, o lume întreagă. Este unul dintre acele romane pe care l-am lăsat cu greu din mână şi pe care l-am aşezat cu grijă în bibliotecă până la următoarea întâlnire. Cu ocazia aceasta urez doamnei Ileana Vulpescu un călduros "La mulţi ani!", chiar dacă ziua acesteia a trecut (21.05.2007). Vă iubim şi vă citim cu drag!

Cat costa cartea Arta conversatiei?

O recenzie de: Cristina Teodorescu





Citeste cele 42 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. andra spune:

    Frumos spus!
    Am citit si recitit aceasta carte, de fiecare data cu placere!
    …. si oiri de cite ori imi simt sufletul gol, e izvorul meu sufletesc!
    Iubesc aceasta carte!

    raspunde

    • roxana spune:

      Ar fi minunat sa fie tradus in engleza! As vrea ca prietenii mei de peste hotare sa aiba sansa sa-l citeasca.

      raspunde

  2. Viluta spune:

    Daca romanul acesta ar fi tradus in engleza sunt sigura ca ar fi savurat din plin de intreaga lume. O admir pe Ileana, ce tarie sa isi creasca copii singura , sa aiba un copil cu cel pe care il iubeste fara sa ii ceara nimic in schimb.O admir ca a avut curajul sa rupa casnicia ei care era subreda ca o haina ce o tot peticesti si tot rupta ramane.Trairile ei le poti regasi in orice femeie sensibila si cu dorinta de a lupta in viata, in fiece mama care doreste nu sa fie doar mama ci si o personalitate aparte. Mi-ar place sa o intalnesc in viata de zi cu zi, nu prea stiu nimic despre Ileana, dar pe mine romanul ei m-a ajutat sa trec peste divortul care l-am avut acum cativa ani. Cuvintele ei m-au incurajat si m-au intarit , mi-au dat speranta in a iubi mai departe. Ii multumesc ca a avut curaj si putere sa isi lase amintire sentimentele si trairile ei, ca am putut sa citesc si invat de la o persoana care a luptat in viata si cu viata ca sa isi pastresze identitatea de femeie culta si sincera.

    raspunde

  3. Woodisor spune:

    Va raspund tarziu, uite ca nu am vazut comentariile voastre.
    Ce pot spune despre personajul principal al acestui roman? este prea bun pentru a exista, este atat de bine realizata incat fiecare dintre noi, femeile desigur, doresc sa imbrace macar pentru o ora rochia ei si sa vada lumea prin ochii ei. Insa, ceea ce a reusit autoarea a fost sa creeze o imagine reala… aceasta femeie exista! pentru ca Sanziana Hangan este femeia anilor imediat dupa venirea comunismului care trebuie sa lupte sa pastreze cultura dar sa si traiasca decent. Este cu adevarat o eroina romaneasca :)
    Multumesc de trecere

    raspunde

  4. Liv spune:

    Cu adevarat un roman fascinant. L-am citit cand aveam vreo 15 ani si cu siguranta il voi reciti mai tarziu pentru frumusetea lui sincera si calda.

    raspunde

  5. ruxandra spune:

    Arta Conversatiei este un roman care mi-e drag. Ma surprinde. L-am citit a doua oara. Mi se par maiestre atat personajul principal – Sinziana Hangan, care traieste in amintire si in realitate printr-o raportare continua la mama ei – Smaranda Hangan, dar si personajele abia conturate: Ileana Sachelarie, Coana Leana. Maria este iarasi un personaj bine realizat si consistent, cu accente acide. Surprinzatoare e concluzia cartii, declansata de Maria: inceteaza cu “paduri care-ar fi putut sa fie”, o concluzie surprinzatoare pentru esenta personajului principal.

    raspunde

  6. un personaj spune:

    Iubirea nu poate fi fecât veşnică.21-04-1968. Maria?
    De ce nu văd toţi adevărul?

    raspunde

  7. denisa spune:

    TOATE romanele doamnei ILEANA VULPESCU sunt minunate;
    e drept ca am recitit numai ARTA CONVERSATIEI.
    Personajele sunt umane si de buna calitate ; pana si greutatile si mizeriile vietii nu ranesc , le accepti si-ti dau putere sa traesti mai departe.
    VA MULTUMIM CA ATI ALES SA SCRIETI !

    raspunde

  8. cuni spune:

    mi-a disparut din biblioteca cartea, toata viata am vrut sa o regasesc , acum am regasit-o. multumesc

    raspunde

  9. Marina spune:

    Am citit aceasta carte la lumina lampii cu gaz,in perioada comunista…am acasa editia din 1980! Nimic din aceasta viata nu m-a facut sa simt viata precum lectura acestui roman.Am vizionat si punerea ei in scena si fara a dori sa jignesc pe cineva pot spune ca nu se ridica la nivelul cartii! Fiecare rand se citeste cu sufletul pentru ca in fiecare pasaj este o particica din sufletul tuturor celor care au trecut prin viata Sanzianei furindu-i o parte din suflet si totodata implinindu-i sufletul !Este “inuman” sa scrii despre “Arta conversatiei”….este suficient sa deschizi prima pagina si…niciodata nu am realizat ca are 520 pagini.Din pacate rare sunt asemenea scrieri…scrieri care sa iti coboare in suflet aceea liniste ce iti permite sa “astepti invierea mortilor si viata ce va sa vie”!Te invata sa ai rabdare cu fiecare de langa tine dar mai ales te invata sa ai rabdare cu tine insati! Sunt prea multe de spus si prea putine cuvintele!

    raspunde

  10. dana spune:

    O carte extraordinara! Am citit/o prima dat in 1980, inprumutand/o de la o prietena pentru ca si cartile se gaseau pe atunci la fel de greu ca si mancarea!Mi/a influentat enorm modul de a gandi anumite alegeri pe care le facusem in viata mea! M/am intrebat si atunci si acum la o noua lectura de ce se nemaste”Arta conversatiei”.Pentru ca in fond Sanziana Hanganu nu converseaza decat cu ea insasi si o face elegant, calm si sincer, excat cum trebuie sa fie o conversatie de calitate. Finalul este iarasi remarcabil chiar daca ceea ce mi/a transmis atunci este oarecum sters de cartile de mai tarziu in care eroina principalaeste tot Sanziana Hanganu.O buna alegere in viata de adult nu este neaparat marea iubire ci persoana cu care ai o educatie comuna, un mediu cultural comun, acelesi raportari la lumea din jur cu toate provocarile ei. Sunt de acord ca tradus ain engleza sau franceza poate avea un scuces la fel de mare ca Rosamunde Pilcher cu “Cautatorii de scoici” sau “Septembrie” cele mai necomerciale romane ale acesteia.

    raspunde

  11. silvia spune:

    a fost cartea mea de capatai multa vreme. E scrisa cu atat sensibilitate si bun simt.

    Am primit-o pe vremea studentiei doar pentru doua zile. Am devorat-o.

    Am folosit citate din ea chiar si cand scriam in jurnalul fiului meu.

    Pentru ca nu o am in biblioteca am sa o achizitionez. De abia astept sa imi arunc din nou ochii pe textele care de multe ori mi-au calauzit viata.

    raspunde

  12. BACIU ROXANA spune:

    Era cartea preferata a mamei male . cred ca a citit-o de zeci de ori . nici eu n-am lasat-o din mana de vreo 3 ori .Si o s=o iubesc toata viata

    raspunde

  13. Mariuca spune:

    Ileana Vulpescu—autoarea care radiografiaza cu atata acuratete si sensibilitate sufletele…unele suflete, ca al meu, de pilda…
    Am citit si recitit cam tot ce s-a putut – inclusiv “Arta compromisului ” – recunosc insa ca “Arta conversatiei” m-a impresionat profund, mi-a marcat chiar gustul pentru un anume tip de lectura, mi-a luminat si lamurit gandurile, trairile, toate cotloanele sufletului…
    Si acum, ca si atunci—in “85 cand am citit-o prima oara, mi-s vii in minte o seama de citate—care vor ramane, cu siguranta, memorabile.
    Sa ai un asemenea spirit liber, atata putere si intelepciune de-a intelege natura umana, si mai ales, de-a exprima toate acestea in cuvinte—iata care este COMOARA Doamnei Ileana Vulpescu !

    raspunde

  14. mihaela spune:

    imi doresc aceasta carte in format electronic.Stiti cumva unde pot accesa?pentru Arta conversatiei/

    raspunde

  15. pacheluta spune:

    am citit aceasta carte cu pasiune mi a placut enorm am citit o cand eram studenta ma regasescg in ea ,am trai fiecare clipa este o carte minumata.e scrisa din tiata inima multumesc ca exista aceasta minunata scriitoare.ii urez tot binele din lume

    raspunde

  16. 1morning spune:

    Interesant sa vad ca exista carti despre arta conversatiei cu autori romani! Eu tocmai am citit o carte foarte noua de Catherine Blyth -The Art of conversation – a guide to a neglected pleasure si am si scris un post despre ea:) As fi curioasa ce cred altii despre ea/ articol. Click pe nume daca vreti sa cititi.

    raspunde

  17. andra spune:

    Buna ziua!
    Draga 1morning, se vede ca n-ai citit cartea!!!!!
    Titlul romanului doamnei Vulpescu este o metafora…si nicidecum nu este una dintre cartile de dezvoltare personala de genul celei depre care vorbesti!!

    Daca te-a incantat cartea doamnei Blyth, cred ca cea despre care am comentat aici s-ar putea sa-ti placa si mai mult…In alt mod insa..:)

    O zi buna tuturor.

    raspunde

  18. Woodisor spune:

    pentru o secunda m-am speriat ca am incadrat gresit cartea :) in gen… adica

    cristina t

    raspunde

  19. ... spune:

    Nu am citit Arta Conversatiei pana acum si sper sa fac asta cat de curand;)

    raspunde

    • Vili spune:

      Cred ca ar fi pacat sa pierzi o carte ca aceasta..Merita, sunt sigura ca multora le poate schimba in bine gandirea despre viata

      raspunde

  20. Maria spune:

    M-a marcat profund si pe mine aceasta carte. Am citit-o prima data cand aveam 20 ani. Am reinnoit lectura de- alungul timpului si in etape diferite ale vietii mele ! De fiecare data descopar ceva nou .. surprinzator !! Mi se pare absolut uimitor sa poti pune in scris astfel de trairi. Pentru mine a fost o carte de capatai.. asa cum pentru altii este biblia… sper sa nu ii supar pe ultra credinciosi ;-)) M-a determinat sa traiesc in asa fel incat sa nu imi fie rusine sau scarba de de mine cand ma uit in oglinda.

    raspunde

  21. Pingback: » Arta conversaţiei – de Ileana Vulpescu munteanioan

  22. afef spune:

    pentru mine este ca si un talisman..mi-a influentat mult modul de gandire,de vedere viitorul, viata in general.Un extraordinar roman ..citit cred de 20 de ori..complimenti ILEANA VULESCU.

    raspunde

  23. Cataa spune:

    Acum citesc aceasta carte si ma face sa imi doresc sa fiu un om mai bun, mai cumpatat, insetat de cunostinta… Abia astept sa o termin de citit, doar pentru a o incepe iar … :)
    Un stil si un roman foarte frumos.

    raspunde

  24. Pingback: Despre frumusetea interioara « Miranda spune adevăruri despre beauty

  25. Diana spune:

    S-a tradus cumva intre timp? In engleza sau franceza?

    raspunde

  26. andreea spune:

    Sunt la cap.3 si mi-a captat deja toata atentia..nu mai ma pot oprii din citit..l-as citii incontinuu desi am numai 16 ani inteleg foarte bine romanul si o admir pe Sanziana..ma refer aici la puterea caracterului sau..Tot respectul meu autoareii romanului..

    raspunde

  27. ingrid spune:

    Mi-a placut mult si nu pentru ca sunt medic …sau poate si de aceea . :)

    raspunde

  28. patricia spune:

    Eu am inceput sa citesc romanul, sunt la pagina 140, nu prea imi place deoarece nu gasesc legatura intre intamplarile relatate. Vreau si eu sa-mi zica cineva cum se termina , cred ca o sa ma ia dracu pana termin cartea si imi si da nota la romana pe ea. am de gand sa o termin dar vreau sa aflu cum se termina . e plictisitoare as vrea ceva mai plin de actiune . Sper sa nu mor langa cartea asta ca deja nu mai am nici chef sa o deschis cu toti paveli si tudori si alexandri ma si ia naiba . Nu imi place momentan cand o termin las un mesaj sper sa-mi schimb parerea despre cartea aasta jalnica la naiba !!!!!:))=)))

    raspunde

  29. suciu violeta spune:

    Numele fetitei mele se leaga strict de aceasta carte pe care o ador!!!SINZIANA!!!!
    DACA ARE CINEVA EDITIA VECHE….VA ROG…AS VREA SA O FAC CADOU FIICEI MELE DE ZIUA EI!!!!!
    Multumesc!!!

    raspunde

  30. georgiana spune:

    Eu una nu inteleg de ce Sanziana Hangan poate fi un exemplu pt mine. in nici un caz nu e un exemplu de moralitate. e drept, multe din intamplarile relatate coincid cu realitatea, dar pt mine o femeie care este nestatornica in iubire, aproape ca destrama cupluri incurcandu-se cu un barbat insurat si gandind ca “floarea ajunsa la maturitate se ofileste”, adica iubirea ajunsa la maturitate se ofileste nu este un etalon de femeie. mi se pare ca de multe ori se victimizeaza fara rost si este prea mandra de ea.

    raspunde

  31. Edi spune:

    Mie imi place Ileana Vulpescu, insa prietena mea o adora. Ia citit toate cartile. De mai multe ori. Eu am inceput “Arta conversatiei” de 6 ori in 8 ani insa nu am curajul sa o termin, Imi este teama ca va avea un final trist. Cel putin asta am simtit din conversatiile cu prietena mea vis a vis de aceasta carte. Asa ca am preferat sa o recitesc iarasi dar numai pana la un punct. Oricum, as vrea sa-i fac un altfel de cadou prietenei mele anul acesta. As vrea sa o poata cunoaste personal pe Doamna Ileana Vulpescu. Sunt sigur ca ar fi foarte incantata. Ma poate ajuta cine cu un sfat, in ce fel as putea lua legatura cu dansa?
    Va multumesc anticipat!

    raspunde

  32. Ioana spune:

    am ajuns la antepenultimul capitol..am citit cel mai greu acest roman..aproape o lună și tot nu l-am terminat..nu mi s-a mai întâmplat așa..mereu îi voi iubi pe Mihail Drumes,Ionel Teodoreanu,Mircea Eliade,Emil Cioran…tot respectul..

    raspunde

  33. Angela spune:

    Uite asa ma alatur si eu,la aproape 3 ani de la ultimul comentariu,celor care au scris despre acest roman,despre “gustul” lasat de o lectura de exceptie.
    Am 45 de ani ( pentru inca o saptamana :) ) si recitesc aceasta carte pentru a 7-a sau a 8- a oara. Obisnuiam sa spun ca fiecare etapa din evolutia mea a fost marcata de o carte: copilaria am asociat-o cu “La Medeleni”, adolescenta cu ” Lorelei”,iar maturitatea cu “Arta Conversatiei” . Am recitit- o acum,putin speriata ca nu voi mai gasi in ea farmecul si adancimile care m-au impresionat pana la lacrimi altadata,dar constat ca o gust cu acelasi nesat ca si prima si a doua si a cincea oara. A fost si va continua sa fie scrisa pe masura sufletului meu.

    raspunde

  34. Roxana spune:

    Aveti dreptate, femeia aceasta Sanziana Hangan nu exista, nu poate sa existe o femeie perfecta, frumoasa, desteapta si de care sa se indragosteasca iremediabil toti barbatii pana la ultimul.
    Absurd.
    O copilarie pierduta in istorie, o poveste banala si obisnuita in fiecare sat din tara asta, nimic neobisnuit. O fata ce creste in umbra mamei respectand-o, dar o femeie care intelege iubirea gresit, nu stie sa iubeasca, ci crede ca iubeste, o face doar pentru a nu mai fi singura.
    Scriitura nu e decat o ampla naratiune departe de a fii o reusita stilistica.
    Daca ar fii sa recomand ceva din acest roman as recomanda doar acel pasaj in care Smaranda pleda pentru cultura, nimic mai mult.

    raspunde

    • Ana spune:

      Cat ma bucuuur ca in sfarsit cineva gandeste ca mine.
      Ai descris perfect personajul principal. Mi s-a parut prea exagerat totul in cartea asta.

      raspunde

  35. Eliza spune:

    Recitesc a 9-a oara aceasta carte si cred ca nu e ultima. E o carte completa, e o radiografie a vietii cu bune si rele “din crestet pana-n tălpi”. Încă mai scoate la iveala emotii din mine, si încă mai găsesc ceva nou, care îmi scăpase, la fiecare noua lectura. E profund umana si cu multa intelepciune, pentru ca personajul principal alege mereu sa rămână echilibrat in fata vietii si are intelegere si compasiune pentru semenii sai. Multumesc autoarei pentru acest dar.

    raspunde

  36. Sergiu spune:

    Buna tuturor. In primul rand, este un roman foarte deosebit care te face sa înveti din el si care te cuprinde cu totul. In al doilea rand, as dori sa stiu daca pot gasi undeva aceasta carte in limba engleza sau dac aa foat tradusa in vreo alta limba? Multumesc frumos si va doresc o re-lectura placuta!!

    raspunde

  37. Liviu spune:

    Are cine cartea de vânzare?

    raspunde

  38. Mariana spune:

    Nu poti fi erou ca femeie.poate asa te crezi.prejudecati sunt.daca o iubea o lua.sau statea cu ea.ce motiv?femeia aia e o victima a propriei sale increderi si a vietii.viața in 2 e normala. Este o pierzatoare la capitolul familie..2 parteneri de viata.in comun o casa.copilul te jud:mama e o naiva.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro