Esti aici: bookblog.ro » Cristina Teodorescu, Saga/Bildungsroman » Ion Sântu

Ion Sântu

Autor: Ion Marin Sadoveanu
Rating:

Dacă v-a plăcut Sfârşit de veac în Bucureşti cu siguranţă va trebui să citiţi continuarea istoriei familiei Urmatecu în romanul Ion Sântu de Ion Marin Sadoveanu. Dacă în primul roman autorul a creat personaje balzaciene de tipul arivistului sau a cocotei, ginerele lui Urmatecu este croit din alt aluat. De data aceasta se focalizează asupra fiului lui Matei Sântu cu Amelica, Ion, copil care, deşi este răsfăţat de către bunici şi rudele apropiate, în final se doreşte a fi un om integru şi chiar un intelectual. Clanul Urmatecu de la începutul secolului XX este cu totul diferit de cel din Sfârşit de veac în Bucureşti şi asta pentru că situaţia financiară a acestora s-a îmbunătăţit, în timp ce relaţiile cu oamenii din jur s-au schimbat complet, nu mai avem de-a face cu târgoveţii prăfuiţi cu care ne-am obişnuit în primul roman.

Am aflat că Matei Sântu se căsătoreşte cu Amelica Urmatecu din dragoste, aceasta dăruindu-i-l pe unicul său fiu, Ion Sântu. Curând acesta descoperă că nu poate trăi în cadrul familiei Urmatecu şi cere să fie transferat la Constanţa, unde va pleca de tot. Amelica lui Urmatecu iniţial refuză să plece din Bucureşti, ca mai apoi să se mute la Constanţa unde nu va rezista să rămână, dorind mereu să se reîntoarcă acasă. Aşa se face că Matei Sântu cere ca Ion să se mute alături de acesta pentru a înlătura obiceiurile rele pe care copilul şi le crease în sânul familiei bunicului. Ion Sântu creşte şi, când ajunge la şcoală, descoperă o cu totul altă lume decât cea din sânul familiei protectoare. Următoarea sa dorinţă va fi să devină un intelectual, cel puţin la fel ca şi tatăl său.

Cred că o mare diferenţă între cele două romane surori ale lui I.M. Sadoveanu este modul de a crea descrierea. Dacă în Sfârşit de veac în Bucureşti avem un scriitor axat pe observarea realităţii crude, cu moravurile vremii respective, în Ion Sântu Sadoveanu se axează în principal pe un singur personaj care gândeşte lumea şi încearcă să înţeleagă mecanismele dezvoltării sociale. Mai mult decât atât, Ion Sântu analizează lumea în permanenţă, fapt ce nu l-am văzut şi la Iancu Urmatecu. Ion încearcă să înţeleagă lumea în care trăieşte. Datorită contactului acestuia cu Ivan Maximovici, promotor al socialismului în sudul României, Ion ajunge să devină un adept al marxism-leninismului. Credinţa în această idee, în egalitatea tuturor are mai multe rădăcini în formarea sa, de la iubirea faţă de ţăranca care l-a crescut până la dorinţa de a face dreptate chiar şi în cazul tatălui său care este într-o oarecare măsură îndepărtat din viaţa socială a Constanţei. Cu toate acestea, Ion Sântu continuă să fie un burghez, adeptul socialismului.

Personaje importante în alcătuirea acestui roman mai sunt şi colegii lui Ion, acei mici burghezi meschini care contrastau atât de mult cu viaţa curată de la sat, promotorii inegalităţilor sociale. Ion Marin Sadoveanu nu a renunţat la maniera balzaciană de a-şi construi personajele în cel de-al doilea roman-saga al familiei Urmatecu. Asta se vede din construcţia mamei lui Ion, Amelica, obsedată de romanele de dragoste de mâna a doua, dar şi a altor personaje insipide care nu se remarcă prin nimic altceva decât că există. Iar în economia unui roman de asemenea anvergură, acestea nu puteau lipsi. Însuşi Iancu Urmatecu trece pe planul al doilea, devenind un bunic cu bani care-şi răsfaţă nepotul, continuând însă să fie un avar împătimit.

Venirea războiului îl scoate din visare şi-l aşează în mijlocul luptelor. Dorinţa acestuia este reinstaurarea păcii şi a egalităţii mult dorite. Cu toate aceste, pot spune că deşi romanul se învârte în jurul ideii de marxism-leninism, nu face prea mult caz în legătură cu această doctrină. Desigur, să nu uităm că romanul Ion Sântu a fost scris în perioada comunistă, iar un personaj de la începutul secolului XX care ia contact cu socialismul şi-l îmbrăţişează, fapt care a ajutat la publicarea celui de-al doilea roman. Şi totuşi, cine ştie? Poate chiar autorul a fost de bună credinţă şi a crezut într-o ideologie imposibilă.

Cu toate aceste considerente, este totuşi un roman care merită citit şi asta pentru că I.M. Sadoveanu a creat alte lumi pe aceleaşi baze. Cred că dacă aş fi citit un al doilea roman-saga pe aceeaşi temă nu l-aş fi savurat la fel ca pe Ion Sântu. Şi asta pentru că romanul continuă istoria, iar personajele se desfăşoară în faţa noastră într-un mod surprinzător. Romanul îl recomand cu căldură, mai ales cititorilor Sfârşitului de veac în Bucureşti. Este unul dintre romanele de vacanţă, pentru momentele de relaxare şi uitare de sine.

O recenzie de: Cristina Teodorescu

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor