bookblog.ro

---

Cărțile anului 2022

Scris de • 19 December 2022 • in categoria Altele

E final de an și nu mai avem nevoie de pretexte pentru activitatea asta așa de osesivă, întocmitul listelor. :)

I-am rugat pe colaboratorii Bookblog.ro să ne spună care a fost cartea lor preferată din tot ce au citit în 2022. Și unii dintre ei au acceptat să ne dezvăluie ce lectură le-a mers la suflet, fie că vorbim de fanatsy, literatură contemporană sau psihologie.

Sperăm ca lista asta să vă inspire. Și nu ezitați să ne împărtășiți lecturile voastre preferate din 2022.

O să treacă și asta, de Julia Samuel

2022 a fost anul în care am citit foarte multe cărți despre schimbare, despre crize și începuturi. Îmi este greu să aleg una singură, dar dacă trebuie să o fac, atunci gândurile mele se îndreaptă către O să treacă și asta (editura Trei, 2022, colecția Psihologie practică), scrisă de psihoterapeuta britanică Julia Samuel, care a fost mulți ani consilier pentru deces în cadrul departamentului de pediatrie al spitalului St Mary Paddington din Londra.

Cartea este rodul experienței autoarei în multele ore de terapie și consiliere cu pacienți care au trecut prin traume și situații de viață dificile. Cele cinci teme pe care e structurată cartea – familie, iubire, carieră, sănătate și identitate – reunesc elementele esențiale ale vieții umane, situații și contexte care cer nu numai o adaptare continuă, dar și multă reziliență și speranță.

Cartea nu oferă soluții universal valabile, dar ne oferă posibilitatea de a parcurge poveștile altor oameni și de a găsi în ele inspirație, curaj și mângâiere.

Vă recomand această lectură într-un moment în care mulți dintre noi încercăm să reconstruim normalitatea și să vindecăm acele părți din noi pe care le-am neglijat, poate, multă vreme.

Text scris de Raluca Elgyar

 

Sezonul uraganelor, de Fernanda Melchor

Înainte de a alege, am stat bine și m-am gândit, însă am ajuns la concluzia că romanul scris de Fernanda Melchor, Sezonul uraganelor (editura pandora M, 2022), este cartea a cărei forță pur și simplu m-a cutremurat.

Străbătută de un lirism hipnotic, este o poveste în fața căreia m-am înclinat, în fața căreia mi-am dus mâna la inimă și m-am bucurat că încă îi simt bătăile. Fascinantă, dureroasă, puternică și înfricoșătoare, mi-a fost extrem de greu să mă desprind de ea, să o las deoparte. Și, de altfel, nu este genul de carte pe care ai putea-o citi cap-coadă, fără să iei pauze. Scriitura lui Melchor este ca un tsunami – puternică, ia totul și nu lasă nimic în urmă. Nu există linii de dialog, iar unele fraze se întind chiar și de-a lungul a jumătate de pagină. De asemenea, totul ar putea părea ușor hazardat, într-un limbaj colocvial care nu glorifică sub nicio formă această abordare, ci are rolul evident de a reitera fidel, estetic, culoarea locală a romanului.

Citind Sezonul uraganelor, rămâi cu senzația unei lumi moarte. Rămâne în tine „un ceva cronic”, o durere bizară care pulsează în adâncuri ori de câte ori îți amintești ce ai citit și ce ai simțit. Poate nu ai revelații în timpul lecturii, însă cu siguranță îți reamintești că în pieptul tău bate o inimă – o inimă care este făcută să simtă și să ardă. Rămâi, aș spune, cu înțelegerea faptului că „așa e lumea”, așa s-a întâmplat. Or, mai degrabă, rămâi cu certitudinea că unele lucruri sune menite să fie. Și, atunci când vin uraganele, chiar și cel mai falnic stejar, cel cu rădăcinile cele mai bătrâne, este gata să se încline. Eu, unul, mă înclin în fața lui Melchor, pentru că simt că orice altceva pare anemic în comparație cu acest roman absolut formidabil, de o forță literară venită din altă lume. Sunt sigur că vom auzi foarte multe despre ea – las ceea ce am scris aici drept dovadă a certitudinii mele!

Text scris de Andrei Cioată.

 

Năpasta regilor, de Jenn Lyons

De ce consider Năpasta regilor, de Jenn Lyons (editura Leda Edge, 2022) cea mai bună carte a anului 2022?

Pentru că este monumentală, la cele aproape 700 de pagini, câte are, și pentru că, mai ales, nu se mai încumetă nimeni să scoată la noi epic fantasy, darămite high fantasy, deși sunt pe val ecranizările unor serii fantasy de succes.

Pentru că este începutul unei serii ce promite enorm și pentru că răstoarnă cu totul așteptările pe care le ai de la o serie fantasy cu un dragon pe copertă. Pentru că traducerea este superbă. Pentru că limbajul folosit de autoare este unul extrem de bogat și de inventiv și pentru că îmbină cu măiestrie atât elemente fantasy, cât și elemente SF.

Să mai zic că unul dintre personajele principale, pe lângă artizanul Kihrin pe care nu-l bagă nimeni în seamă până când nu e prea târziu, este o imitatoare care poate împrumuta trupul oricui, cu sute de crime la activ și care nici nu mai știe ce sau cine a fost inițial? O lume complet nouă, complexă, alertă și total sucită, plus idei nenumărate ce anticipează un adevărat tumult în volumele următoare. De neratat!

Text scris de Liviu Szoke.

 

Librarul din Florența, de Ross King

Cartile anului 2022

Ross King alege figura lui Vespasiano, un librar din Florența perioadei renascentiste, pentru a aduce o odă cărților și a crea un volum care gâdilă simțurilor celor care iubesc cărțile (ca obiect, instrument de cunoaștere, vehicul pentru literatură etc.) Pe lângă periplul prin secolul al paisprezecelea florentin, autorul revarsă peste noi detalii fascinante sau chiar curioase despre arta transcrierii cărților imediat după Evul Mediu când scribii trudeau și ani de zile la un exemplar din clasicii Antichității, legat în mod elaborat și luxuriant ilustrat.

Lumea cărturarilor din Renaștere este formată din bărbați care au salvat mii de tomuri de la pieire și au investit cu mândrie mici averi în biblioteci personale. E cu atât mai puternic contrastul dintre preocupările lor literare și violența pe care o dezlănțuie în jurul lor, căci putea era câștigată prin sânge și spadă în acea vreme. „Librarul din Florența” (editura Nemira, 2022) este o carte de popularizare istorică care reușește chiar mai mult decât și-a propus - principalul ei scop fiind să aducă aproape de publicul larg un subiect de specialitate precum lumea cărților în Renașterea italiană - și ne oferă un personaj pe care să-l îndrăgim, pe Vespasiano, și pe urmele căruia să mergem în încercarea de a ne afunda în alt timp și altă epocă.

Text scris de Andreea Chebac.

 

Cartea foametei, de Larisa Turea

Acest an a fost unul foarte complicat, din punct de vedere emoțional, pentru mine. Cu un război pornit în coasta țării mele, cu anxietăți multiple pe fundalul unor incertitudini copleșitoare, m-am aruncat cu capul în lecturi. Prin urmare, am revenit acolo unde certitudinea este de bază. Cartea acestui an este o reeditare, de facto, dar reprezintă genul de lectură pe care cu ușurință o poți numi fundamentală.

Este vorba despre „Cartea foametei” de Larisa Turea (editura Cartier, 2021) este o apariție editorială de mare anvergură, care implică în sine mărturiile oamenilor care au trecut prin mașinăria opresivă a comunismului. Cred că o astfel de lectură are menirea de a ne demonstra cât de labili suntem în fața istoriei și mai ales cât de vulnerabili suntem în fața violenței. Nu este o carte ușor de citit, dar, credeți-mă pe cuvânt, merită fiecare minut investit.

Text scris de Corina Moisei.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro