bookblog.ro

---

Dazzle Readings pentru tinerii profesionişti

Scris de • 12 August 2011 • in categoria Altele

Iubim cărţile şi ne place să facem proiecte faine în jurul lor. Aşa că iniţiativa Raiffeisen Comunităţi ne-au motivat în plus să aşternem pe hârtie o idee la care ne tot gândim de ceva vreme. Am botezat-o Dazzle Readings şi acum nu mai avem răbdare până în octombrie, când ar trebui să înceapă.

Dazzle Readings promovează autoeducarea prin intermediul cărţilor de dezvoltare profesională, crescând în mod real şansele tinerilor de a se angaja în domeniul de care sunt interesaţi.

Probabil că citind doar descrierea de mai sus, sunteţi sceptici. Dar iată cum ne-am propus să facem asta:

Cum facem asta?
- strângem un board de 5 - 7 persoane de referinţă dintr-un anumit domeniu, care coordonează departamente din companii cunoscute
- stabilim împreună cu boardul 6 cărţi de bază pentru domeniul respectiv pe care orice tânăr care vrea să se angajeze în departamentul respectiv ar trebui să le citească
- implementăm un program prin care grupe de câte 20 de tineri, selecţionaţi pe baza educaţiei formale şi a unei scrisori de motivaţie, primesc cele 6 cărţi. Au la dispoziţie două luni pentru a le citi şi trebuie să răspundă, săptămânal, la câte un test cronometrat care să demonstreze că au citit una dintre cele 6 cărţi. La final, primesc o diplomă de absolvire a cursului, recunoscută în companiile din domeniul respectiv.
- monitorizarea progresului cursanţilor se va face prin intermediul unei aplicaţii Facebook, iar programul va fi promovat prin intermediul unei pagini Facebook

Ei, ce ziceţi? Ne susţineţi iniţiativa? Şi, btw, orice feedback e binevenit :)





Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. alishor spune:

    Foarte misto initiativa, marturisesc ca acum cativa ani cautam un astfel de site/ blog/ forum pt idei de carti.
    multa bafta!

    raspunde

  2. delia spune:

    Foarte buna ideea! Se poate inscrie oricine sau cum e? Vreau si eu sa particip, daca este posibil…
    Multumesc!

    raspunde

  3. Sabina spune:

    cand? :D

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro