Data apariției:   28.10.2016

Titlu original:      Forever Peace

Colecția:  Nautilus

ISBN:     978-606-758-765-4

Autor:   Joe Haldeman

Traducător:        Mihai Dan Pavelescu

Dimensiuni:       130 x 200 mm

Nr. Pagini:           424

Editura:                Nemira

- fragment - 

Nu era beznă deplină; razele subţiri şi albăstrui ale lunii se strecurau prin acoperişul de frunze. Și, în plus, niciodată nu era linişte deplină.

O creangă groasă a trosnit şi zgomotul a fost înăbuşit sub o masă grea. O maimuţă urlătoare mascul s-a trezit din picoteală şi a privit în jos. Acolo se deplasa ceva, negru pe fundal negru. Urlătorul şi-a umplut plămânii cu aer, pregătindu-se să lanseze o provocare.

S-a auzit un sunet precum cel al unui ziar rupt. Trunchiul maimuţei a dispărut într-o fântână arteziană întunecată de sânge şi organe zdrenţuite. Cele două jumătăţi ale trupului său au căzut greoi printre ramuri.

Vrei să laşi dracu’ blestematele de maimuţe? „Gura!“ Aici este o rezervaţie ecologică. „E schimbul meu! Exersez tirul pe timp de noapte.“

Silueta neagră pe fundal negru s-a oprit, apoi a lunecat prin junglă ca o reptilă masivă şi silenţioasă. Un om s-ar fi putut afla la doi metri de ea şi n-ar fi zărit-o. În infraroşu nici nu exista. Undele radar i-ar fi alunecat peste piele.

A adulmecat iz de oameni şi a încremenit. Prada se găsea la vreo treizeci de metri în direcţia dinspre care sufla vântul: un mascul duhnind a sudoare stătută, cu respiraţia mirosind a usturoi. Vaselină pentru arme şi reziduuri de praf de puşcă fără fum. Silueta a testat direcţia vântului şi s-a retras pe propriile urme, apoi a efectuat un ocol. Bărbatul supraveghea poteca, aşadar ea avea să vină din desiş.

I-a înhăţat din spate gâtul şi i-a smuls capul ca pe un fruct prea copt. Trupul bărbatului s-a cutremurat, a gâlgâit şi s-a deşertat. A lăsat cadavrul pe sol şi i-a aşezat capul între picioare.

Artistic. „Mulţumesc.“

A ridicat arma mortului şi a îndoit ţeava în unghi drept. A pus-o jos fără zgomot şi a rămas nemişcată câteva minute.

Alte trei umbre au apărut din junglă şi toate au pornit spre o colibă micuţă de lemn. Pereţii erau din scânduri peste care fuseseră ţintuite cutii de conserve aplatizate; acoperişul era din plastic ieftin.

Prima siluetă a smuls uşa din ţâţâni şi o alarmă irelevantă a pornit să ţiuie când a aprins un proiector de cască mai orbitor decât soarele. Șase oameni au tresărit pe paturile de campanie.

– Nu vă-mpotriviţi, a bubuit în spaniolă silueta. Sunteţi prizonieri de război şi veţi fi trataţi conform Convenţiei de la Geneva.

– Mierda.

Un bărbat a înhăţat de lângă pat o grenadă cu declanşare instantanee şi a azvârlit-o spre proiector. Zgomotul de ziar rupt s-a auzit mai slab decât explozia corpului său. O fracţiune de secundă mai târziu, silueta din prag a strivit grenada ca pe un ţânţar, iar detonarea a distrus peretele frontal al colibei şi i-a azvârlit la podea pe cei din interior.

Silueta întunecată şi-a examinat mâna stângă. Doar degetul mare şi arătătorul mai funcţionau, iar încheietura scrâşnea când era rotită.

Excelente reflexe. „Mai taci dracului!“

Celelalte trei siluete au aprins propriile proiectoare orbitoare, au smuls acoperişul colibei şi au dărâmat ceilalţi pereţi.

Oamenii dinăuntru păreau morţi, însângeraţi şi nemişcaţi. Maşinăriile au început totuşi să-i verifice. Pe neaşteptate, o tânără s-a rostogolit în lateral şi a ridicat puşca laser pe care o ascunsese sub ea. A ţintit spre cel cu mâna avariată şi a reuşit să vadă un norişor de

fum ridicându-se din pieptul lui înainte de a fi transformată în bucăţi.

Cel care verifica trupurile nici măcar nu ridicase privirea.

– Prost! a spus el. Toţi sunt morţi. Nu există tunele. Nicio armă specială.

– Măcar avem câte ceva pentru Unitatea Opt.

Au stins proiectoarele şi au pornit simultan în patru direcţii diferite.

Cel cu mâna deteriorată a mers cinci sute de metri, apoi s-a oprit ca să-şi cerceteze stricăciunile, folosind o lanternă cu infraroşii de putere mică. Și-a lovit mâna de şold de câteva ori. Zadarnic, doar cele două degete mai funcţionau.

Bravo! Acum trebuie să-l aducem acasă.

„Tu ce-ai fi făcut?“

Cine se plânge? O să-mi petrec o parte din cele zece zile în bază.

Cei patru au folosit rute diferite pentru a ajunge până în vârful unei coline despădurite. Au rămas înşiruiţi câteva secunde, cu braţele ridicate, iar un elicopter de marfă a apărut la rasul copacilor şi i-a preluat din zbor.

Cine a căpătat a doua victimă? a întrebat cel cu mâna ruptă.

Un glas a răsunat în toate patru capetele:

– Berryman a iniţiat replica, dar Hogarth a început să tragă înainte ca victima să fie clar moartă. Conform regulilor, ea le aparţine amândurora.

Elicopterul cu cei patru soldier-boy atârnând dedesubt a coborât, urmând panta colinei, şi s-a năpustit prin noapte, la nivelul coroanelor arborilor, în beznă absolută, către est, către aliatul Panama.

***

„O carte cu o soluție încrezătoare că războiul se poate termina în secolul XXI.“ Library Journal

2043 A.D.: În plin război, soldații manevrează mașinarii de luptă de la sute de kilometri distanță. Julian Class este unul dintre acești luptători și pentru el războiul e iadul. Tensiunea psihologică și violentă devin de nesuportat. Dar chiar în astfel de momente face o descoperire științifică incredibilă. O descoperire care nu e îngrozitoare, ci tentantă. Ea poate schimba traiectoria universului.

„Romanul are o enormă încărcătură emoțională. Ca de obicei, Haldeman scrie cu inteligență și forța despre ororile războiului și despre aparenta încapacitate a omenirii de a-și învinge impulsurile violente.“ Publishers Weekly

„Haldeman este de multă vreme unul dintre scriitorii noștri cei mai pătrunzători și cei mai necesari. El vorbește de undeva din adâncul sinelui colectiv și, mai important, din adâncul propriului său sine. Arta lui e configurată de înțelepciunea greu câștigată a supraviețuitorului.“ Peter Straub