Pavilionul cancerosilor
Scris de Silviu Man • 14 October 2007 • in categoria Altele
Autor: Aleksandr Soljenitan
Rating:
Pavilionul cancerosilor este un preludiu greu si amar al Arhipelagului Gulag. Inainte de a putea face sa erupa opera lui principala, Soljenitan a acumulat incet tristetea si pustiul sufletesc al anilor de detentie, din care s-au nascut apasatoarele O zi din viata lui Ivan Denisovici si Pavilionul"
In spital, acolo unde un personaj constata ca moartea nu e neagra si apocaliptica, ci umbla in papuci moi si tacuti (ca-n viata), in spital - fata in fata cu propria nimicnicie, diferentele sociale nu mai exista. In salon se aduna fosti detinuti, actuali turnatori, viitori studenti, proletari si tarani. Ii uneste frica, dar ii despart alte sentimente: nu toti spera, sau spera prea mult; nu toti mai pot gasi vreun rost pentru a-si trai viata, dar unii se incapataneaza sa le-o amarasca altora; nu toti isi realizeaza conditia (desi suntem in sectia de oncologie, nu de oftalmologie"), iar unii inca mai cred in efectele paliative ale materialismului dialectic asupra tumorilor cancerigene. Sperantele deznadajduite raspund prognozelor pesimiste, resemnarea flegmatica vrea sa modereze aspiratiile (copilaresti?) catre o viata mai luminoasa. Din cand in cand, se iveste cate si un planset (nu chiar cathartic) sub patura - al lui Rusanov, cate un urlet (scurt si abia pe la pagina 195) - al lui Kostoglotov, sau urarile stralucitoare ale bietului Proşka, baiatul care se externeaza ("Să vă faşiţi cu tăţii ghini! Io plec acasî! Io mă duc la nevastî") fluturand in mana adeverinta pe care e scrisa sentinta de netradus: tumor cordis, casus inoperabilis.
Printre nuantele monocolore ale romanului acestuia care penduleaza molcom intre vals si mars funebru, exista si dragoste. Ca o paranteza, nici nu prea ar avea cum sa nu fie, la cat de dragi iti pot deveni doctoritele din carte: fiinte triste fara paroxisme deviante, responsabile din omenie, nu din obligatie contractuala, sacrificandu-se bland, fara iesiri eroico-patetice, fermecatoare fara sa fie frumoase (in plus, mai firesti in trupurile lor uneori imbatranite decat geometricele si inexpresivele asistente cu care filmele de azi ne umplu imaginarul). Intre maturi, dragostea izvoraste nesigur prin dialogurile timide, melancolice si randuite ale lui Kostoglotov cu Zoia sau Vera Kornilieva. Intre cei tineri, insa, capata culori arzatoare - si nu as mentiona decat scena in care Asea, de numai saptesprezece ani, il implora pe Diomka sa-i sarute sânul inauntrul caruia se nascuse o tumora si care trebuia amputat.
E un cliseu sa spui despre asemenea romane care te fac sa dai piept cu un mediu, (eufemistic vorbind) cam neagreabil, ca ofera o lectie de viata. Soljenitan nu ofera asa ceva, e mult prea amar pentru un moralist. In fond, grila de intelegere este aceeasi pentru orice opera majora : cine are ochi de vazut, sa vada. (ca tot vorbeam mai sus de legatura intre defectele ochiologice din timpul vietii si consecintele lor cancerologice de la finalul ei")
* spre cinstea politicilor editoriale din Romania post-comunista, probabil singura traducere romaneasca a cartii este cea de la editurile Albatros si Universal Dalsi, 1997. Sau daca nu singura, cea mai putin obscura.
O recenzie de: Silviu Man
Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Daca plecam de la premisa ca “Despre Pitesti nu se vorbeste- despre Pitesti se tace†sau “Despre Pitesti au dreptul sa vorbeasca doar pitestenii- iar ei tacâ€
intr-adevar ai dreptate, dar exact asta l-a frustrat pe Paul Goma incercand sa adune material pentru cartea sa. Sa vorbim despre fenomen asa cum il percepem noi acum, sa povestim ce a fost, sa ne bucuram pentru noi ca nu l-am cunoscut si sa plangem pentru cei implicati; macar atat merita, sa vorbim despre ei si sa ii ridicam la rang de eroi; doar asa putem sa le multumim sau sa le oferim omagii post mortem; sa ne pese, sa refuzam a fi ignoranti pentru ca eu cunosc putine persoane care stiu ce este Pitestiul de fapt si asta ma intriga… -
Cred ca nu m-am facut bineinteleasa, ori m-am exprimat gresit ori pierd undeva mesajul pe care vreau sa-l transmit. Paul Goma era deziluzionat, dezamagit tocmai pentru ca pitestenii refuzau sa-si spuna povestea iar daca ei nu ar fi facut-o pana la urma cum am fi stiut noi azi despre ei? Nu am insinuat sa ne raportam noi la victimele Pitestiului ci sa vorbim despre el, pentru ca asa cum zici si tu unii nu vor sa stie dar altii chiar nu stiu. De asta fac lobby pentru fenomenul Pitesti, sa afle si altii, sa informam, sa spunem ca a fost, sa nu-l lasam asa, de izbeliste doar din ignoranta si nepasare. Pentru cei care stiu si vor sa afle mai multe asta deja e altceva, eu ma refer strict la “a informa”. Uite, am sa incerc sa-ti trimit eu o recenzie pe Pitesti, daca e buna/m-as bucura, daca e proasta/astept critici constructive, daca e inutila/o stergi si-mi dai mesaj: “e inutil gestul” sau mai bine, nu fa nimic, am sa pricep ca si tacerea-i un raspuns… Mersi!
-
E formidabila cartea. Mi-a placut foarte mult si mediul in care suntem introdusi si felul in care descrie mediul de viata din acei ani in Rusia si felul cum pune accentul pe trairile interioare ale oamenilor.
Din pacate la ultima mea vizita la biblioteca nu am prea gasit alte carti in afara de Arhipelagul gulag, pe care l-am inceput acum un an dar in final am renuntat, considerandu-l prea trist, mult prea socant. -
Caut “Pavilionul cancerosilor” in tot Bucurestiul si nu reusesc s-o gasesc. Daca mi-ar putea recomanda cineva vreun anticariat sau librarie, ar fi minunat…
Cat despre cele spuse mai sus, as vrea sa adaug ca in vasca asta culturala din Romania suntem nevoiti sa ne descoperim de unii singuri trecutul daca – din nu se stie ce porniri, imbolduri – vrem sa descoperim adevarul despre unele evenimente, personalitati trecute. Aproape nimeni, in scoala, in gazetarie, la nivel politic, nu te mai indeamna sa citesti, sa intelegi… Cartile si cultura parca devin un accident biografic -
cartea este o adevarata lectie de viata,am luat-o impreuna cu ziarul ,,cotidianul”si abia astept vol.II
-
Cartea mi se pare extraordinara si din punct de vedere al trairilor interioare descrise, si din punct de vedere documentar, cat si ca o descriere a relatiilor dintre medici si pacienti, sau a problematicii medicilor. Sunt chirurg, si citind cartea, am recunoscut atat de multe situatii similare vietii reale din spital, si a framantarilor unui chirurg, ori ale unui medic in general, incat povestirea, chiar daca se petrece in 1955, este extrem de actuala. Mentaliltatile si tipologiile umane nu s-au schimbat atat de mult in 50 de ani.
-
Trairi, relatii, mentalitati …..dar ….Cum interpretati finalul cartii ? Eliberae sau …. Deznodamantul e esential.
rebecca spune:
14 October 2007 | 11:31 am
Sunt pretioasa la complimente iar tie ti-am dat primul meu vot pentru o recenzie foarte buna. Astept si una pe fenomenul Pitesti, daca tot ai inceput…