Doresc să remarc că am folosit impropriu jumătate dintre cuvintele din titlu. Nu aveți de-a face cu un top, ci mai degraba cu o selecție personală și limitată. Numerele sunt acolo doar pentru decor. Iar termenul „clasic” este folosit cu o libertate extraordinar de mare. Am ales doar cărți scrise înainte de Al Doilea Război Mondial și, în final, am ținut doar să menționez câteva dintre romanele pe care cred că ar trebui sa le citească toată lumea măcar o dată în viață. Am încercat să aleg acele romane care am crezut că au reprezentat foarte bine, au definit, sau au schimbat radical epoca în care au fost scrise. A trebuit să omit niște nume foarte mari și evidente, din lipsă de spațiu, așa că această listă este doar un punct de început, o înșiruire a romanelor mele (și sper că și ale voastre) preferate. Dacă le-ați citit deja, poate vreți să le recitiți. Dacă nu, sper s-o faceți.

1. Marele Gatsby

de F. Scott Fitzgerald

Niciodată nu a reușit un roman să definească mai bine schimbarea unei epoci decât Marele Gatsby, Fitzgerald capturând în opera sa atât farmecul erei jazz, cât și punctele ei cele mai joase. Marele Gatsby surprinde transformarea Americii la sfârșitul anilor 1920, când tărâmul făgăduinței a devenit pentru mulți dintre tinerii întorși din război un pământ pustiit de valori, moralitate și înțeles.

Gatsby în sine, un tânăr de la țară transformat în gangster pentru a o recâștiga pe fata visurilor sale, reprezintă dreptul fiecăruia dintre noi de a ne urma visele, dar servește și ca un avertisment pentru cum și cât de departe ar trebui să mergem ca se le împlinim.

2. Moby Dick

de Herman Melville

Una dintre definițiile artei este că reprezintă activitatea umană în toate formele și la toate nivelurile ei. Urmând acest fir de gândire, Moby Dick trebuie să fie cel mai bun roman scris vreodată, pentru că Herman Melville a reușit să traseze o paralelă perfectă între existența tumultuoasă a spiritului uman și nobila artă a vânătorii de balene.

Am putea spune că Moby Dick este despre lupta dintre om și soartă, încleștarea dintre liberul arbitru și justiția divină, sau ciconirea spiritului uman cu un demiurg inamovibil, dar de fapt Moby Dick este despre tot. Pequodul înconjoară globul ca o Arcă a lui Noe modernă, cărând cu el toate religiile și filosofiile umane, pe urma faimoasei balene albe și, dacă faceți o singură călătorie cu barca în viață, ar trebui s-o faceți pe aceasta.

3. Frații Karamazov

de Feodor Dostoievski

Frații Karamazov este adesea aclamat drept unul dintre cele mai bune romane scrise vreodată, dintr-un motiv foarte bun: chiar este. Dar, în mod surprinzător, incredibila sa influență nu vine din faptul că este un roman perfect, ci datorită micilor sale imperfecțiuni. Am putea spune că este grăbit pe alocuri, sau chiar neterminat, și tocmai asta il face magnific - este imperfect, la fel ca personajele pe care le descrie. Eroii lui Dostoievski trăiesc la intensitate maximă, sunt atât de reali încât romanul în sine ar putea foarte bine să fie un tratat istoric despre persoane adevărate care au trăit, au iubit, au pătimit și au murit.

Dar cea mai importantă calitate a operei lui Dostoievski este probabil accesibilitatea ei. La o sută treizeci de ani de la scrierea sa, romanul a rămas la fel de relevant, pentru că tratează teme universale precum moralitatea, liberul arbitru sau existența lui Dumnezeu și o face cu un umor subtil și o însuflețire remarcabilă.

4. Pentru cine bat clopotele

de Ernest Hemingway

Urmărind aventurile unui voluntar american în Războiul Civil din Spania, Pentru cine bat clopotele capturează acel moment în care tehnologia a înlocuit elementul uman din război. Lupta a devenit un concurs în care câștigă întotdeauna cine arme mai bune și mai multe, iar demnitatea și gloria au fost uitate pentru totdeauna.

Totuși, romanul lui Ernest Hemingway nu este neapărat doar un roman de război. Este despre destin și inevitabilitatea morții, despre apariția neașteptată a dragostei, despre violență și fanatism, despre ascensiunea și pericolul fascismului.

5. Ulise

de James Joyce

I-a luat lui James Joyce șapte ani să scrie Ulise, dar importanța sa în peisajul literar nu poate fi măsurată. Publicat pentru prima dată în întregime în 1922, Ulise rămâne și astăzi una dintre cele mai revoluționare și influente opere literare, un exemplu aproape perfect al potențialului romanului modernist.

Periplul lui Leopold Bloom prin Dublinul secolului trecut este descris printr-o suită de aluzii, metafore, referințe istorice și parodii complexe, iar felul în care Joyce a folosit limbajul nu a fost niciodată mai minunat sau terifiant. La fel ca în cazul acelui Ulise din legendă, drumul devine mai important decât destinația, iar romanul devine o celebrare a existenței și a limbii.

Scris de Cristi Mitran