bookblog.ro

---

Aventura este lucrul care-mi place cel mai mult

Scris de • 25 August 2009 • in categoria Anunturi

Ne-am întors. Nici nu aţi ştiut că am fost plecaţi din moment ce, prin magia internetului, bookblog funcţionează şi atunci când ne luăm lumea în cap pentru câteva zile. Îmi pare rău că nu v-am lăsat să vă fie dor de noi măcar pentru o zi. Dar, dacă mă iertaţi, o să vă spun ce am făcut sâmbăta trecută.

Din când în când, echipa bookblog se mobilizează şi pleacă în ceea ce membrii mai tehnici numesc "team-building". De fapt, este doar o ocazie de a petrece timp cu prietenii şi de a sta multe ore în mijloace de transport. Data trecută am fost în Deltă şi ne-am ales cu arsuri grave de la soare. De data aceasta am ales să ne retragem în munţi, precum haiducii, în căutare de aventură.

Din moment ce Google ne-a spus că cel mai bun loc pentru aventuri este Parc Aventura, ne-am urcat în tren sâmbătă dimineaţă şi am plecat la Braşov. În vagon am citit despre misterele munţilor Retezat (cu siguranţă cei mai misterioşi munţi) dintr-un magazin ştiinţific foarte respectabil, am discutat despre lucruri foarte secrete şi am vorbit în timp ce alţii încercau să doarmă. Odată ajunşi la Braşov, am schimbat trenul cu cel mai aglomerat autobuz al RATB (a nu se confunda cu celălalt RATB) şi am ajuns în final undeva la marginea oraşului, unde aventura putea să înceapă!

Printre curajoşii aventurieri se numărau, în absolut nici o ordine, Andrei, Raluca, Adriana, Silvia, Ioana şi subsemnatul. Dintre aceste şase megastaruri ale internetului nu s-au mai întors în Bucureşti decât patru, deoarece aventura este de multe ori periculoasă. Vreţi să ştiţi cine a supravieţuit? Citiţi mai departe (spoiler: eu sunt bine).

După cum v-aţi dat seama probabil după site-ul la care am dat link mai sus, ideea de bază în Parc Aventura este să traversezi o serie de platforme suspendate în copaci folosindu-te de sârmele dintre ele, lucru pe care echipa bookblog, obişnuită cu astfel de aventuri extreme, l-a făcut cu brio (unii cu mai mult brio decât alţii).

Nu ştiu de ce am ajuns eu să povestesc toate acestea (probabil datorită talentului meu de prozator şi umorului fin de care dau mereu dovadă), din moment ce nu m-am urcat pe nici o platformă şi nu m-am agăţat de nici o sârmă, deoarece am reuşit să mă lovesc la picior înainte să venim. Eu doar am avut grijă de bagaje şi am făcut nişte poze, până când s-au terminat bateriile la aparatul lui Ioana. De jos, lucrurile par foarte simple, dar mi s-a spus că atunci când eşti atârnat la o înălţime de zece metri nu mai este aşa de uşor. Desigur, nu am dat crezare acestor vorbe, deoarece m-am născut cu aventura în sânge şi nu mi-e frică de gravitaţie, sârme sau plase.

După cât de aglomerat era parcul, aş crede că coborâtul pe tiroliene este noul sport naţional. Poate pentru că este distractiv şi sigur. Mie aşa mi s-a părut şi, judecând după reacţiile prietenilor mei, senzaţia de teamă dispare după primele momente şi după ce termini un traseu vrei imediat să treci la următorul.

Spuneam mai devreme că aventura este periculoasă şi ne-am întors doar patru. Totul este amuzant până când cineva se răneşte. Apoi devine hilar. Din nefericire, nimeni nu a fost rănit grav. Andrei a făcut febră musculară, Silvia şi-a rupt o unghie şi Ioana s-a julit la cot pe o plasă. Atât. Eu am mâncat o îngheţată destul de bună. La întoarcere le-am lăsat pe Silvia şi Ioana în Câmpina, respectiv Ploieşti, şi am ajuns înapoi doar patru. Desigur, trenul a avut o întârziere de o oră şi jumătate, dar asta nu surprinde pe nimeni. Îmi place să merg cu trenurile noaptea, mă simt ca Jack Kerouac în "On the road", deşi nu ţin minte ca el să fi mers cu vreun tren în romanul acela. Am mai aşteptat şi douăzeci de minute după metrou în Bucureşti, pentru că nu suferisem destul înainte.

Acestea fiind zise, declar cea mai nouă aventură bookblog încheiată şi consemnată. Dar ce urmează pentru curajoasa echipă? Mai multe călătorii cu trenul? Lupte cu piraţii somalezi? Situaţii extreme în junglele birmaneze? Am vrea noi. Probabil că urmează mai multe recenzii... aşa că citiţi una sau două. Şi cumpăraţi un tricou sau veniţi la un eveniment. Sau mergeţi într-o AVENTURÄ‚ EXTREMÄ‚ şi spuneţi-ne cum a fost!


Cristi "Indiana Jones" Mitran





Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. RalucaEA spune:

    asta e un loc in care mi-am propus si eu sa ajung insa n-am gasit alti doritori pana acum. Faine pozele. Abia astept sa ma aventurez si eu pe acolo sa am ce povesti :)

    raspunde

  2. Andrei Rosca spune:

    :)) bai, eu n-am facut febra musculara acolo, o aveam de acasa; acolo doar am inceput sa ma folosesc de ea ca pretext pentru a sta pe margine (cu tine!) si a face misto de cei pe care ii vom denumi de aici incolo, generic, “restul echipei bookblog”.

    raspunde

  3. Minxieee spune:

    Lupte cu piratii somalezi? :)) De preferat, NU! Saptamana trecuta am fost si eu intr-o aventura destul de extrema si am povestit aici: http://pleiada.wordpress.com/2009/08/22/spre-vf-moldoveanu-to-the-airport/. Poze in postul imediat urmator.

    raspunde

  4. simona spune:

    Foarte interesanta aventura voastra, tembuilding-ul viitor cred ca veti face alpinism sau scufundari.

    raspunde

  5. Iulia spune:

    Neaparat sa povestesti tot tu si data viitoare, Cristi! Am murit de ras citind :))

    Eu nu pot sa ma laud cu vreo dovada de curaj din weekendul trecut. Insa, ca sa nu zica lumea ca toti astia de la bookblog sunt niste cataratori prin copaci, eu m-am delectat cu frumusetea gradinii lui Monet:
    http://blogu.lu/iulia/gradina-lui-claude-monet/

    raspunde

  6. In Brasov regia de transport in comun se numeste RATBv :) pe bune…

    raspunde

  7. Pingback: Mulţumesc pentru amintiri

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro