Discursul lui Foucault
Scris de bookblog.ro • 17 April 2007 • in categoria Biografii/Memorii
Autor: Gabriela Cretu
Rating: 
Cartea Discursui lui Foucault este scrisa de Gabriela Cretu, europarlamentar roman, al carei blog il puteti citi aici.
Paul Michel Foucault a fost un ins ce s-a nascut intr-o familie de clasa medie la Poitiers in toamna anului 1926. A studiat la colegiul iezuit Saint-Stanislas cu rezultate notabile, iar dupa ce in anul anterior picase examenul, reuseste in 1946 sa intre la Scoala Normala Superioara unde sufera cateva depresii si tentative de sinucidere. Obtine intr-un sfarsit o licenta in psihologie. Este cativa ani (1950-1953) membru al Partidului Comunist Francez, castiga un post de asistent la Universitatea din Lille, cu ajutorul lui George Dumezil va fi cativa ani consilier cultural la prestigioasa Universitate din Uppsala, iar dupa un periplu didactic la universitatile din Hamburg si Varsovia, se intoarce in Franta unde isi obtine doctoratul (1961). Urmeaza un deceniu prolific in care publica Nasterea clinicii (1963), Cuvintele si lucrurile (1966), Arheologia cunoasterii (1968) si alte numeroase studii ce-l vor recomanda din plin pentru postul de profesor la College de France unde va reda Istoria sistemelor de gandire pana la moartea sa si-si va castiga binemeritat o vizibilitate culturala alaturi de Jaques Lacan, Roland Barthes, Claude Lévi-Strauss, Jean-Paul Sartre, Jaques Derrida s.a. Publica Ordinea discursului in 1971, A supraveghea si a pedepsi (1975), Vointa de a sti (1976). Se remarca drept un neobosit activist de stanga, militeaza pentru drepturile detinutilor, semneaza petitii pentru reformarea codului penal din Franta etc. La inceputul anilor "™80, in urma mai multor deziluzii, militantismul sau a devenit unul moderat, incepe sa tina cursuri in Statele Unite la Universitatea Berkley, efectuteaza cateva vizite la Teheran si este entuziasmat de Revolutia iraniana, starnind multiple controverse. In SUA experimenteaza LSD-ul descriindu-si mai tarziu experienta ca una din cele mai fertile din viata sa, frecventeaza grupuri de homosexuali, sadomasochisti si travestiti, starnind zvonuri despre o posibila contactare a virusului HIV, iar la 29 iunie 1984 devine prima personalitate franceza ce-a murit din cauza SIDA.
Michel Foucault a fost o personalitate complexa ce cu greu poate fi incadrat intr-o tipologie umana, iar opera sa cu greu poate fi subsumata unui curent cultural, unei tendinte in filozofie, epistemologie, istoria ideilor s.a. A fost un tip preocupat de multe probleme. L-a interesat tiparele institutionale prin care nebunia din "foc sacru" cum era vazuta in Renastere a devenit boala in secolele 17-18.
L-a interesat istoria sexualitatii vazuta de el ca un fapt istoric, a analizat relatiile dintre placere, putere si adevar si a cantarit modalitatile prin care o societate la un moment dat dezvolta procedee de limitare a discursului. Nu a obosit sa cerceteze raporturile pe care sexualitatea le-a intretinut cu demersurile de cautare a adevaralui. Astfel, daca discursul despre sexualitate produce cunoastere, atunci sexualitatea poate fi privita ca un obiect politic si epistemic.
De asemenea, Foucault nu a obosit niciodata sa evidentieze ca tehnicile cunoasterii au fost intotdeauna imanente strategiilor puterii. L-a fascinat binomul putere-adevar si i-a urmarit traseul cultural inca de la inceputurile culturii grecesti cand, de exemplu, in scrierile lui Homer, adevarate erau doar spusele celor puternici, iar detinerea puterii fonda credibilitatea unui discurs. Platon a fost primul ce-a devalorizat discursul puterii (tiranul, sofistul) si-l taxeaza drept unul ignorant si obscur operand o disjunctie paguboasa intre stiinta si putere. Astfel, daca puterea a produs si va produce intotdeauna discursuri ce manipuleaza contextul, cultura umana apare ca o retea vizibila a tipurilor de experienta la care sunt supusi indivizii la un moment dat.
Michel Foucault a fost tipul de ganditor ce nu a crezut in universalii antropologice, cu alte cuvinte nu a cazut in capcana de-a crede in obiectivitate, in postulate eterne si a refuzat sa asocieze universalul si obiectivul cu necesarul, perspectivele locale si partiale cu reguli si ritualuri imuabile. Astfel, daca orice tip de experienta umana are un caracter istoric si este efectul unui discurs contextual, atunci viata umana poate fi conceputa ca un suport pasiv de inscriptionare pe care istoria ne-o inoculeaza inca de la inceputurile ei.
Mai mult, Foucault a dezvoltat o critica antimetafizica a constituirii subiectului in filozofia moderna. Subiectivitatea nu i-a parut ca un dat, iar identitatea fiintei umane ca si in cazul lui Giles Deleuze a fost interpretata drept un "simulacru", un efect "optic" al diferentei si repetitiei. Astfel, daca omul este un efect al unor evenimente discursive locale, urmand postulatul hermeneuticii lui Gadamer, "Fiinta care poate fi inteleasa este limbaj". Au fost populare in epoca dezbaterile sale cu filozoful si lingvistul Noam Chomsky.
Daca omul se constituite istoriceste ca fiinta gandita, daca subiectivitatea este doar o posibilitate ludica a creativitatii umane, suntem ceea ce s-a spus de secole, ani, saptamani, iar mult laudata clasica cunoastere de sine devine un mestesug al facerii de sine, al reinventarii de sine sau, folosind un limbaj la moda, idenitatea umana se dezvaluie drept un banal procedeu de self-branding.
Este extrem de dificil a introduce un ganditor ca Foucault, este anevoios a-l prezenta pe in cateva randuri, in cateva pagini, in cateva carti, astfel cu atat mai curajoasa si laudabila este intreprinderea pragmatica de-a analiza discursul lui Foucault prin implicatiile sale in multiplele discipline umaniste si nu numai.
O astfel de incercare sub semnul transdisciplinaritatii, o constituite cartea Gabrielei Cretu, Discursul lui Foucault. Editata initial ca o teza de doctorat, a fost publicata ulterior ca o provocare pe care ontologia pragmatica foucaultiana o arunca culturii la inceputul secolului XXI. Demersul Gabrielei Cretu vine in intampinarea neintiatilor ce doresc sa intre in labirintul gandirii lui Foucault, cat a celor care isi doresc continuarea interogatiilor si problematizarilor ridicare de opera filozofului francez.
Discursul lui Foucault este un ghid "violent" asupra violentei cu care te izbeste gandirea unui om. Violenta ce aeriseste conservatorismul cultural si politic, tentatia periculoasa a oricarei epoci culturale. Violenta asemenea cunoasterii ce nu este facuta intru intelegere, ci intru transformare de sine. Caci la urma urmei, cunoasterea transformandu-se in actiune, a devenit mai mult ca oricand un factor de putere.
Putini din tinerii ce folosesc in mod curent internetul sunt constienti de structurile de putere camuflate in acest vast spatiu virtual, structuri de putere pe care Foucault, dupa cum ne arata Gabriela Cretu, le-a analizat cu minutiozitate. Astfel, internetul ca malaxor social de identitati virtuale si volatile ne arunca in fata unuii spectacol in care mastile sunt indicii catre noi modalitati de promovare a subiectivitatii.
Forumurile, grupurile de discutii devin "forme terminale" ale discursurilor puterii si se incadreaza in aceleasi tipare ale anchetei, examenului si confesiunii in care individul este obligat sa produca adevaruri despre sine insusi, in care pentru a exista, subiectuleste contrans in cadrul unor relatii de putere sa-si construiasca prin verbalizare propria identitate, propria masca.
Daca puterea extrage cunoastere din indivizi transformandu-i pe acestia in obiecte, in liste, in useri, atunci avem deschis un nou drum catre o autointerogare creativa.
Evidentierea actualitatii demersului ganditorului francez prezentata in cartea Gabrielei Cretu conduce la o reproblematizare a postulatelor si prejudecatilor primite de-a gata de-a lungul unei educatii "oficiale" si unipolare, asadar constrangatoare. Epoca de provincializare a oricator pretentii de rationalitate coroborata cu impuritatea tuturor tipurilor de logicitate (ce este doar un produs contextual, cultural) ne invita la inventarea unor noi tehnici formare a sinelui, ne cheama la un activism politic (in cazul lui Foucault, "cea mai generala problema politica este cautarea adevarului" - Discursul lui Foucault, pg. 277) in care neutralitatea culturala nu este decat un eufemism al imaginii strutului ce-si baga capul in nisipul ideii inselatoare care ne arata ca ce este acum a fost dintotdeauna asa.
O recenzie de: Adrian Ciubotaru (blogger-invitat)
Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
gabi mirea spune:
bine ai venit domnule adi ciubotariu, este o recenzie care da seama de multe despre personalitatea lui foucault dar mult mai putin despre ce a reusit gabriela cretu prin cartea ei. De altfel, nici nu insisti asupra unor idei care ar fi meritat o dezbatere mai ampla, dar poate pentru asta e forumul de dupa recenzie, tocmai pentru clarificarea unor concepte.
Iata cateva dintre ideile lui Foucault prezentate de tine:
1. “idenitatea umana se dezvaluie drept un banal procedeu de self-branding”.Pardon, in niciun caz nu poate fi interpretata in modul acesta simplist identitatea umana. altfel, de ce toti ganditorii lumii si-au spart capul cu cunoasterea de sine.Ma indoiesc ca a fost de altfel ideea ganditorului francez ca ar fi un banal proces de nu stiu ce.
2.”Michel Foucault a fost tipul de ganditor ce nu a crezut in universalii antropologice, cu alte cuvinte nu a cazut in capcana de-a crede in obiectivitate, in postulate eterne si a refuzat sa asocieze universalul si obiectivul cu necesarul, perspectivele locale si partiale cu reguli si ritualuri imuabile”.Vrei sa spui ca toti cei care au crezut in obiectivitate si tot restul au fost niste oameni inselati, intrati in capcanele realului? sa nu uitam ca Foucault este un semiotician pentru care limbajul este absolut sigur. iti dau o singura referinta care pulverizeaza aceasta teorie a lui Foucault. Nichita Stanescu cu necuvintele sale.
3. “Forumurile, grupurile de discutii devin “forme terminale†ale discursurilor puterii si se incadreaza in aceleasi tipare ale anchetei, examenului si confesiunii in care individul este obligat sa produca adevaruri despre sine insusi”
Este o fraza foarte frumoasa dar departe de adevar.sau la fel de aproape ca orice alta formula sociologica. Si cum intelegi forma de adevar de pilda in messenger unde dialogurile sunt construite aproape exclusiv din replici scurte, aproape idiotisme, ca in schita Caldura mare a lui Caragiale?
In fine, aceste observatii sunt o incercare de a construi un dialog. daca il accepti, voi persevera si cu alte observatii, daca nu salutari. -
gabrielacretu spune:
Incantata pentru ca ai provocat o discutie despre teme la care nu am mai gandit demult… E ca o reintoarcere in timp dar si ca o verificare (cartea e scrisa prin ’95 – ’96 dar publicata mai tarziu)
Am cateva remarci – pentru lamurire de…mine si de Michel Foucault plecand de la observatiile pertinente facute de Gabi (foarte pe scurt)
1. Priviti coperta; acela este mesajul!Aparitia omului (in cunoastere) si subiectivarea (ca individ) nu au legatura cu subiectivismul si libertatea; mai curand e o problema de decupaj aleatoriu, constrangere si rezistenta…
2.Negarea universalitatii nu neaga obiectivitatea; doar da subiectului dimensiuni istorice; il contextualizeaza. Asta nu schimba lucrurile pentru noi ca indivizi pentru ca nici noi nu suntem eterni…Suntem un produs al puterii-cunoastere (dar viu totusi, adica exercitand putere, pliind fortele care ne formeaza, subiectivandu-le/ne)
3. Problema este ca nu exista adevar (adica dat) ci cunoastere (adica de construit); ce anume subiect sau cunoastere poate rezulta din forumuri este chiar o tema care merita reflectie (poate fi o descompunere a subiectului in multiple identitati de a caror asamblare nu stim cine e raspunzator…)
Noapte buna! -
Ilie Catrinoiu spune:
Interesant! Insa departe de mine acest francez pe nume Foucault ce reduce adevarul la bunul plac al omului. Foucault nu vede subiectivitatea ca un dat, deci nu are cum sa fie obiectiv -> inseamna ca pt. Foucoult subiectivitatea nu este subiectivitate, ci sinuciderea subiectivitatii.
Se observa o angoasa la Focault asupra dihotomiei carne-spirit ce ii confisca adevarul. Foucault incremeneste in placere si vrea sa afle adevarul – o utopie ideologica ce guverneaza azi lumea. Caci nu poate exista spirit ascutit si slefuit intr-un trup intinat si pervertit.Apropo, “ontologia pragmatica foucaultiana” a contribuit si ea la formarea criminalului care bantuie prin Universitatea americana Virginia Tech din Blacksburg… (din pacate…)
In rest, m-a completat Gabi Mirea.
Oricum, recenzia e una in spiritul lui Foucault, deci buna. Corect politic! :-)
-
gabrielacretu spune:
Nu-l psihologizati (psihanalizati) nici nu cadeti in metafizici (urcati spre!?) , ca va indepartati de Foucault! Oricum, MF este in primul rand metoda si nu produsul finit. A se lua in considerare! Lectura mea!…
-
gabi mirea spune:
revin cu cateva remarci pornind de la indicatiile autoarei
1. coperta reprezinta un personaj unidimensional, omul de hartie, omul discursului, conceptul care ne lasa sa-l modelam cum dorim. omul de plastilina verbala. Departe totusi de omul real
2. identitatile multiple ale subiectului pe internet nu descopera aproape nimic in afara revelatiei ca exista numeroase fatete ale personalitatii umane, ca fiinta umana este proteica, ergo existentialista si supusa devenirii.Ceea ce omul obisnuieste sa faca – numirea obiectelor dimprejur ex ciorapii nina, catelul pichi, copacul tanase, este acum transferat asupra propriului eu, privit ca o nisa cu multiple obiecte de denumit si care pot masca adevarata identitate.in loc de a da oricarui servitor numele mike ca in trecut subiectul modern, lipsit de sclavi va utiliza numele mike ca pseudonim, ca avatar pe internet. este un fost servitor care negociaza altfel cu lumea. -
gabrielacretu spune:
Mai curand arata cum suntem prinsi in plasa (capcana)limbajului; nu existam ca subiect si nu ne putem gandi pe noi insine decat printr-un intermediar – limbajul (nu in general ci ceea ce este spus la un moment dat despre noi); suntem efecte vizuale (scuze, verbale).
Cum ne eliberam din plasa… -
Liviu spune:
Un personaj, citand un alt personaj (autor), a spus odata: ’Nu esti decat ceea ce ramai in amintirile altora.’
-
gabi mirea spune:
de ce sa nu existam ca subiect si de ce sa consideram limbajul doar un intermediar? Nu cumva ajungem sa credem doar in el si sa uitam ce este dincolo de el? Lumea exista doar pentru a fi numita doar datorita limbii sau are alte cautze ale existentei? Cum adica suntem efecte etc.Efectul a ce! al limbii? al realitati indescriptibile datorate orizonturilor limitate lingvistic. Si daca sunt constient ca omul este doar un efect il inteleg mai mult. este un alt termen pentru suprafata, fata, piele,. profunzimea sa tot nu o patrundem.Mai degraba cred ca suntem prinsi in capcana propriilor nostri intermediari. mi-aduc aminte ca am citit o carte despre joc a unui frantuz care spunea ca orice activbitate umana nu e pana la urma decat un joc, uneori foarte subtil. in alta carte un autor vorbea despre copilarisa oamenilor care pentru unii s-ar prelunghi intreaga viata si ca singurii maturi ar fi sfintii. In alta carte unul intelegea viata exclusiv ca forme biologice. ce te face sa fii prin urmare asa exclisivista? nu cumva limbajul, un alt intermediar al intelegerii lumii e supra licitat!
Si cum mi-e lene sa dau doua raspunsuri, domnule liviu, nici cu afirmatia aceea nu pot fi in totalitate de acord, cum adica esti ceea ce nu controlezi? asta aduce a freudism, suntem inconstient sau supra constient, suntem jucarie a sortii cum ar zice grecii. -
Liviu spune:
Ma refeream la o existenta transcendentala, dincolo de cotidian si biologic. In al doilea rand, nu-i decat remarca unui personaj. Oricum, controlul este un miraj. Daca tot veni vorba, Cuvantul a fost inaintea existentei noastre. In inaltimea eternitatii, noi suntem intermediari ai cuvantului.Si e adevarat si ca “suntem prinsi in capcana propriilor nostri intermediari,” chiar daca asta contrazice frustrarea lipsei de control.
-
gabi mirea spune:
tot la fel de valabila ar fi atunci si afirmatia mirajul e o forma de control sau o lipsa de control. nu stiu, poate aceste afirmatii ar merita dezvoltate si de vazut ce consecinte ar putea crea. mai ales ca literatura se joaca atat cu adevarurile cat si cu paradoxurile sau cum am auzit la un baietas de cartier – apropo domnule liviu stiti ce e cu specia asta – cu paradoaxele.asta barbarism!
-
gabrielacretu spune:
Liviu, in legatura cu transcendenta cuvantului (a se observa minuscula, adica in contextul dat)
Cuvantul este imanent existentei noastre (ca subiect, vreau sa zic); dar are si o anume anterioritate logica pentru ca insasi constituirea constiintei de sine se face prin limbaj si in limbaj… Ne-am putea hazarda la utilizarea unei struto-camile “trans-manenta” dar nu-mi place obscuritatea conceptuala. Prefer litaratura; este ea insasi o lume cu propria identitate ca altfel nu ar mai pleca personajele in cautarea vreunui autor… -
Pingback: Gabriela Cretu » Blog Archive » Discursul lui Foucault la Bookblog.ro
Tony spune:
17 April 2007 | 3:58 pm
E invitat special sau de onoare ? Daca se apuca invitatul vostru sa scrie recenzii puteti pleca in concediu la vara linistiti.