Tocmai am terminat de citit Viața pe un peron de Octavian Paler și mărturisesc că mi-a plăcut mult. La finalul lecturii mi-am dat seama că îmi lipsește exprimarea autentică în limba română, netrecută prin filtrul traducătorului. Așa am ajuns să-mi propun să citesc mai mulți scriitori români și cumva în capul listei s-a așezat Mircea Cărtărescu.

M-am întâlnit cu poezia lui Cărtărescu în primul an de liceu - la ora de literatură aveam de studiat o poezie atipică față de reperele cunoscute. Se numea O motocicletă parcată sub stele, și vorbea despre dragoste și ștekere cu prelungitor. Recunosc, la cei 14 ani ai mei de-atunci, n-am înțeles ce vrea să spună poetul. Dar să vedem cine este poetul?

„Nu mă interesa lumea. Mă interesau numai cărţile.”

Mircea Cărtărescu. Născut la 1 iunie 1956. Când vorbește despre propria copilărie, mărturisește că a fost un copil foarte timid și modest, prins în lumea cărților, dar că în același timp cea mai frumoasă perioadă a vieții lui a fost între 8 și 13 ani. Adolescent introvertit, absorbit în lectură, citea câte șase - șapte ore pe zi, excluzând posibilitatea de a avea o viață socială. În liceu, deși citea enorm de mult, trăind numai printre cărți, nu își punea problema că ar putea să scrie și el.

L-a pus pe gânduri premiul întâi pe țară la Olimpiada de Literatură, în 1974. Așa a ajuns să dea examen de admitere la Litere. Experiența stagiului militar de la finalul liceului l-a trezit din reverie. Timp de o lună de zile a făcut de gardă în Bărăgan, la minus 20 de grade, pe furtuni de zăpadă.

Astfel, calea lui Mircea Cărtărescu a cotit-o spre literatură. A debutat cu poezii la „Cenaclul de Luni”, iar primul volum publicat Faruri, vitrine, diamante a fost premiat in 1980 de Uniunea Scriitorilor. De altfel, Cărtărescu este unul dintre cei mai premiați scriitori români și anul acesta s-a aflat, pentru al doilea an consecutiv, printre favoriţii la Premiul Nobel pentru Literatură.

De(spre) ce scrie Cărtărescu?

În cuvintele lui: „Am avut un frate geamăn, Victor, de care nu-mi aduc aminte, pentru că el a dispărut la vârsta de un an şi jumătate. Amândoi am fost internaţi cu dublă pneumonie într-un spital. Eu am scăpat, iar el nu. Moartea lui încă nelămurită bine (ca şi pura lui existenţă, de altfel) este trauma vieţii mele, cam tot ce-am scris se leagă de asta, l-am simţit mereu ca pe un alter-ego al meu.”

A scris și despre el însuși, în cele trei volume de Jurnal, care acoperă perioada 1990 - 2010. Interesantă este mărturisirea pe care o face despre acestea - „În realitate, nimic nu e mai străin de mine ca ființa ciudată care gândește și simte în Jurnal și care e o creatură înrudită, de fapt, cu altele din cărțile mele de ficțiune”.

Tabloul lui Cărtărescu nu ar fi complet dacă nu aș menționa și ocupația sa de jurnalist, prin care își îndeplinește „datoria civică de scriitor”. În articole își exprimă deseori părerile politice, motiv pentru care a devenit un personaj controversat, asociat cu diverse nume din peisajul politic.

Câteva detalii în plus:
- „Scrie scriind”, fără a reciti și a face corecturi;
- Dacă ar fi să aleagă un singur nume care i-a determinat cariera literară, răspunsul e Tudor Arghezi;
- A fost funcționar la Uniunea Scriitorilor, profesor de limba română, iar în prezent e conferențiar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București.
- Se consideră încă poet, deși nu a mai scris poezie propriu-zisă de peste 14 ani; acum scrie poezie sub formă de romane.

Un prieten îmi spunea că tot ce scrie Cărtărescu devine best-seller în primul rând pentru că are niște titlurile foarte bine alese, cel mai recent exemplu fiind Ochiul căprui al dragostei noastre. Relația mea cu romanele lui se află încă în stadiu de explorare, așa că sunt curioasă: voi de ce l-ați citi pe Cărtărescu?

Teodora

Foto: www.nasul.tv