„Dragă Ioana Pârvulescu, aşadar Bucureştiul interbelic fu o iluzie, dar una atât de necesară. În clasele de liceu, ne constituim o imagine a acestui mic univers din romanele lui Camil Petrescu&generation, dar dacă nu citim cartea dumneavoastră, ea, imaginea respectivă, rămâne mult incompletă. Propun ca oricine dă bacul ori scrie vreo teză de licenţă, master, doctorat pe literatură română interbelică, să înceapă la bibliografie cu cartea dumneavoastră...”.( fragment înflăcărat dintr-o scrisoare posibilă a unui învăţăcel posibil)
Altfel străbaţi Bucureştiul lui 2011 (imediat), călător, băştinaş, sau cu flotant fiind, după ce ai citit Întoarcere în Bucureştiul interbelic al Ioanei Pârvulescu. Ai senzaţia că în femeile,,cosmo’’ de pe stradă ghiceşti reminiscenţele (stră)bunicelor lor, charmantes. Căci sunt amprentate în paşii acestor femei contemporane şi bucureştene, câteva elemente stabile ca un ADN: ,,Nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psichologiei româneşti, mai exact bucureştene. Acela în care o femeie ultra elegantă, fină, fragedă şi parfumată traversează strada prin noroi...E o poemă întreagă modul cum, distinsă, cochetează cu băltoacele.’’(p.112) Iar ,,poema’’ aceasta este atribuită posibil lui Tudor Arghezi la Capşa. [Citeste tot Articolul]
Suferind de imposibilitatea de a ne simţi confortabil în prezent, mefienţi în ceea ce priveşte lucrurile bune pe care le-ar putea aduce viitorul, ne căutăm repere în trecutul interbelic sau, încă mai înapoi în timp, în perioada de dinaintea primului război mondial. Pentru că trăim într-un prezent în derivă, cu care, de multe ori, nu ne identificăm, ne refugiem în trecut. Cât de autentice sunt "amintirile" noastre despre viaţa de atunci, rămâne de discutat. Cât de sinceri cu noi înşine suntem în acest demers de a reconstitui o cultură şi o societate în care să ne simţim mai acasă, mai puţin agresaţi de prezent, ar fi interesant de descoperit. "Febra" Bucureştiului interbelic s-a răspândit, cred, în anii de după revoluţie, pe măsură ce iluziile cu care fusese investită răsturnarea dictaturii se prăbuşeau ca piesele de domino. Prezentul, ca orice lucru privit de aproape, e dezgustător. Trecutul imediat este o traumă. Astfel că ultima jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX par a fi un liman liniştit(or), o perioadă care ne consolează prin realizarile sale şi prin potenţialul său, prin ceea ce a fost şi prin ceea ce ar (am) fi putut deveni, un ostrov către care migrăm atunci când cotidianul devine insuportabil.
[Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro