E toamnă. Iar dacă e toamnă, noiembrie este luna cărţilor. Vorbesc aici de Kilipirim, Gaudeamus şi nu numai. Anul acesta, luna noiembrie a adus ocazia întâlnirii cu doi scriitori: Salman Rushdie (detaliile le găsiţi aici) şi Andrew Davidson, părintele recent apărutului Gargui. Prin urmare, cei care au ales să nu aştepte lansarea oficială a cărţii din 28 noiembrie pentru a-l cunoaşte pe autor au fost prezenţi patru zile mai devreme la Café Verona, la a 5-a ediţie BookTalks.

Pentru cei care nu au reuşit să ajungă, iată pe scurt ce s-a întâmplat: deja de la ora 19 în mica încăpere a Sub-Cărtureştiului era forfotă, locurile se ocupaseră iar autorul era aşezat la masa lui, pregătit pentru întâlnirea cu cititorii români.

După prezentările de rigoare de la început, privirile s-au îndreptat către actriţa Maria Dinulescu, care a interpretat un fragment din Gargui. Deşi ne-a avertizat de la început că va fi o selecţie "cam lungă", nu acesta a fost cazul, atenţia celor din sală fiind deja captivată.

La încheierea momentului artistic, un Andrew Davidson degajat şi cu un aer prietenos, aştepta întrebările din public. Deşi nu exista un moderator, lipsa lui nu s-a simţit, deoarece persoanele prezente au compensat cu entuziasmul şi dorinţa de a cunoaşte mai mult. Te puteai cu uşurinţă simţi ca la şcoală, printre cei care ridicau mâna pentru a disputa mai apoi o idee. Inevitabil, autorul a trebuit să spună povestea apariţiei lui Marianne Engel în mintea sa, personajul fiind cel care i-a transmis impulsul de a scrie cartea.

De altfel, relaţia sa cu propriile personaje este una interesantă: recunoaşte că nu poate scrie decât după şase luni sau un an de urmărire a lor pentru a le cunoaşte mai bine - ele au propriul lor mod de a se mişca şi manifesta, care îl surprinde. Întrebat pe care din personajele sale îl preferă mai mult, a răspuns că, deşi o mamă va spune întotdeauna că îi iubeşte pe toţi copiii ei la fel, probabil minte. Cu toate acestea, şi el a preferat să păstreze misterul deşi a lăsat să se înţeleagă ca personajul feminin care l-a intrigat la început este cel ales.

În ceea ce priveşte lămurirea pe care o ceream privitor la dilema dintre ce aparţine realităţii şi ce ficţiunii, nu ne-a fost dat să avem parte şi de o elucidare. Justificarea oferită e că personajele au avut propriul lor mod de a fi, ceea ce nu-l împiedică să vrea să creadă, precum multe persoane din sală, că Marianne a spus adevărul.

Trecând de la a împărtăşi detalii din lumea personajelor la dimensiunea tangibilă, a vorbit despre munca de documentare, precum şi de felul în care a putut prin imaginar să trăiască în atâtea locaţii care există probabil altfel decât le-a descris. Ne-a povestit puţin şi despre viaţa lui în Japonia, mărturisind că povestirea care are loc acolo e cea care îi este cea mai dragă.

Pe parcursul a aproape două ore, atmosfera a fost aceea de discuţie amicală, iar flerul de care dă autorul dovadă în Gargui nu aparţine doar literarului.

La final, cei care au fost cei mai activi în discuţie au primit câte un exemplar al cărţii şi nu numai atât, au putut să ia şi un autograf de la autor sau să profite de puţinul timp rămas pentru a mai pune vreo întrebare pe care nu au putut sau nu au avut îndrăzneala să o pună mai devreme. Restul, am mai rămas la un ceai şi o vorbă bună, schimbând impresiile.

Acestea fiind spuse, sperăm ca data viitoare să nu mai apară problema evenimentelor culturale care se suprapun şi mulţumim încă o dată celor care au fost prezenţi! Ne vedem la ediţia următoare!

Scris de Silvia Grădinaru