bookblog.ro

Iluziile literaturii române

0Autor: Eugen Negrici
Rating:5 stele - Eugen Negrici -  Iluziile literaturii române - rating - recenzii carti
Editura: Cartea românească
Anul apariţiei: 2008
296 pagini
ISBN: 978-973-23-1974-1


Avem nevoie în răstimpuri de duşuri reci, mobilizatoare (eventual purificatoare), care să ne şocheze termic sufletul naţional, să ne potolească înflăcărarea evocărilor şi să tempereze grija maternă cu care manevrăm conceptul de "literatură română". Mă tem că românul se va fi născut poet şi veşnicia se va fi născut la sat multă vreme de-acum înainte, dar o minimă luciditate every once in a while va fi tare instructivă.

Cu instrumentele potrivite - de regulă bisturiul mic şi aparent inofensiv al eseului, dar cu care pătrunde adânc sub epiderma literară, cu cinism şi ochi pentru sinteză, Eugen Negrici pare hotărât să răstoarne literatura română. Sau oricum, să ne răstoarne pe noi astfel încât să vedem corect slova românească ("de la origini până în prezent"), dezbrăcată de voalurile menite să-i acopere excesele, uşor şchioapă şi "rezultat al unei naşteri dificile". Perspectiva criticului vine, am putea spune, pe linia studiilor lui Mircea Eliade şi se constituie fără dificultăţi (nu e, de altfel, singura) într-o "mitografie literară". Teza principală porneşte aşadar de la "pânza freatică" a miturilor (Raul Girardet), acea "potenţialitate mitică în regim de permanenţă" pe care aşezăm culturile şi din care, în momente de restrişte, ţâşnesc violent şi inevitabil, izvoare care modifică demersul interpretativ, sistemul de valori, dar mai ales procesele creatoare.

(Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie)

Spune-ti parerea!

Borges – o viaţă

0Autor: Edwin Williamson
Rating: Edwin Williamson - Borges - o viaţă rating - recenzii carti
Editura: Rao

Edwin Williamson - Borges - o viaţă - recenzie carti

Pace şi bine!

Este totuna o recenzie cu impresiile de lectură? Poate fi altceva decât o lectură mai avizată, căutând anumite jaloane, reacţii şi stimuli din domenii schematizate mental dinainte (retorică, psihologie, sociologie, filosofie...). Şi, în aceeaşi ordine de idei, este oare o biografie altceva decât un melanj de confesiune, impresie de lectură şi bârfă?

Acum, de ce trec de la recenzie la biografie şi las în zona interogativului aceste două noţiuni? E în natura câmpului lor semantic de a fi mai mult decât suma termenilor descriptivi conţinuţi, altfel spus, sunt şi altceva decât afirmă categoric dicţionarele.

O recenzie este oarecum o lectură a realităţii la puterea a treia. În cazul de faţă Borges dublează realitatea, atunci când n-o mistifică artistic, Williamson ia în considerare alături de realitatea propriu-zisă, istorică şi acest aşa-zis "univers borgesian", dar şi unul de natură socială, psihologică, comportamentală reconstituit din mărturii ori din gesturi publice. În sfârşit cartea rezultată Borges - o viaţă a ajuns sub ochii mei de cititor pus imediat în faţa unei dileme. Cine ce a scris şi câtă realitate se ascunde în acest tom respectabil?
[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro