Cartea tibetana a mortii si a vietii
Autor: Sogyal Rinpoche
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Iata cum nu ma pot abtine si iarasi ma aventurez prin zone adinci, prin lumi altele decit cele la indemina, aruncind inca o provocare inspre cele mai putin stiute, inspre altceva decit ceea ce vedem zi de zi sau credem ca stim si cunoastem. In recenzia de fata o sa incerc sa atrag atentia asupra budismului tibetan, prezentind o carte extrem de simpla in profunzimea ei - Cartea tibetana a mortii si a vietii. Scrisa in 1992 de Sogyal Rinpoche pentru lumea occidentala, este o carte de referinta in a intelege cum este privita viata si moartea in acceptiunea budista - ca parti integrante ale aceluiasi Tot, in care moartea este o oglinda pe care se reflecta toata semnificatia vietii, reprezentind un curs natural al curgerii noastre ca spirite, o etapa si nicidecum o finalitate.
Sogyal Rinpoche s-a nascut in Tibet si a fost recunoscut ca fiind incarnarea unui parinte spiritual important din secolul 12, invatator al lui Dalai Lama al 13-lea. Din 1971 s-a stabilit in Occident, fiind unul dintre cei mai importanti maestri spirituali ai vremurilor noastre. Cartea tibetana a mortii si a vietii - cea mai importanta scriere a sa - beneficiaza de o introducere semnata de insusi Dalai Lama si constituie o extensie si o dezvoltare a cunoscutei Carti Tibetane a Mortii, fiind "o sursa de calauzire si inspiratie pentru toti cei care infrunta provocarile acestui timp si intreprind calatoria spre iluminare din compasiune pentru toate celelalte fiinte" - asa cum spune chiar Rinpoche. As adauga ca, pe linga calauza spirituala pe care Rinpoche ne-o ofera in a intelege lumea, viata si moartea, este un semnal de alarma pentru timpurile pe care le traim, de totala dezagregare spirituala, superficializare si violenta, in care aplecarea spre spiritual nu ar trebui sa fie un lux elitist, ci mai degraba o necesitate vitala pentru supravietuirea noastra.
Alcatuita pe trei piloni centrali - Viata, Moartea si Moartea & Renasterea - Cartea tibetana a mortii si a vietii transmite un mesaj esential, care transcende din miezul filosofiei budiste - scopul vietii pe pamint este realizarea unirii cu natura iluminata, iar acest lucru este posibil daca ne deschidem, ne ascultam si intram in contact cu adevarata noastra Minte - sau cum vrei sa o numesti, Dumnezeu pentru crestini, Siva sau Buddha - Divinitatea.
Mintea e considerata a avea doua laturi - cea lumeasca sau Mintea obisnuita (SEM) - care poseda constienta discriminatorie si simtul dualitatii, partea din noi care gindeste, face planuri, creeaza, este spatiul populat de ginduri si emotii, fiind pentru majoritatea dintre noi exclusiv cea pe care o traim / cunoastem si care se dizolva in momentul mortii, si Mintea Divina (Rigpa), constienta primordiala, pe care o continem dar cu care putem pierde legatura interioara si pe care ar trebui sa o regasim inca din timpul vietii. Astfel, viata si moartea devin un intreg, fiind inseparabile si avind determinari biunivoce. Moartea nu reprezinta sfirsitul, anihilarea, pierderea de noi insine, ci doar o etapa in procesul existentei. Se considera a fi patru realitati ale existentei (Bardo) - viata, agonia si moartea, dupa moarte si renasterea - "Religia mea este sa traiesc si sa mor fara regrete", spunea Milarepa; "A te deprinde cu moartea inseamna a te deprinde cu libertatea ... motivul profund al fricii noastre de moarte este ca nu stim cine suntem" spune Rinpoche.
Acceptarea Nepermanentei este cheia in aceasta cale spirituala, lipsa de atasament si posesiune sunt esentiale pentru a trai liber - "ce s-a nascut, va muri; ce s-a strins, se va risipi; ce s-a acumulat, se va irosi; ce s-a construit, se va narui" - iar asta nu presupune lipsa de actiune sau pasivitate bolnavicioasa, ci doar un indemn de a trai simplu si in echilibru cu tine, cu viata si moartea ta. Fiecare insa are de ales intre calea intelepciunii si calea ignorantei, ele sunt departe una de alta si duc la destinatii diferite... iar "ceea ce suntem acum este rezultatul a ceea ce am fost, ceea ce vom fi a ceea ce facem acum" (Buddha).
Cartea tibetana a mortii si a vietii vorbeste pe limba noastra, dar o alta limba, pe care alegem sa o intelegem sau nu. Eu simt ca merita sa o arat si altora pentru ca de multe ori (precum in cazul celor 4 erori din invataturile budiste) adevarul asupra propriei noastre vieti sau morti este prea aproape ca sa il putem recunoaste, prea profund ca sa il putem sonda, prea simplu decit am crede, prea minunat ca sa ne acomodam.
O recenzie de: Dana
Calea Zen
Autor: Alan Watts
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Sa incerci sa faci o recenzie la o lucrare despre Zen scrisa de Alan Watts poate fi cu adevarat ceva mai usor de realizat decit sa vorbesti despre Zen sau sa scrii o lucrare in sine despre acesta, si totusi recenzia de fata nu este nimic altceva decit o incercare marunta de a va atrage atentia asupra filozofiei / religiei orientale, in general, si asupra Zen-ului, in particular, pentru ca de multe ori ne traim toata viata precum strutul cu capul in nisip si consideram ca aceea e lumea toata, fiindu-ne autosuficienti si prea-plini de noi insine, crezind ca detinem adevarul absolut, cind de fapt nu am atins decit o farima de Cunoastere.
"Acei care cunosc nu vorbesc / Acei care vorbesc nu cunosc" (Lao Zi) - este un mare adevar, care cu siguranta se aplica in cazul meu, dar intrebarea care nu imi da pace este daca se aplica si in cazul lui Watts. Abordarea religioasa orientala este sa descoperi pentru tine insuti prin practica si experienta directa, mai putin prin analiza teoretica si stiintifica, acest lucru fiind insuflat tuturor practicantilor indiferent de provenienta, iar o data intrat in aceasta lume ca practicant, devii opac in a dezvolta explicatii sau teorii de tip stiintific si descriptiv. Totusi Watts, in afara de studiul stiintific al filosofiei chineze, indiene si budismului Zen, caruia i s-a dedicat o viata intreaga, a practicat un curs complet de Zen sub indrumarea unui maestru japonez, ceea ce ii poate conferi credibilitate si in ceea ce priveste experienta si trairea efectiva a Caii Zen, nu numai in analiza istorica si descrierea stiintifica a fenomenului.
Primul contact cu filozofia / religia orientala te face sa observi diferentele majore ale modelelor de gindire dintre Occident si Orient. Occidentalul se bazeaza pe o cunoastere de tip conventional, cu o gindire centrala strabatuta de sisteme clare, liniare, mai degraba formale, in vreme ce orientalul are o abordare neconventionala, intelegerea si cunoasterea se realizeaza in mod direct, nemijlocit, spontan si natural prin practica si experienta.
In Orient omul este invatat sa isi lase mintea in pace in asa fel incit ea sa functioneze conform naturii ei, spontan si liber, in vreme ce modelul de gindire occidental sustine cunoasterea doar daca ne-o asumam si reprezentam prin sisteme conventionale. Este exact diferenta intre gindirea centrala a mintii (occidental) si gindirea periferica a mintii (oriental). Iar un exemplu extrem de sugestiv in acest sens ar fi: "Miriapodul era foarte fericit / Pina ce o broasca, in joaca, / I-a zis 'spune-mi, te rog, care picior vine dupa care?' / Aceasta il scoase intr-atit din minti / Incit cazu zapacit in sant / Tot gindind cum face el de alearga."
Eliberarea de conventie nu presupune lipsa de disciplina sau de ordine ci mai degraba capacitatea de a te folosi tu de ea! si nu ea de tine. Relatia cu Divinul in orient este de o alta natura - eu il pot simti pe Dumnezeu intr-atit de in mine, incit eu pot fi Dumnezeu, experienta absolutului fiind una specifica cresterii si dezvoltarii nu facerii sau determinarii, Dumnezeu sus / eu jos. Contrariile sunt elemente ale jocului intr-o lume in permanenta miscare, ele avind aceeasi valoare, si nu plasate pe o axa bine - rau precum in acceptiunea occidentala ("Cind toata lumea recunoaste frumusetea ca fiind frumoasa, deja exista uritenie / Cind toata lumea recunoaste binele ca fiind bun, deja exista raul / A fi si a nu fi provin unul din altul / Complicat si simplu se definesc unul prin altul /... Inainte si dupa urmeaza unul dupa altul"). In acest spatiu dualitatea paleste facind loc ideii de UNU / TOT manifestat prin multiplicitate, in care lumea se simte, nu se formuleaza.
Budismul Zen a luat nastere prin impletirea Daoismului si budismului indian Mahayana, reprezentind implinirea unei lungi traditii de cultura indiana si chineza. Zen este o cale de eliberare, eliberare din conventie, pe de o parte, dar si eliberare a puterii divine ce exista in fiecare dintre noi, de cealalta parte. Numele Zen inseamna "dhyana" - meditatie, iar in practica Zen, importanta cea mai mare se acorda acesteia prin "sederea in pozitia Zen" (Za-Zen). Astfel, realitatea este privita in mod direct si nemijlocit, nu ca o focalizare asupra asupra unui singur lucru / gind sau obiect ci ca o intelegere a tot ce inseamna lumea, acum, aici - avind mintea linistita si goala. Ceea ce se intimpla este "o constientizare insotita de cea mai rascolitoare senzatie de nediferentiere intre subiect si lumea exterioara, intre minte si continutul ei... o senzatie care se iveste de la sine atunci cind stai si privesti fara nici un scop in minte".
Zen-ul este opusul divizarii, al scindarii si disocierii, stari spre care se apleaca mintea in incercarea de a fi in acelasi timp ea insasi si ideea ei despre ea insasi, confundind in mod distructiv faptele cu simbolurile. Prin Zen totul se intimpla "de la sine" - un mod natural de actiune al mintii si al lumii "Stind linistit, nefacind nimic / Primavara vine si iarba creste de la sine" sau "Muntii albastri sint de la sine munti albastri / Norii albi sint de la sine nori albi".
Calea Zen poate fi privita ca o carte introductiva in filosofia orientala si in budismul Zen, fiind centrata mai degraba pe o abordare stiintifica, istorica si descriptiva decit pe intelegerea practicii Zen ca atare si a experientei acesteia. Este un bun instrument pentru a deschide ochii inspre o lume total diferita ca abordare spirituala decit ceea ce continem noi interior si poate reprezenta un prim pas in a afla daca ne dorim sa aflam / aprofundam aceasta cale. Este o carte din care putem avea doua beneficii - informatie, la capatul ei vom putea vorbi intr-un limbaj de lemn despre istoria Zen si ce inseamna acesta sau deschidere si cunoastere - aplecarea asupra unui mod de gindire total diferit, un ochi aruncat asupra lumii dintr-o cu totul alta perspectiva decit cea cu care am fost obisnuiti.
O recenzie de: Dana
Dictionar de simboluri
Autor: Jean Chevalier, Alain Gheerbrant
Rating:
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
Dictionarul este o lucrare lexicografica ce cuprinde cuvintele unei limbi; putem avea dictionare explicativ, etimologic, enciclopedic, bilingv sau de specialitate (civilizatie, muzica, literatura, etc.). Iar prin limba cel mai adesea ne referim la limbajul unei comunitati - al unei lumi, insa putem presupune ca si muzica sau literatura sunt ele insele un anume tip de limba, reprezentind forme de comunicare specifice unei arii de interes. In aceeasi insiruire, mai mult sau mai putin logica, putem asuma ca un Dictionar de simboluri explica o anumita limba sau, extrapolind, descrie si explica o lume a simbolurilor.
Intrebari de genul - de ce un dictionar de simboluri? la ce fel de simboluri ne referim? sau ce fel de lume explica? - apar in mod indubitabil atunci cind te afli in fata unui astfel de dictionar, intrucit de obicei folosesti dictionarul explicativ daca nu intelegi semnificatia unui cuvint, pe cel etimologic - pentru a afla originile acestuia, pe cel bilingv - ca sa ii afli traducerea si asa mai departe. Pentru ce ai folosi un dictionar de simboluri? Si ma vad datoare sa incep cu un exemplu, alegind in acest sens cuvintul inima. Daca in dictionarul explicativ afli ca inima este "organ intern musculos central al aparatului circulator, situat in partea stinga a toracelui, care are rolul de a..."; in cel etimologic ca provine din latinescul "anima" si in cel roman - englez ca inima este "heart", in cel simbolic vei plana intr-o cu totul alta dimensiune - "inima este efectiv centrul vital al fiintei umane... este locuinta lui Brahma in India, tronul lui Dumnezeu in lumea islamica sau Imparatia lui Dumnezeu in acceptiune crestina ... miscarea dubla (sistola si diastola) a inimii face din ea simbolul dublei miscari de expansiune si de resorbtie a universului".
Cu astfel de explicatii opereaza Dictionarul de simboluri si ajungi, pornind de la un simplu cuvint, sa calatoresti prin locuri geografice diferite, culturi numeroase, referiri diverse in spatiul literar, stiintific, religios sau mistic, mult imaginar si un magic profund. Este vorba despre o materie neobisnuita, care manipuleaza concepte si notiuni cu preponderenta din arealul imaginarului, unde se pierde realitatea rationalului, lasindu-se loc creativitatii, inspiratiei, inconstientului, lumii intangibile din noi. Se inlocuieste semnificatia imediata, obiectiva, de tip static cu o lume simbolica extrem de dinamica deoarece "un simbol nu poate fi cuprins intr-o definitie, el prin insasi natura lui tinde sa desfiinteze limitele stabilite si sa reuneasca punctele extreme in aceeasi viziune, precum sageata care zboara fara sa se clinteasca in loc, imobila si fugitiva, evidenta si insesizabila" - dupa cum declara chiar Jean Chevalier.
Dictionarul de simboluri are 3 volume, cuprinde 1.200 cuvinte si este, ca structura, mai degraba un ghid de orientare decit o culegere de definitii. Nu are izul stiintific si riguros al dictionarului clasic, ci mai degraba provocativ si inspirational al artei care te invita la interpretare. Este un dictionar pe care il poti citi ca pe un roman, care contine o varietate de capitole, fiecare cu semnul lui, fiecare semn avind o simbolistica proprie. Stimuleaza un tip de gindire nonstiintifica, determinind practic o imagistica bogata capabila sa redea natura Spiritului. Nu este un dictionar la care sa apelezi pentru ca nu cunosti semnificatia propriu zisa a unui cuvint, ci pentru ca doresti sa afli profunzimile semnificatiilor multiple ale acestuia.
As incheia recenzia de fata spunind ca Dictionarul de simboluri este un joc pe care il jucam de fiecare data altfel avind acelasi start, sau ca este cartea spre care eu ma duc zilnic cautind acelasi lucru poate, dar gasind de fiecare data un alt raspuns si as mai alege pentru final definitia unui cuvint ales la intimplare (sau poate nu!) - "Cuvintul este principiul insusi al vietii si a incoltit in oul cosmic... este ceea ce a fost dat oamenilor... este sunetul care se poate auzi, considerat expresia semintei masculine, precum sperma ... este lumina care coboara pe pamint ... este logos-ul, ratiunea si inteligenta, ideea si sensul profund al fiintei, insasi gindirea divina."
O recenzie de: Dana
- 4 February 2007
- Jen
Jurnalul unui mag
Autor: Paulo Coelho
Rating: 
Exista oameni care au cumparat si citit toate cartile lui Coelho, iar pe masura ce le citesc sentimentul de redundanta devine pregnant. La a "n"-a carte citita realizezi ca Alchimistul le cuprinde pe toate si ar putea fi suficienta si reprezentativa pentru tot ceea ce inseamna gindirea si mesajul transmis de Coelho. Acelasi lucru simti si cind citesti Jurnalul unui mag, insa aceasta este scrisa in 1986, cu un an inainte de Alchimistul.
Ambele carti vorbesc despre calatoria autocunoasterii, despre o cale initiatica de a dobindi comuniunea cu divinul; diferenta consta in forma luata de catre acestea - Jurnalul unui mag reprezinta descrierea reala a drumului initiatic parcurs de catre Coelho cu un an in urma catre Santiago, ca parte din ritualurile ordinului RAM (Regnus Agnus Mundi - ordin stravechi de origine catolica, dar cu fundamente mistico-simbolice, fondat in 1492), al carui membru era Coelho. Este o relatare sub forma de jurnal, destul de simplista si neslefuita chiar daca materialul pe care il cuprinde este unul extrem de profund. In vreme ce Alchimistul poate fi considerata varianta elaborata a Jurnalului unui mag sau mai degraba a drumului initiatic cu valoare simbolica si incarcat de magic.
Jurnalul unui mag, ca de altfel toate cartile lui Coelho, este o carte mistica, care iti prezinta miracolul Absolutului si calea de acces catre acesta printr-o abordare extrem de simpla si usor de inteles. Daca ar fi sa facem o comparatie, ar fi Iliada si Odiseea lui Homer in varianta repovestita pentru copii. Coelho poate fi considerat un facilitator si un mesager al unor adevaruri spirituale care tin de zona mistica / esoterica pentru omul de rind.
"Drumul cunoasterii e un drum deschis tuturor, inclusiv oamenilor obisnuiti" - aceasta este tema centrala a cartii, oricare dintre noi are acces, tine insa de noi sa ne definim acest drum, sa il identificam si sa il punem in practica. Drumul lui Coelho la Santiago are ca si scop declarat - gasirea spadei pentru a putea deveni maestru RAM, iar simbolistica spadei in acest context este al luminii si puterii - dincolo insa de aceasta ni se reveleaza o serie de elemente care tin de practici de meditatie sau de credinte mistice. Exista un ciclu simbolic al existentei Unului catre care tindem prin manifestarea Multiplicitatii - care este reprezentat prin toate intimplarile si experientele de pe acest drum - relatia maestru / ucenic, exercitii de meditatie (exercitiul renasterii, al rabdarii, al cruzimii, al sferei albastre, al mortii), existenta unui mesager propriu (vocea interioara, a Sinelui), intilniri cu demoni, manifestarea iubirii divine (Agape) si experimentarea mortii.
Poate pentru ca e usor de citit sau pentru ca iti vorbeste si despre alte lucruri decit cele mundane, ori pur si simplu pentru asta ("de fiecare data cind iti trece prin cap un gind care crezi ca ti-ar putea face rau - gelozie, autocompatimire, suferinta din dragoste, invidie, ura, etc. - infige unghia aratatorului la baza unghiei degetului gros, pina ce durerea este destul de intensa. Concentreaza-te asupra durerii: ea reflecta in sfera fizica aceeasi suferinta pe care o simti in sfera spirituala"), este o carte pe care o recomand.
O recenzie de: Dana
Calea Searpelui
Autor: Gellu Naum
Rating:
Calea Searpelui - o carte esentiala de spiritualitate - poate fi considerata cheia pentru toata opera poetica a lui Gellu Naum, dar mai ales cheia catre un univers spiritual dincolo de aici. Este o carte initiatica in care (re)gasesti Viziunea asupra Lumii, Povestea Omului si a Sufletului Lui, Definitia Vietii si a Mortii, Iubirea, Miracolul si Nemurirea - teme si elemente pe care le stii sau le-ai intilnit si in alte parti. Iti aminteste de Biblie sau de textele Vedice, de Hermes Trismegistus, de alchimie, de Evul mediu, de Guenon si V. Lovinescu, de Jung, Khalil Gibran si multi altii.
Scrisa in 1948, dar publicata post-mortem in 2002, Calea Searpelui este o adevarata mandala sub forma de text si desen, in care realul se impreuneaza cu simbolul, iar aici cu dincolo de aici - dind nastere unei serii de adevaruri despre lume, viata, moarte, om, dar mai ales despre dezvoltarea sinelui sau cunoasterea si atingerea Musei (starea de libertate suprema, Divinul) . Textele sunt structurate sub forma de enunturi care ne amintesc de melodicitatea poeziei, dar au un mister de introspectie precum cel al sfaturilor sau gindurilor initiatice, in vreme ce desenele vin si completeaza toate aceste lectii initiatice formind un Tot clar si plin de armonie.
De ce Calea Searpelui? - pentru ca sarpele este simbolul cercului, al perfectiunii, al fluviului eternitatii, iar G. Naum ne spune ca "nu exista decit eternitatea din care viata este doar o forma, un accident. Iubesc acest accident." Astfel, intregul Univers este un imens cerc format din alte cercuri concentrice in cadrul carora fiecare individ se regaseste "Tu porti in spate imensul cerc, cel mai imens, ca pe un fulg si cel ce te gituie, singurul caruia ii simti groaznica apasare, e propriul tau cerc, cel mai ingust. Inlatura-l, pentru a le atinge pe celelalte."
Sarpele, in acelasi timp, reprezinta metamorfoza, schimbarea constanta si definitorie de care fiecare dintre noi avem nevoie pentru a ascende, pentru a evolua de la constient / maladiv catre musa / libertate: "Pricepi de ce isi schimba searpele pielea? Aceasta nu e reincarnare, aceasta e el insusi. Schimba-ti pieile care au imbatrinit. Aceasta e posibil cind esti liber, la un inalt grad."
Pentru G. Naum libertatea, atingerea Musei este indisolubil legata de iubire - de legatura cu femeia iubita - ea reprezentind cheia in aceasta calatorie initiatica, atit calauza ce ilumineaza (precum Beatrice a lui Dante) cit si destinatia finala. Este searpele ce isi musca coada, este androginul hermetic, este nunta alchimica cu piatra filosofala, este iubirea pe care Gellu Naum a impartasit-o cu Lyggia Naum in plan real. "In visul de acum citeva nopti soarele se unise cu luna... Respectul e iubirea solara. Acesta era astrul meu. Si nu uit luna, pentru iubita mea."
Principii precum bine si rau isi pierd valoarea mundana fiind transformate in favorabili si nefavorabili, plasate pe axa lumii de la constient catre centrul lumii. Iar moartea devine doar o schimbare de piele: "A treia oara va fi schimbarea de piele, aceea pe care o vei cunoaste sub numele de moarte. O ciudata liniste iti va cuprinde inima, o liniste necunoscuta inca, pe care o vei confunda cu tristetea. Nici o parere de rau. Vocea ta va fi auzita totusi. Tine minte: vocea ta va fi auzita de iubita ta, de unul sau doi din oamenii liberi cu care ai vorbit adesea, vei fi chiar vizibil pentru ei."
Calea Searpelui este o carte pe care eu, personal, as citi-o cu voce tare lumii intregi pentru ca poate determina calea, dezvolta spiritul dar mai ales te poate ajuta sa VEZI. Este un ghid initiatic al maestrului (nu numai poetului) Gellu Naum, care a vazut in dincolo ... si astfel fiecare dintre noi poate fi ucenic timp de o carte - cit calea sarpelui.
O recenzie de: Dana
- 21 January 2007
- Jen
Ganduri ascunse
Autor: David Lodge
Rating:
Un roman despre ginduri in toate formele si continuturile lor, descrise cu o incredibila maiestrie (foarte specifica de altfel lui Lodge!) atit ca structura de compozitie a romanului, dar si ca substanta a mesajului ce transcende din interactiunea personajelor - ginduri simple sau complexe, exprimate sau ascunse, cu radacini in stiinta sau religie, provenind din structuri de gindire specific feminine sau masculine, ginduri despre viata si moarte, fericire si tristete, legaturi romantice si sex.
Pe firul epic al unei povesti relativ simple - ea, scriitoare (Helen Reed) si el, directorul unui centru de stiinte cognitive (Ralph Messenger), care traiesc, muncesc si se iubesc in cadrul unei universitati (Gloucester), descoperim confluenta a doua lumi diferite si jocul care se naste intre acestea - lumea lui vs. lumea ei, stiinta vs. umanitate, rational vs. emotional, minte vs. trup - toate intr-o incercare temerara de a explica constiinta umana.
Interesant este ca Lodge se foloseste atit de forma (modul de structurare a romanului), cit si de continut (ideile ce sunt generate pe parcursul povestii), pentru a gasi raspunsuri la ceea ce este constiinta. Prin tehnici narative de juxtapunere, intreaga poveste ne surprinde prin existenta a 3 voci - vocea ei (Helen) sub forma unui jurnal personal extrem de ingrijit, cu un discurs elaborat; vocea lui (Ralph) prin inregistrari audio cu ajutorul unui reportofon, mai degraba fiind un flux de idei si asociatii libere, foarte neelaborat; si vocea obiectiva a naratorului care prezinta aceleasi fapte, dar intr-un mod impersonal si neutru. Astfel, privim o lume prin 3 lentile diferite, intrind la rindul nostru in acest joc de experiente, trairi, ginduri, idei, interpretari si asumari ale povestilor, care ni se deruleaza prin fata ochilor.
"Ce este constiinta?" incearca sa afle Helen, Ralph, Lodge, dar si noi, ca cititori, odata cu ei. Este sinele esential, intangibil si invizibil al omului, care cuprinde sentimente si afecte proprii identitatii personale, care poate sa simta iubirea sau jalea sau dorul - ar spune Helen, intrucit ea stie, ea scrie, ea isi investeste personajele cu multa constiinta. Sau este doar o "retea de sirme din creier", un fel de computer cu sisteme clare de operare carora doar trebuie sa le identifici un pattern si astfel poti recrea sentimente, cum ar fi de exemplu... dragostea materna, ar spune Ralph.
Ginduri ascunse iti ofera o calatorie scurta in "cutia neagra" a mintii umane, iar la sfirsitul acesteia realizezi ca ai descoperit ceva in plus despre el si ea, minte si trup, stiinta si mistic, sine si suflet, legaturi, ginduri, idei, trairi. Sau chiar despre tine! In fapt, descoperi multe despre tot ceea ce inseamna viata. Ginduri ascunse este o calatorie in care ai sansa sa te joci odata cu Helen, Ralph si Lodge si sa zimbesti .
O recenzie de: Dana