Se-ntâmplă foarte rar să dau peste vreo producție contemporană care să mă facă să regret că nu scriu cronică de carte. (Frațiorilor, deși vă înjur și eu fără chef  atunci când sunt întrebat despre critica ro, vă înțeleg. Pe de altă parte, referitor la omologii voștri 2.0 și cu riscul să deranjez, sorry guyz, dar 3/4 din articolele de pe site-urile de profil nici n-ar trebui să existe, indiferent ce vă spune unul sau altul c-ar aduce trafic. Nu poți să bagi pieței pe gât glumițe culturale și nesfârșite interviuri pe care scriitorii le-au dat fiecărui blog în parte c-așa a zis PR-ul editurii că e frumos, doar-doar o să atragi câțiva oameni în lumea cărților. Disperarea nu vinde, un articol isteric nu ajută autorul și nu-l promovează corect .

Zic și eu ca politicienii: trag un semnal de alarmă, stă în mâinile noastre să nu mai facem flooding cultural!)

Așa că am fost uimit când bookblog m-a anunțat că ar fi bucuros să îmi găzduiască de 2-3 ori pe lună editorialele și părerile cele mai buclucașe. Am avut o senzație stranie; știam că, după logica mea, literatura nu se-ntâmplă atât de des, părerile buclucașe... dar mi-am băut limonada, am dat din cap că da și...

Acum citești al treilea articol semnat de mine în decurs de jumătate de an - și dacă ar fi fost să-l scriu de la capăt, cum m-am gândit înainte să mă ridic din pat, așa ar fi arătat:

Deși vag demodată - lucru paradoxal, căci o să citești și o să te izbească și pe tine - poezia lui Gabi Eftimie rămâne pur și simplu superbă. Apărut de curând la editura Charmides, volumul Nordul e o stare de spirit este fără îndoială evenimentul poetic al anului 2014. Impecabil și într-un fel lipsit de sens în literatura română, nu m-aș mira să fie totuși evenimentul la care nu participă nimeni; fapt care nici măcar n-ar conta, de fapt - paradoxal, din nou, dar o să citești - căci cele mai grațioase mișcări 10101100101 Gabi Eftimie superbă grația ei nesperată 110100101 atât de ușor de stricat 101010101000010100100000101001011011110101001001010101 vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc lectură plăcută:

Orașul de Mesteacăn I

Trăiești fără curent o lună.

Experimentezi în detrimentul sentimentului autentic,
experimentezi în detrimentul confortului.
Cu toate astea, comuniunea ta cu natura seamănă, cel mult, cu prezența
unei camionete vechi, uitate pe veci în mijlocul unei pășuni,
mîncată de rugină și năpădită cu o nepăsare senină de urzicile din jur.

Vindecarea naturii apare ca gest instinctiv, naiv; oare e prea tîrziu?
Las-o baltă.
Testezi gesturi și acțiuni copilăroase:
aplicarea leacurilor în mod forțat, împingi pe gîtul unui
copil medicamentul amar amestecat cu zahăr.

În cădere liberă spre Orașul de Mesteacăn
admiri cu groază peisajul.
Te-ai deconectat, n-ai nici o șansă, ai pierdut legătura.
De acum încolo e silent disco pe veci.
Măcar de-ai avea un alt plămîn în apropiere la care să te conectezi.
Ce te sperie cel mai tare e primul lucru care îți trece prin cap:
oare ce se întîmplă cu corpul meu în gravitație zero dacă moare?
Se prăbușește pînă la urmă, după ani-lumină de cădere,
sau continuă să putrezească
în costumul ăsta de astronaut,
să se învîrtă în jurul Pămîntului alături de deșeurile de la stațiile orbitale?
Cînd o să intri în cîmpul gravitațional,
mai întîi o să-ți cadă tot părul, apoi o să se ducă toată culoarea.
Gravitația încearcă să te omoare.
Sorry, dar ești doar un obiect greu care cade spre pămînt.
Consolează-te cu gîndul ăsta: cînd o să mori,
o să ningă surd cu globule albe,
iar tu o să dispari în întunericul frecvențelor radio
printre celelalte imagini-hologramă.

În tările nordice există o boală numită alergie la electricitate

Let's dance! Let's sway!

Gazda e moartă, dar, cu toate astea, e toalerată încă de învelișul vechi. Descompus
la nivel nano, un plămîn respiră regulat într-o vitrină plină de praf.
Ninge, dar pare că vine dinspre ecrane.
Mi-e ușor să-mi imaginez cum arăta locul ăsta în epoca preistorică, ce animele, plante
și monștri luminoși fără nume se perindau pe aici, nu s-a schimbat mai nimic.
Cînd Astrul Suprem se învîrtește, oamenii se mișcă după el ca floarea-soarelui,
ochii lor surîd în fața umbrei care se apleacă asupra lor dincolo de învelișul alterat,
broboanele uleaioase se tulbură și se colorează în purpuriu în lichidul menit să dea viață.
Pielea oamenilor se iluminează de dinăuntru cu neoane verzi, ghirlanda de beculețe din
sistemul circulator se aprinde, mîna trasează conturul alb îngroșat în jurul gurilor carbonizate.
Oamenii închid ochii, trag pe față masca de scafandru și pășesc liniștiți sub apă spre casele lor.
Lămpile de la geam le arată drumul.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Repet: gabi eftimie, nordul e o stare de spirit, Editura Charmides, 2014. Se găsește în librării.