În primul articol promiteam cititorilor bookblog că, pe lângă avioane, o să scriu și despre literatură. Dar timpul a trecut, avioanele... și eu despre literatură n-am mai scris. Am încercat, în schimb, să explic de ce. (Are cine să scrie.)

Am postat poezie maghiară în traducerea lui Andrei Dósa și două texte superbe din volumul lui Gabi Eftimie. Articolele, îmbucurător și ca prin minune, au fost citite de foarte multă lume, zece mii de oameni gen, motiv pentru care mi se permite în continuare să mă exprim fix atât cât mă simt confortabil și să-l introduc pe Vlad Drăgoi, fostul meu tovarăș ocazional de navetă și poetul pe care va sări toată lumea din primăvară, care nu s-a scos literar vorbind până acum ,dar care, dacă există un Dumnezeu, urmează s-o facă.

Selecția poeziilor îmi aparține. Volumul se numește Eschiva și urmează să apară în curând la Cartea Românească. Ar fi de bonton să fii la curent, să distribui, să vorbești despre el înainte să-l fi citit deja toată lumea.

cerule portocaliu

brăzdat la 7 jumate dimineaţa
de fuioare lungi de nori
care se întîlnesc în mai multe x-uri
încît fac un fel de gărduleţ de protejare
deasupra la oraş,
dacă vin la tine unde tu faci minunea asta
mai o văd eu la fel cum e ea de jos
de pe stradă
sau se face de necuprins
în proporţiile ei grosolane?

mai departe: păsăruică
pe care am vrut să te pun în film –
adică la o vreme eram cîţiva prieteni mai uniţi
la care ne plăceau mult filmele şi am spus
hai să facem un film
am făcut şi afiş
şi a răsărit o idee după jeepers creepers
despre cum pe terenurile arabile de lîngă codlea
încep să aibe loc crime urîte
care sunt introduse la începutul filmului
printr-o scenă în care un puşcăriaş
evadează de la penitenciar şi fuge fericit pe cîmp
unde o forţă nevăzută îl termină foarte violent
pe întuneric.

a doua zi sunt trimişi pe aceste terenuri
cîţiva tineri ca să le păzească de hoţii de cartofi
(nu ştiau nimic încă de prezenţa malefică)
şi deşi voiam ca filmul să fie abordat f minimal
adică să fie constant în stil de filmare şi în prezentarea genului
şi anume acţiune cu elemente horror
ştiu că am ţinut mult la un cadru mai arthouse aşa
care avea să aibe loc chiar când tinerii sosesc cu maşina
care încă rulează pe şosea
şi atunci cînd dă să tragă pe dreapta,
unde e şi cîmpul posedat,
camera de filmat care filmează din faţă botul maşinii
se mişcă nu la dreapta, după maşină, ci la stînga
spre un alt cîmp pustiu
moment în care se ia şi sunetul de motor de maşină
şi încetează şi rîsetele şi vorbăraia dinăuntru
şi se mai aude doar un vînticel
de izolare şi pace prevestitor
şi totodată o păsăruică intră în imagine
şi se apropie, în slow motion,
cu pieptul de obiectiv
avînd aripile larg desfăcute
şi croncăne o dată, simbolic
după care se duce, fără slow motion
deasupra celuilalt cîmp, profilată frumos pe cerul albastru,
mă rog, un fel de simbolism cu o puternică doză de kitch vizual
care ne-ar arăta nouă, spectatorilor
că păsăruica, animal inocent şi iubit de dumnezeu
se duce în zona bună, nu ca tinerii, care s-ar înţelege
că vor sfîrşi rău în zona ailaltă, rea.

în fine, păsăruică
care normal că n-ai cum să fii tot aia din film
dar la fel văd că faci tu, că te văd de pe scaun
şi deşi geamu te opreşte din a veni mai aproape de mine
tu tot graţie şi traseu bine definit ai –
m-ai lăsa să-ţi fac şi ţie aşa?
să mai încerc să te bag în film adică
acuma cînd e clar că nu mai am sufletul cum îl aveam mai demult
şi de lucrurile de care mă bucuram pînă la vibraţie
acuma parcă mă feresc
de frică să nu-mi dea fericire
cu care pe bune că n-aş şti ce să fac.

aron

1.
pojghiţa subţire, albă
rămasă în farfurie
de la grapefruit
e veşmînt lepădat de animal
şi pe animal
eu nu pot să-l găsesc.

apă să-i dau
şi culcuş moale
eu nu pot.

dar pot să dibui
insuliţe de iubire
care pentru mine
sunt privelişte
şi sunet cald
atît –
că nu mai pot ca să ajung la ele
dar puteam
dar nu mai pot
şi de aceea o tristeţe cumplită
vine peste mine
cum o pătură de nori gri
deasupra cîmpiei de flori
înecate de ploaie.

2.
o mamă cu fetiţă
au urcat la staţia din centru
în maxi de braşov
şi n-au apucat loc
pt că maşina s-a umplut
şi oamenii care stăteau în picioare
aproape că se striveau de uşă
şi era şi cald.

ce vreau să zic, mama şi cu fetiţa
trebuia să coboare după o staţie
adică staţie din acelaşi oraş
deci un minut de mers
dar n-au mai apucat pt că şoferul n-a oprit
şi cînd mama a întrebat de ce, şoferul a zis
cum să opresc cînd maşina e plină
nu am oprit să-i iau pe oamenii ăia şi opresc să vă dau jos pe voi?
la care mama a zis că n-o interesează, cum era şi normal
şi şoferul a oprit pînă la urmă în ultima staţie
şi în timp ce coborau cele două, cearta tot mai era în aer
şi la un moment dat un bărbat care era pe un scaun la dreapta mea
clar neînrudit şi neprieten cu mama şi cu fetiţa
a strigat dar mai taci în gîtu mă-tii, către mamă
care era pe punctul de a coborî
şi n-a mai zis nimic
dar sigur a auzit
şi după ce maşina a pornit iar, şoferul a continuat să comenteze
în acord cu mulţi pasageri,
şi asta a fost un fel de linşaj in absentia.

deci în general suntem foarte răi şi odată am crezut şi eu
(deşi e mult zis am crezut, era un fel de teorie excentrică
aplicată forţat receptorilor, ca în filmul crank 1 cu jason statham
în care el ajunge la un moment dat într-un taxi
şi fiindcă trebuia să-şi menţină constantă circulaţia de adrenalină
ca să nu moară din cauza unei otrăvi speciale ce era în el
îl pune pe şoferul jamaican să dea la maxim postul de radio
şi să schimbe pe rock dur, după care jason statham
începe să dea din tot capul şi trupul pe ritmul la melodie
căci ce altă acţiune dură putea să facă în maşină)
am crezut că manifestările de acest tip sunt necesare,
că pun sîngele în mişcare
şi că nu are cum să nu facă bine fizic, la organism
şi la fel credeam că se pune sîngele în mişcare şi dacă faci judecată
şi vb foarte serios că mie mi-e greu şi acum să nu fac judecată
pentru că unii parcă chiar şi-o cer şi nici nu ştiu săracii
cît de aproape pulsează inima făcută rea
cît de neagră poate ca să fie furia ce creşte în piept
ca un pui de alien.

3.
eşti femeie şi aştepţi
coborîrea din dubă
dar cînd trec eu pe culoar
pregătit cu biletu deja rupt în mînă
eşti femeie şi nu te ridica
deşi nu mai ai nici tu răbdare.

şi nu răcnesc la tine
dar nu te ridica
că mă perturbi
şi dragoste eu doar aşa mai dau:
nebăgîndu-mă în faţa la nimeni
lăsînd fluxul să curgă
precum fuioarele de apă
printre ierburile munţilor.
că mă perturbi
şi de măruntă încetineală e nevoie ca să mă frîng,
de plăpînd obstacol.
şi în autobus
dacă mă ţin cu mîna de bara de jos
şi tu eşti aproape şi grasă
apăi nu te legăna
că-ţi ating sînu
şi mor de ruşine.

4.
nu vă amăgiţi –
în lumea asta plină de amărăciune şi de bătăi
sunt puţine lucruri care
pun căldură adevărată pe suflet –
muzica, ca să încep să dau nişte exemple,
e poate cel mai luminos dintre ele
şi mai sunt prietenii care uneori vin
sau nu vin la şaorma cînd îi chemi
că poate nu au timp cînd vrei tu
şi tu trebuie să înţelegi asta
chiar şi atunci cînd singurătatea
muşcă apăsat din stern.
şi pentru mine mai e şi acel locşor dintre blocuri
la o scară mai jos de unde stau.
eu acolo mai scot căţeaua
cînd devine agitată
şi în afară de două trei maşini parcate
mai e nişte pietriş, cîteva petice de iarbă
şi deşi e chiar lîngă drum şi vizavi de şcoală,
eu mă simt tare liniştit şi împăcat acolo,
cu privelişte vibrantă în faţă,
făcută din acoperişuri de case
şi verdeaţa care mai ales vara
parcă se face junglă în curţi
şi mă simt şi mîngîiat cumva,
pus la adăpost
de către mărimea celor două capete de blocuri.
adică e ca şi cum eu aş fi un bebeluş
mic şi speriat
şi blocurile –
păturică fină
cu fir frumos de diamant.

psalm

Moartă şi de gheaţă
Inima mea –
Mîncat şi terminat.

Viaţa mea
Fărîme făcută –
Mîncat şi terminat.

Ce poate fi mai frumos
Decît să scrii
Poezii ale inimii curate,
Ale inimii vii
În care arde
Dumnezeu.

petrică, 

umărul stîng
frumos îmi e
puţin întins deasupra apei
cu soarele de 5-5 jumate
poleindu-l dinspre ţărm.

îl pup şi înmoi o vreme
vîrf de limbă pe fineţe
şi şterg cu palma toată
sfinţenia de pe contur

ca să mă fericească diamantu.

cît timp lucră
cufundarea susţinută
ard foc de iubire.

mă întorc şi cuprind
şi femeia bătrînă
şi pe cea tînără,
bărbatul şi pe copilul la care deja începe
să se vadă păr pe picioare
şi linii între muşchii bronzaţi.
şi aşa niciunul nu mai are treabă
cu secătuirea.

şi vreau şi eu
să mi se facă aşa
adică să fiu pe plajă

că nu sunt.

şi petrică,

ajungi la un punct
absolut mizerabil al vieţii
şi zici că nu mai poţi să ţii cum trebe
liniştea în tine
aşa cum nu mai poţi
să ţii căcatul
care iese la băşină scurtă
dată în faţa blocului
chiar dacă te ştii
cu boală
cu boală la burtă.

şi petrică,
mă simt pierdut
atît de pierdut
în distanţă
şi mă simt singur
atît de singur
în inima mea.