bookblog.ro

Nunţile regale

0Autor: Beatrice de Bourbon Siciles, Cyrille Boulay
Rating: Beatrice de Bourbon Siciles, Cyrille Boulay rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Beatrice de Bourbon Siciles, Cyrille Boulay - recenzie cartiDeşi ca femeie sunt nevoită să mă supun clişeului că toate femeile visează la ziua în care vor îmbrăca rochia de mireasă, nu acesta este motivul pentru care am ales să citesc această carte. M-a tentat mai ales ideea de a pătrunde în lumea nunţilor regale, de a afla detaliile picante, de a cunoaşte prinţesele îndrăgostite de prinţii lor moderni, de a afla cum se face nunta în "lumea" lor şi ce se petrece dincolo de strălucirea afişată.

Din acest punct de vedere cartea mi-a satisfăcut cu generozitate curiozitatea: informaţiile cu caracter istoric abundă şi sunt însoţite de numeroase fotografii de o calitate excepţională, care transformă şi cea mai sordidă informaţie istorică într-o incursiune realistică în intimitatea nunţilor regale ale secolului nostru.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

Istoria Casei Albe

0Autor: Jean-Luc Hees
Rating: Jean-Luc Hees - Istoria Casei Albe rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Jean-Luc Hees - Istoria Casei Albe - recenzie cartiPe 4 martie 1841, William Henry Harrison, al nouălea preşedinte al Statelor Unite, îşi pronunţa discursul de învestire pe treptele Capitoliului. Era cel mai bătrân preşedinte din scurta istorie a acestora de până acum, şi va păstra această titulatură încă 140 de ani, până când Ronald Reagan va câştiga alegerile. Fiind şi o marioneta politică, a avut totuşi o ambiţie personală: să îşi spună întreg discursul de învestire, redus deja considerabil de asistentul său. Într-o zi ploioasă şi friguroasă, Harrison a vorbit două ore, fără mantou şi fără pălărie, după care a călărit în aplauze până la Casa Alba. A făcut pneumonie şi după o lună a murit, devenind astfel preşedintele cu cel mai scurt "mandat" din istoria Statelor Unite.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Tăcerea lui Dumnezeu

0Autor: Gilbert Sinoué
Rating: Gilbert Sinoué - Tăcerea lui Dumnezeu rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Gilbert Sinoué - Tăcerea lui Dumnezeu - recenzie cartiReligia ne învaţă "Crede şi nu cerceta!", se bazează pe conceptul de credinţă. Dar ce se întâmplă când trecem peste graniţele obişnuinţei şi începem să cercetăm? Întotdeauna m-am ferit de literatura cu teme religioase şi asta pentru simplu motiv că nu-mi place să-mi asum anumite opinii personale în detrimentul libertăţii celorlalţi. Pentru mine credinţa este un lucru personal. Dincolo de asta, am acceptat provocarea unui roman ce dezbate în mod fictiv o temă" religioasă.

Scris de Gilbert Sinoué, Tăcerea lui Dumnezeu este un roman care m-a atras de la primele pagini. Spuneam în alte ocazii că nu sunt adepta genului poliţist. Dar, se pare că inclusiv acest gen a reuşit să mă prindă. Clarissa Gray, celebra scriitoare de romane poliţiste, găseşte într-o seară un cadavru în casa ei. Dispariţia cadavrului o fac să îşi urmeze instinctele şi să caute mai multe date despre acel bărbat. Paşii o duc înspre un carneţel extrem de interesant, vechi, criptat şi plin de mistere. În încercarea de a desluşi cine este criminalul bărbatului din casa ei i se alătură o serie de prieteni. Atenţionările din partea unui personaj venit dintr-o altă lume nu o opresc, iar cei care o ajută încep să piară pe capete ori să se afle în pericol.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 31 COMENTARII si spune-ti parerea!

Alabama Song

0Autor: Gilles Leroy
Rating: Gilles Leroy - Alabama Song rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Gilles Leroy - Alabama Song - recenzie cartiAlabama Song nu este biografia Zeldei Fitzgerald, după cum suntem avertizaţi chiar de la începutul romanului. De fapt, ar fi destul de greu s-o confundăm cu o biografie, datorită structurii haotice şi nebuniei personajului narator, nebunie care se infiltrează subtil în fiecare cuvânt şi fiecare frază, până când adevărul, ficţiunea, timpul şi istoria însuşi se amestecă într-un amalgam ameţitor, pe alocuri greu de urmărit, dar atât de fascinant de citit.

Romanul începe încă de pe prima copertă, unde aşteaptă portretul alb-negru al celui mai mediatizat cuplu al anilor douăzeci, Scott şi Zelda Fitzgerald. Portretul este fascinant, datorită atracţiei stranii dintre cei doi soţi şi mai ales datorită privirii din ochii Zeldei, care mai degrabă se uită către o lume interioară tumultoasă, decât spre aparatul de fotografiat. M-am întors la această copertă de câteva ori, pe măsură ce citeam romanul, iar privirea Zeldei a căpătat de fiecare dată noi valenţe.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

Ghidul parfumului

0Autor: Rebecca Veuillet-Gallot
Rating: Rebecca Veuillet-Gallot - Ghidul parfumului rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură si Tipografie

Rebecca Veuillet-Gallot - Ghidul parfumului - recenzie carti"Eleganţa nu este posibilă fără parfum. El este accesoriul invizibil, ultimul şi cel ce nu poate fi uitat." (Coco Chanel) Nu cred că sunt multe persoane care să nu fie de acord cu această afirmaţie. De altfel, majoritatea parfumurilor sunt făcute de casele de modă deci e clar că hainele şi parfumul sunt menite să fie împreună.

Parfumul este de ajuns şi singur

Întrebată ce poartă în pat, Marilyn Monroe a dat un răspuns care este încă citat: "Două picături de Chanel No. 5.", făcând acest parfum faimos şi întărind concepţia privitoare la importanţa de netăgăduit a parfumului în general.

Într-adevăr, mai mult decât un simplu accesoriu, parfumul devine o marcă a personalităţii fiecăruia. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!

Waffen SS

0Autor: Henri Landemer
Rating: Waffen SS rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Waffen SS - recenzie carti

"Copii, bucuraţi-vă de război, fiindcă pacea va fi cumplită."

Cu acest citat începe cartea despre care vă povestesc astăzi. E vorba despre un proverb al voluntarilor din Waffen SS. Foarte pe scurt, SS (Schutzstaffel) a fost iniţial gândită ca o mică unitate paramilitara ce trebuia să îi asigure lui Hitler protecţia. Membrii SS, arieni fără excepţie, erau educaţi să considere că fac parte dintr-o rasă superioară, pură, iar Hitler a reuşit să facă din ei susţinători fanatici.

Atât de fanatici încât la scurtă vreme Fuhrerul a hotărât că aceşti membri SS vor forma o armată de elită. În plus, membrii a ceea ce se va numi Waffen SS aveau de îndeplinit şi multe alte standarde. Menţionez aici doar două, pe care le consider reprezentative: înălţimea minimă a unui soldat SS era 1.80 m iar un singur dinte cariat atrăgea după sine respingerea candidatului.

O armată de voluntari

Am scris mai sus "candidat" fiindcă Waffen SS mai avea o particularitate: era formată exclusiv din voluntari. Puţină lume ştie însă că în timpul războiului, în special din cauza pierderilor suferite, Hitler a hotărât la un moment dat ca şi soldaţilor de alte naţionalităţi să le fie permis accesul în Waffen SS. Astfel, până la sfârşitul războiului, în armata SS aveau să lupte soldaţi din nu mai puţin de 35 de ţari începând cu croaţi, olandezi şi francezi, şi terminând cu români, indieni şi uzbeci.

Cartea e densă, dar accesibilă

Mă gândesc la Adolf Hitler - Directivele de război, scrisă de Trevor-Roper şi îmi revine acel gust amar pe care l-am simţit când am terminat cartea. Mi-am zis atunci că, deşi mi s-a părut o carte bună, are marele dezavantaj că nu ar putea fi citită de la un capăt la celălalt decât de cineva cu adevărat pasionat de cel de-al doilea război mondial. Nu este şi cazul Waffen SS. Deşi sunt câteva momente în care cunoştinţele despre generalii lui Hitler sau zonele în care a luptat fiecare armată ar fi utile, cartea poate fi citită de oricine iar ăsta este un mare plus, din punctul meu de vedere.

O lecţie de fanatism

Dincolo de fidelitatea istorică şi accentul pus pe cronologia faptelor, dacă ar fi să rezum cartea în câteva cuvinte aş spune că e o excelentă lecţie de fanatism.

Puteţi citi, de exemplu, cum în timpul unui atac o grupă de soldaţi germani, aflandu-se în inferioritate numerică, se ascunde după nişte stânci şi refuză ordinul de atac al ofiţerului. Ia să vedem, ghiciţi ce face ofiţerul? Scoate cuiul unei grenade ofensive şi o aruncă la picioarele soldaţilor, moment în care toţi ies de după stâncă şi o iau la fugă către duşman. Numele acelui ofiţer era Kurt Meyer şi a fost decorat pentru acea luptă cu Crucea de Cavaler, după ce a reuşit să captureze 10.000 de soldaţi greci.

Ca o dovadă că până şi fanatismul poate fi dus la un alt nivel, vă mai povestesc ceva: în 1943, nemţii merg până acolo încât creează o divizie SS de musulmani, formată din arieni "islamizati"! Divizia e denumită, sugestiv, Hanger iar combinaţia dintre disciplina nemţească şi fervoare islamică este, aşa cum era de aşteptat, devastatoare. Iată ce îi povesteşte lui Hitler un ofiţer de legătură, despre cum luptau soldaţii din divizia Hanger:

"Nu ucid decât cu cuţitul. Un om rănit la mâna dreaptă a fost bandajat, după care s-a întors şi a tăiat gâtul la şaptesprezece partizani, cu mâna stângă."

Ca structură, Waffen SS mi-a amintit de La Legion de Damnes, o carte scrisă de un soldat care povesteşte ce a trăit în legiuna străină franceză. Totuşi, deşi dură, Legiunea Străină nu se poate compara cu Waffen SS, tocmai fiindca nemţii aveau în plus acest element incredibil, fanatismul.

Românii din Waffen SS

Ca un ultim teaser cu care închei, 5000 de voluntari români au luptat în SS iar în carte sunt menţionaţi de mai multe ori, alături de Mareşalul Antonescu sau Arthur Phleps. Originar din Transilvania, fost mare specialist în trupele de munte ale armatei române a regelui Carol, fost profesor la Şcoala de Război de la Bucureşti, Phleps se înrolează în 1940 ca voluntar în Waffen SS şi ajunge să comande în luptă un regiment al celebrei divizii nemţeşti Wiking.

Ce s-a întâmplat cu el până la urmă, va trebui să aflaţi singuri. :)

Scrisă de Andrei Roşca

Citeste cele 23 COMENTARII si spune-ti parerea!

Eu, Aişa, soţia Profetului

0Autor: Leí¯la Mounira
Rating: Leí¯la Mounira - Eu, Aişa, soţia Profetului rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Leí¯la Mounira - Eu, Aişa, soţia Profetului - recenzie cartiCând a venit la putere în Japonia, pe la sfârşitul secolului XIX, guvernul Meiji a cerut, printre altele, acuratetea istorică în literatură. Pentru teatrul kabuki această dorinta-lege s-a dovedit a fi în unele momente un neajuns. Respectând anumite reguli atât în modul de a juca cât şi în scrierea pieselor, cei implicaţi în această formă de teatru s-au văzut uneori puşi în situaţia de a alege fidelitatea faţă de istorie în detrimentul convenţiilor, ceea ce a şi dus la apariţia unui nou gen de piese, katsureki, adică "istorie vie".

Dacă aceeaşi este situaţia şi în cazul romanului istoric al Leí¯lei Mounira, nu mă voi plânge din cauza calităţii scriiturii. Spun asta pentru că nu de puţine ori mi-a lăsat impresia că autoarea ar fi o tinerica ce s-a trezit într-o dimineaţă vrând să scrie un roman. Deşi acţiunea are loc în trecut, modul verbului se transformă de multe ori în prezent sau viitor, de parcă autoarea ar fi uitat cum a relatat restul evenimentelor. De asemenea, mi-a atras atenţia faptul că deşi modul de exprimare lasă impresia a fi fidel celui musulman (autoarea este oricum musulmană) apar şi expresii destul de "moderne": "Iar asta! Ce băftoasă!". Se prea poate să fie şi din cauza traducatorilor, poate al celui francez, pentru că bănuiesc că limba franceză nu lasă loc de atâtea interpretări ca limba arabă.

Subiectul este însă foarte bine ales, cel puţin din punctul meu de vedere. Având mai puţine cunoştinţe despre lumea islamică decât mi-aş fi dorit, m-a atras promisiunea de a afla totul despre începuturile acesteia prin intermediul Aişei, soţia preferată a lui Mahomed. M-a atras mai mult decât faptul că avea doar nouă ani (avea chiar şase atunci când s-au căsătorit dar "consumarea" căsătoriei a avut loc abia trei ani mai târziu). Am aflat astfel cum de au început femeile să se ascundă sub văl, semnificaţii ale numelor, cum s-a petrecut prima revelaţie a lui Mahomed, primii adepţi, fuga de la Mecca la Medina sau luptele cu necredincioşii. Am aflat însă şi amănunte "picante" din viaţa de familie a profetului, cum ar fi modul în care se desfăşurau unele contacte sexuale sau certurile dintre cele unsprezece soţii (acolo am pierdut numărul).

Aceste amănunte, în număr mare, precum şi gândurile Aişei umanizează foarte mult portretele celor două personaje. Aişa apare ca o femeie prea geloasă, care înnebuneşte de câte ori Mahomed îşi mai ia o soţie, deşi spune de (prea) multe ori că ea este cea mai frumoasă şi soţia preferata (ceea ce este adevărat). Abia câteva vorbe despre faptul că dobandise foarte multe cunoştinţe şi că musulmanii veneau deseori la ea pentru clarificarea unor versete din Coran, aşa cum am aflat răsfoind câteva site-uri. Poate însă cel mai îndrăzneţ lucru pe care îl spune este următorul:

"L-am bănuit uneori pe soţul meu că adaptează revelatiile după dorinţele acestor discipoli. Povestea cu moştenirea provocase un scandal prea mare. Voia cu orice preţ să recastige stima celor care se îndoiseră de el"

"De aceea îl bănuiam pe profet că simula transa atunci când îi convenea şi ca să modeleze revelatiile după propiile dorinţe"

Cred că aceste vorbe sunt unul din motivele pentru care musulmanii din România consideră că romanul Leí¯lei Mounira este o blasfemie. Tot încercând să aflu câte ceva despre aceasta din urmă, am descoperit o comunitate on-line de adepţi ai Islamului. Cu toate că sunt foarte vehemenţi, traducerile din Coran pe care le-au scris confirmă unele informaţii din roman. Nu cred că o femeie musulmană ar minţi în legătură cu marele lor profet, deşi mai degrabă aş crede un grup de oameni care discută în linişte decât pe cineva care lansează o carte, posibil cu un interes ascuns. Probabil că cel mai aproape de adevăr mă voi afla după o lecturare a Coranului.

Rămân patru stele, în ciuda neajunsurilor pe care le semnalăm la început, pentru că îmi plac romanele care fac istoria plăcută şi celor mai puţin interesaţi (nu că ar fi cazul meu). Informaţiile se reţin mai bine atunci când te distrezi. În plus, toţi ar trebui să retină faptul că Eu, Aişa" este ficţiune, în pofida declaratiei atrăgătoare de cititori de pe coperta patru. Vor şti astfel că o impresie adevărată şi puternică se formează abia după o documentare mai temeinică, nu după câteva pagini de roman.

Scrisă de Raluca Alexe

Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro