bookblog.ro

---

Mihail Şişkin la FILIT 2019. La ce sacrificii ești dispus de dragul literaturii?

Scris de • 8 October 2019 • in categoria Evenimente, Articole Speciale, Recomandari, Cronică de eveniment

750 de oameni au umplut Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași la a treia seară FILIT. Ceea ce i-a atras a fost dialogul dintre scriitorul rus Mihail Şişkin și jurnalistul Cătălin Sava, dornici să descopere cum lucrează și cum gândește marele scriitor rus, aflat acum în exil în Elveția.

Părul Venerei”, „Scrisorar”, „Luarea Ismailului” și „Paltonul cu gaică” sunt cărțile semnate de Șișkin care au fost traduse până acum în limba română la Curtea Veche Publishing.

Despre relația cu publicul

„Ce înseamnă pentru mine întâlnirea cu publicul? Când am început să-mi scriu textele mi-am spus că nu voi face niciun fel de compromisuri. Asta a fost unica condiție care mi-a permis să continui să scriu. Dar a existat un risc foarte mare ca atunci când voi fi terminat romanul să rămân cu un singur cititor, cititorul meu ideal. De aceea sunt fericit să mă întâlnesc cu cititorul meu ideal aici, la Iași.”

 

Despre premiile literare

„În privința premiului Nobel trebuie să vă spun că de la 10 ani mama îmi spunea «Mișa, ai să scrii și ai să obții Premiul Nobel!» Dar de mai mult timp Premiul Nobel a devenit un microb. Nu au primit Nobel-ul nici Proust, nici Joyce, nici Nabokov, așa că mă aflu într-o companie cât se poate de selectă. Premiul Nobel este o maladie a literaturii universale. Nu există decât un singur leac: trebuie să găsim un sponsor foarte bogat care să ofere tuturor scriitorilor câte un Premiu Nobel. Și de îndată ce fiecare scriitor își va primi Nobel-ul lui, atunci va începe adevărata literatură.”

„Este foarte bine că există multe premii literare, ar trebui să fie chiar mai multe. Dar pentru mine există doar două premii adevărate: un premiu este acela că Dumnezeu îți dă capacitatea de a scrie un text, iar cel de-al doilea premiu este că Dumnezeu îți dă puterea de a termina de scris acel text. Și nici un juriu al nici unui premiu nu poate să ajute aici.”

 

Despre critica literară

„Un critic adevărat are propriile sale idei despre literatură, despre direcția pe care trebuie să o ia literatura, și folosește romanele pentru a ilustra aceste idei. De fapt, îi pasă prea puțin de romane. Cred că doar un scriitor la început de drum ar putea fi un critic serios, pentru că el încă nu are încredere în sine și are iluzia că există literatură, critică, oameni inteligenți; după care înțelege că, de fapt, nu există decât oameni foarte concreți și micile lor ambiții personale.

În lume există un singur critic adevărat care vede și înțelege ce ai scris: tu însuți. Iar atunci când scrii nu trebuie să ai încredere în nimeni, numai în arta pe care o scrii. Dacă ai să pleci urechea la sfatul prietenului tău erudit care dorește să te ajute, înseamnă că vrei scrie pentru el și ai pierdut partida. Trebuie să scriem, așa cum am spus, doar pentru cititorul ideal și apoi fie ce-o fi.

Sunt atâtea romane grandioase care nu au fost tipărite, nu și-au găsit cititorul. Întotdeauna e un risc să scrii. Literatura care astăzi este pe val va fi uitată peste 50 de ani, iar autorii care cândva nu și-au găsit editorul și cititorul au devenit numele reprezentative pentru acele epoci. De exemplu cel mai bun scriitor al Rusiei din secolul 20, Șalamov. Cine l-a cunoscut atunci când el scria? Iar acum trăim în epoca lui Șalamov. Și cine își mai amintește scriitori care erau foarte cunoscuți pe vremea când Șalamov scria și nu avea cine să-l publice? Cine-și mai amintește de criticii care-au lăudat acele romane publicate atunci?”

Despre succes

„Îmi amintesc, pe vremuri, când încă nu publicasem nimic, de o discuție cu bunul meu prieten, deja celebru, scriitorul Boris Akunin. Eram împreună la dacea lui și l-am întrebat ce înseamnă succesul. Și mi-a răspuns: «Știi, Mișa, succesul este atunci când primești o lingură de miere după care trebuie să mănânci un butoi de lături.»

Eu nu am înțeles nici până în prezent ce înseamnă succesul. Pentru Akunin succesul a însemnat foarte mulți bani, iar eu aștept în continuare acel succes și acei bani. Am un succes foarte ciudat: cărțile mele sunt traduse în 35 de limbi și atunci când mi se traduce cartea într-o țară nouă primesc un mic avans, apare cartea și recenzii minunate despre ea, după care «no sales»… Apoi apare încă o traducere, se bucură iarăși de recenzii minunate și iar nu se vinde și așa mai departe.”

 

Sacrificii pentru literatură

„La început trebuie să fii gata să sacrifice totul de dragul cărții. Absolut tot ce este important în viață: familia, copilul. Trebuie aduse jertfe. La fel ca în situația biblică când tatăl își poartă fiul spre a-l aduce jertfă lui Dumnezeu și știe că în ultima clipă Dumnezeu îi va opri mâna ridicată să înjunghie, dar poate să nu-l oprească. Însă el e gata să-și sacrifice fiul de dragul unui lucru mare. Numai așa am putut să-mi scriu textele.

Dar omul se schimbă, și în prezent sunt gata să aduc ca jertfă toate cărțile din lume pentru familia mea, dar nu știu dacă aș fi reușit să-mi scriu cărțile dacă n-aș fi fost atunci când le scriam gata să renunț la tot. Cred că omul cu timpul devine mai înțelept și în prezent pentru mine copilul meu este mai important decât toate cărțile mele. Și poate că de aceea nu mai pot scrie romane.”

 

Literatura poate fi salvatoare?

„În tinerețe aveam o mare credință în literatură. Mi se părea că literatura și arta sunt ceva care salvează omenirea. Dar după Tolstoi și Cehov a venit gulagul. Și marea literatură rusă a devenit marele perdant. Oare oamenii care-i împușcau pe ostatici nu-i citiseră pe clasici? Bineînțeles că-i citiseră. Cu toate acestea, lectura clasicilor nu i-a împiedicat din a transforma Rusia într-un mare lagăr. Și marea literatură germană, a salvat ea Germania de Nazism? Marea literatură rusă nu a putut preveni gulagul, a putut doar să-i ajute să supraviețuiască pe cei care au vizitat gulagul.

În 2014 Rusia începe să strige «Crimeea este a noastră!», să se bucure de războiul cu Ucraina. Vin dintr-o familie în care tata era rus, mama ucraineancă, și atunci, în 2014, a fost prima dată când m-am bucurat că părinții mei au murit și nu erau nevoiți să trăiască această tragedie. Simplu gând că oamenii care strigau «Crimeea este a noastră!» erau cititorii mei a fost ceva înfiorător.”

„Literatura probabil nu e capabilă să schimbe ceva în această lume. Joyce atunci când a scris «Veghea lui Finnegan» a fost convins că această carte va schimba lumea. Cartea a fost publicată la începutul Primului Război Mondial. Nici cea mai mare carte a omenirii nu poate opri un război. A putut Biblia să oprească vreun război?”

Relația cu patria sa, Rusia

„Întotdeauna a existat o relație complicată între Rusia și restul lumii și între scriitorul rus și Rusia, mai ales dacă este un scriitor care trăiește în afara granițelor. Cele mai deranjate de scriitorii ruși care nu trăiesc în țară sunt autoritățile. Pentru că atunci când un scriitor trăiește în Rusia, el este ca și restul oamenilor care populează această țară, un ostatic. Iar în străinătate devine un om independent care poate spune ce gândește.

De aceea s-a inventat mitul despre scriitorul rus care în exil nu poate gândi și nu poate crea, că acolo, în exil, nu are în minte decât zăpada din Rusia, și că moare de nostalgie. Este, desigur, ridicol. Această afirmație este contrazisă de clasicii ruși Turgenev, Tolstoi, Gogol care și-au scris cele mai bune opere în străinătate. Cel mai rusesc text, «Suflete moarte», a fost scris în Franța, Italia, Elveția. Gogol spunea chiar că de departe se văd mai bine râturile rusești.”

 

Relația scriitorului cu limba

„Dar ceea ce pierde scriitorul rus plecând de acasă este limba străzii, limba vorbită care se schimbă foarte repede în Rusia, deoarece realitatea se modifică și ea foarte repede. În viziunea mea limba este ca un tren care se deplasează cu o viteză uluitoare. Un scriitor își poate imagina că este mecanicul care conduce trenul, altul nu are bilet, iar un altul se îmbată în vagonul restaurant, însă sunt toți în același tren. Iar eu am coborât la o haltă și trenul a plecat. Ce să fac? Să alerg după el? Nimic nu îmbătrânește atât de repede și nu se strică atât de repede ca limba. Ceea ce azi ne pare forte viu, la modă, cool, mâine ne va părea expirat, perimat.

Iar faptul că eu am coborât din acest tren m-a ajutat să înțeleg un lucru foarte simplu – scriitorul este obligat să-și creeze propria lui limbă care nu se va strica și limbajul lui care nu se va altera niciodată, nici după moartea lui. Exemplul meu preferat este scriitorul rus Vladimir Kunin.

Viața care se schimbă așa de rapid în Rusia de astăzi poate fi comparată cu cea din perioada Revoluției. Au existat mulți scriitori care au aderat al acea limbă nouă atunci și au inclus-o în textele lor care acum au devenit aproape de neînțeles. Este o limbă moartă. În schimb Kunin care a plecat în Franța, și-a creat limba lui proprie și orice pagină ați citi din Kunin astăzi, veți simți prospețimea textului și parfumul adevărat al eternității.”

 

Implicarea socială a scriitorului

„Literatura, muzica, arta, sunt niște tunuri mult prea mari pentru a le folosi ca să tragem cu ele împotriva dictatorilor. Pentru că existența unui dictator este întotdeauna mai scurtă decât cea a unor opere de artă. În romanele mele niciodată nu va apărea Putin pentru că eu scriu pentru cititorii viitorului care vor fi nevoiți să caute pe Wikipedia ca să afle cine este Putin.

Dar nici nu pot să tac pentru că mă doare sufletul când privesc la ce se întâmplă în Rusia. Însă pentru aceste teme există articolele mele din ziar, există scrisoarea deschisă care a fost publicată în 2013 înainte de evenimentele din Crimeea și din Ucraina. Și astăzi sunt gata să-mi pun semnătura sub fiecare cuvânt din acea scrisoare deschisă. Din păcate în Rusia lucrurile evoluează într-o singură direcție - din rău spre mai rău.”

Sursa foto





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro