bookblog.ro

---

Trei ani de copii talentați

Scris de • 19 December 2011 • in categoria Evenimente

Acum trei ani BCR a pornit un program prin care ajută copii talentați în ale muzicii să își îndeplinească visul: acela de a cânta. El se numește BCR Speranțe, iar numele se potrivește de minune, având în vedere că toți sunt copii care promit mult, care au talent cu carul, dar care din cauza situației financiare nu își pot construi o carieră muzicală așa cum și-ar dori. În programul BCR Speranțe sunt incluși 12 copii care urmează un plan de dezvoltare personalizat, realizat cu ajutorul unor specialiști de renume, copiii fiind asistați atât din punct de vedere social, cât și muzical.

Cu siguranță ați auzit de curând la știri de Ștefan Atîrgovițoae, primul copil român care câștigă finala emisiunii-concurs „Ti lascio una canzone", cel mai popular „talent show" din Italia. Ce nu ați auzit însă, este că el face parte din acest program, care de anul acesta beneficiază și de îndrumarea Fundației Bright Light și a fondatorului acesteia, Damian Drăghici.

Toți copiii din program sunt talentați, însă nouă ne-a atras atenția Andrei Aiordăchioei, din București, care are doar 14 ani și cântă la corn deja de trei ani. Un instrument complex, la care cântă din ce în ce mai bine și pe care îl studiază intens, cu sacrificii din partea părinților, care se străduiesc să întrețină din câștigurile lor modeste 5 copii dar și pasiunea lui Andrei. Dar pentru că este talentat și pentru că deja uimește cu reprezentațiile lui, Andrei a intrat în cercul Speranțelor de anul acesta, asa că visul lui, acela de a face parte dintr-o orchestră de tineret şi de a învăța limbi străine este mai aproape de realitate.

Diseară, de la ora 19:00, la Opera Națională Română, Andrei Atîrgovițoae va cânta alături de cei 11 colegi ai săi în cadrul Galei BCR Speranțe. Mergem și noi sa îl susținem și să ii aplaudăm pe toți, pentru că nu de multe ori ți se întâmplă să poți spune: “am fost acolo când omul ăsta mare era mic și abia pășea pe scenă”.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro