Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment (1929-1939) de Florian Illies, traducere din limba germană de Octavian Nicolae.

În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiștii și intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei.

Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori și vedete de cinema, Florian Illies zugrăvește o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor și a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfășurarea lor tumultuoasă: Brecht și numeroasele femei din viaţa sa, Picasso și iubitele lui, Sartre și Simone de Beauvoir, F. Scott Fitzgerald și Zelda, Henry Miller și Anaïs Nin, Dalí și Gala, Marlene Dietrich și Josef von Sternberg…

La Berlin sau la Paris, în Ticino sau pe Riviera, protagoniștii acestei istorii agitate își trăiesc poveștile de dragoste cu frenezie, uneori cu disperare, în timp ce norii războiului se adună tot mai ameninţător la orizont după Marea Criză Economică și venirea la putere a naziștilor în Germania.

FRAGMENT

„Cel tîrziu în 1937, Vladimir Nabokov și soția sa Vera știu că este momentul să părăsească Berlinul împreună cu fiul lor, Dmitri. Ucigașii tatălui lui Vladimir revin în oraș, de data aceasta ca șefi ai „serviciului de încredere” ce are ca misiune supravegherea emigranților ruși și care, ca să inspire și mai multă încredere, se află sub supravegherea directă a Gestapoului. Așa că ei sînt supuși unei supravegheri chinuitoare nu numai ca evrei, ci și ca ruși. Vera își presează soțul să caute la Paris oportunități de emigrare, dar el nu se poate concentra, fiindcă pe drum s-a îndrăgostit de Irina Guadagnini. Meseria ei pare imaginată de romancierul Vladimir Nabokov, care între timp a ajuns chel de-a binelea: este frizeriță de cîini. Sentimentul de vinovăție al lui Nabokov față de soția sa, care rezistă în Berlin tremurînd de frica Gestapoului și a „serviciului de încredere”, e atît de puternic, încît după primele nopți de amor cu frizerița de cîini s-a ales deja cu un psoriazis pe tot corpul. Încearcă prin scrisori să o atragă pe Vera la Paris, dar ea se opune cît timp el n-a găsit în exil o bază financiară pentru toată familia. Scrisorile dintre ei, care cu ani în urmă răspîndeau atîta vrajă, pline de căldură, spirit și o iubire atît de mișcătoare, capătă o notă discordantă, devin un „duet atonal”, după expresia lui Stacy Schiff. Vladimir face pe niznaiul și scrie: „Pisicuța mea, e vremea să te pregătești să mi te alături”. Vera a aflat însă de aventura lui, iar el este prea laș ca să o recunoască. De aceea scrisorile în legătură cu locul unde ar urma să se stabilească sînt marcate de neîncredere, de îndoieli, de teamă. Pe 30 martie el îi scrie: „Iubirea mea, ce se întîmplă, asta e a patra zi în care n-am primit scrisori”. Bineînțeles că bănuiește ce s-a întîmplat. Vera mai are și misiunea aproape imposibilă de a obține vizele pentru sine și pentru micul Dmitri. Ea propune Anglia ca destinație a exilului, apoi Belgia. Amînă mereu, fiindcă toată Franța i-a devenit nesuferită din cauza aventurii lui Vladimir cu frizerița de cîini. Pe 6 aprilie el îi scrie la Berlin: „Ce se întîmplă de fapt? În următoarea scrisoare probabil o să-mi scrii că stai foarte liniștită în Germania, în vreo stațiune bavareză”.

În cele din urmă Vera îl confruntă cu realitatea – cu faptul că el o înșală. Pe 20 aprilie, cînd Hitler împlinește 48 de ani, Vladimir o minte sfruntat: „Aceleaşi zvonuri au ajuns şi la mine. Mutrele viclene ale celor care le răspîndesc ar trebui făcute zob! Pînă la urmă, nu dau doi bani pe lucrurile urîte care se spun cu delectare despre mine, şi cred că nici tu n-ar trebui să dai doi bani”. Iar pe 27 aprilie, după multe alte scrisori, el îi scrie la Berlin: „N-am putere să continui acest joc de șah la distanță – renunţ”.

În ciuda pozițiilor lor atît de complicate, dama și regele reușesc cumva să se întîlnească pe 22 mai la Praga. Vladimir vine cu trenul de la Paris, Vera și Dmitri, de la gara Anhalt din Berlin. După ce Vladimir și-a recunoscut aventura și a declarat-o încheiată, Vera este de acord să meargă cu el la Cannes, pe Riviera franceză. Va dura însă mult pînă cînd veninul neîncrederii și durerea trădării vor dispărea. Cîndva el îi va scrie: „Te iubesc, sînt fericit, totul este în regulă”. Și așa va rămîne. Căsnicia lor va dura 52 de ani, iar pata cu frizerița de cîini se va duce ca vopseaua de păr.”

Florian Illies (n. 1971, Schlitz, Germania) este jurnalist, istoric al artei și scriitor. A studiat istoria artei și „Noua Istorie” la universităţile din Bonn și Oxford. A lucrat ca editor al secţiunii culturale la unele dintre cele mai prestigioase ziare germane, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Die Zeit. Este cofondator al revistei de artă Monopol. A devenit cunoscut mai ales după publicarea primei sale cărţi, Generation Golf (2000), consacrată anilor 1980 și unei generaţii „prea puţin revoluţionare”, care a ajuns în scurt timp bestseller. În 2001 și 2003 a publicat volumele Anleitung zum Unschuldigsein. Das Übungsbuch für ein schlechtes Gewissen, respectiv Generation Golf zwei, în care încearcă să consolideze tezele din Generation Golf. Un alt succes al său, 1913. Der Sommer des Jahrhunderts, a apărut deja la Editura Polirom în două ediţii (1913. Vara secolului, 2016, 2020).