bookblog.ro

---

Fragment din volumul „Dinastii dulci”, de Aurora Liiceanu

Scris de • 18 April 2023 • in categoria Scriitori români, Fragmente

Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul Dinastii dulci, apărut de curând în Seria de autor „Aurora Liiceanu”.

Fragment din volumul „Dinastii dulci”, de Aurora Liiceanu

În urmă cu 140 de ani, gândindu-se cu nostalgie la vremea copilăriei, patiserul Louis Lefèvre-Utile și-a propus să creeze un produs care să semene cu șervetul de masă cusut de bunica sa. Așa a apărut biscuitul petit beurre, care prelua simbolurile timpului de pe acel șervet: cele patru „urechiușe” reprezentau anotimpurile, cei 52 de „dinți” – săptămânile dintr-un an, iar cele 24 de găurele – orele unei zile. Astăzi biscuitul arată exact ca atunci, dar probabil că foarte puțini îi cunosc istoria. După cum puțini știu istoria cunoscutei cofetării Escribà din Barcelona sau a rahatului turcesc... Aurora Liiceanu ne spune poveștile unor dulciuri celebre și ale dinastiilor de cofetari și patiseri care și-au legat numele de ele. Alături de bărbați pasionați de meseria lor ca Jean-Romain Lefèvre și Antoni Escribà vom întâlni femei puternice precum Pauline Utile sau Jocelyne Tholoniat, care au contribuit la dezvoltarea afacerilor familiilor lor. Iar pentru că gustul e asociat cu mirosul, vom face o incursiune în lumea parfumurilor, după care vom reconstitui mirosurile de odinioară ale unor orașe ca Amsterdamul, Parisul sau Bucureștiul.

Din cuprins: Scaunul lui Pugin și zgarda lui Balenciaga • Ambiție, ascensiune, supraviețuire • Pasiunea pentru zahăr a lui Étienne Tholoniat • Christian Escribà: de la senzații la emoții și memorie • Cum se cucerește lumea. Prietenii statornice • Bekir Efendi • Pauline și Reșide • Puterea mirosurilor, combinațiile și seducția • Cenușăreasa simțurilor, istorie socială și mirosuri pierdute

 

FRAGMENT

 

„Un băiețandru orfan își ia lumea‑n cap

Totul a început cu micul Mateu. El s‑a născut în 1876 în Catalonia, la Torregrossa – un mic sat –, intr‑o familie numeroasă și foarte săracă. Era ultimul născut, al doisprezecelea. Familia a fost lovită de o mare nenorocire: după puțin timp de la nașterea lui Mateu, mama lui a murit.

O vecină inimoasă l‑a alăptat pe Mateu și l‑a ajutat pe tatăl lui să‑l crească, dar băiatul a suferit mereu din cauza absenței mamei, mai ales că în familie se instalase o mare tristețe. Pe măsură ce au crescut, frații lui au părăsit casa, încercând să se descurce în alte locuri. Unii au plecat în America, doi s‑au dus la Barcelona.

Mateu, fiind cel mai mic, a rămas acasă cu tatăl lui, ajutandu‑l la muncile câmpului. Viața nu era deloc ușoară, sărăcia afecta multe familii din sat. Mateu era însă convins că greul va trece, era foarte sigur pe puterea lui de a face față problemelor, visa în secret la o viață mai bună. Era răbdător și privea cu speranță spre viitor.

Când a împlinit nouă ani, viața i‑a dat poate cea mai mare lovitură. I‑a murit tatăl. Și nu a fost numai pierderea lui, ci sentimentul adânc de deznădejde că a rămas singur, fără nimeni care să‑l ajute măcar cu vorba.

Dar s‑a descurcat: cum era obișnuit să lucreze la câmp, s‑a angajat la o fermă. Munca fizică era epuizantă, nimănui nu‑i păsa că Mateu robotea din greu și nici că era singur. Curajos și încrezător în sine cum era, s‑a gândit să lase totul baltă și să‑i caute pe cei doi frați ai săi stabiliți la Barcelona, pe care nu‑i mai văzuse de la înmormântarea tatălui lor.

Nu prea avea ce să ia cu el, în afara unei bocceluțe cu ceva haine și mâncare. Își pusese în cap să meargă pe jos până la Barcelona. Acolo avea să vadă el cum își va găsi frații. Știa că unul dintre ei era brutar. Și mai știa că el avea talentul de a comunica, intra ușor în vorbă, era plăcut și descurcăreț, așa că sigur urma să afle ceva despre frații săi.

Pe drum, a tras la un han, iar cei de acolo s‑au minunat să vadă un băiat, un copil, atât de muncit care călătorea singur. Aflandu‑i povestea, au căutat să‑l ajute. Însuși hangiul i‑a propus să‑l găzduiască și să‑i asigure mâncarea, cu condiția să facă o parte din treburile de la han.

Zvonul despre băiatul singur pe lume care‑și căuta frații i‑a emoționat pe oameni. Aceștia au dus vorba de colo‑colo. Unul mai important i‑a promis că îl va ruga pe un negustor de rumeguș care mergea la Barcelona să‑l ia cu el. Așa a ajuns Mateu la Barcelona, livrând rumeguș la diferite adrese.

Nu i‑a fost deloc ușor. Orașul l‑a intimidat, nu știa să scrie și să citească, iar ca să găsească o adresă pierdea mult timp cu întrebările și se mai și rătăcea. Era însă isteț și nu se speria de necunoscut, era convins că va învinge. Până la urmă a reușit să învețe cifrele și literele pentru a găsi adresele.

Era descurcăreț, se purta frumos și nu era timid, lega ușor prietenii cu oamenii pe care‑i întâlnea, dar își cunoștea și interesul. Voia să afle unde sunt frații lui. Pe toţi cei cu care intra în contact îi întreba de fratele lui, brutarul, crezând, pe bună dreptate, că la un moment dat va primi o informație despre el. Nu avea nevoie decât de răbdare și perseverență. Îl ajuta mult faptul că de mic fusese tenace.

Până la urmă, și‑a găsit fratele brutar și acesta l‑a dus la celălalt frate, care avea o pensiune. Amândoi munceau mult ca să se descurce și să aibă clienți. Mateu nu era suficient de mare pentru a învăța o meserie, dar nu stătea degeaba. Dacă înainte transportase rumeguș, acum livra cărbune, o muncă găsită de fratele său Antón, brutarul. Când a împlinit 14 ani s‑a angajat la brutăria acestuia.

Îi plăcea mult ce făcea și ce învăța la brutărie și a realizat că asta este chemarea lui: să facă pâine. Și nu orice fel de pâine, ci cea mai grozavă pâine. Muncea mult și‑i dădea o mână de ajutor și celuilalt frate când avea timp liber. Mintea lui ascuțită era permanent activă, făcea planuri, căuta să facă lucrurile mai bine. Așa i‑a venit ideea să facă niște pâinici după o rețetă proprie și să le boteze pâine muntenească. A avut succes, iar ideea de a face altceva decât ceea ce făcea în mod obișnuit l‑a bântuit toată viața.

Pâinișoara muntenească este considerată moștenirea cea mai de preț a lui Mateu. E un început simbolic, fondator, așa cum au fost scaunul lui Augustus Pugin și zgarda lui Cristóbal Balenciaga.

Pe la 20 de ani Mateu a răspuns unei provocări pe care a considerat‑o un semn al destinului și s‑a înrolat, ilegal, în războiul din Cuba în locul altcuiva. După trei ani, la întoarcere, tot ce câștigase din negoț în această perioadă s‑a pierdut în urma unei furtuni. Dar nu s‑a lăsat doborât și, cu darul primit de la comandantul vaporului, care‑l plăcuse mult – un sextant și un clopot, amândouă foarte vechi –, s‑a dus acasă, cu mare chef de muncă și dragoste de brutărie.

 

O soție pe măsura lui Mateu, un fel de Pauline

Mateu lega ușor prietenii, fiind foarte simpatizat de clienți. Era apreciat și, prin urmare, lumea îl privea ca pe o partidă bună: era cinstit, determinat, harnic și descurcăreț, sigur pe el și avea o fire deschisă. I‑a fost prezentată fiica unui fost pantofar originar din Tortosa – un sat nu foarte îndepărtat de al lui –, stabilit de mult în Barcelona împreună cu numeroșii săi copii.

Fata se numea Josefina și avea toate calitățile unei soții potrivite pentru Mateu. Era asemenea Paulinei, soția lui Jean‑Romain Lefèvre. Josefina era atrăgătoare, vorbăreață și veselă, foarte muncitoare și, la fel ca Pauline, hotărâtă să răzbată şi să învingă. Această atitudine față de viață îi unea pe Mateu și Josefina, ca și încrederea reciprocă și o loialitate neîndoielnică. După o logodnă de treisprezece luni – o perioadă scurtă pentru acea vreme –, s‑au hotărât să se căsătorească.

Dacă unul avea o idee legată de munca lor, o discutau împreună. La un moment dat, când Mateu avea 30 de ani, s‑au gândit să deschidă o brutărie, și‑au luat avânt și în 1906 au inaugurat Forn Serra, actuala cofetărie și patiserie Escribà din Barcelona.”

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020), Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020), Efectul de undă (2021), Totdeauna singură. Nefericiri paralele (2022) și Travesti. Identități fluide (2022).

 





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Cred ca fiecare dintre noi are o poveste fascinanta si plina de curaj si determinare, dar rar avem ocazia sa o impartasim si sa ne ajutam sa ne dezvoltam spiritual. Ma bucur ca Editura Polirom ne aduce din nou in atentie o astfel de poveste, in volumul Dinastii dulci.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro