bookblog.ro

---

Fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor

Scris de • 25 June 2021 • in categoria Scriitori români, Fragmente

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativăde Eugen Istodor.

O carte cu totul aparte, Malvinița împletește o poveste de epocă despre iubire cu reacțiile și experiențele studenților din vremea noastră. Din scrisori, bilețele și tot felul de însemnări, se conturează povestea Malvinei Engler, o evreică născută la Cernăuți și absolventă de Litere, ajunsă la București în anii 1930. Așezate în ordine cronologică, scrisorile ei și mai ales cele primite de la nenumărații amanți – uneori romanțioase și naive, alteori prozaice și interesate, dar mereu pitorești – îi reconstituie viața amoroasă de-a lungul câtorva decenii, până în anii 1960. În contrapondere, în prezent, la cursul de scriere/comunicare creativă al lui Eugen Istodor de la Facultatea de Litere din București, studenții și profesorul discută cu și despre Malvinița și îi scriu scrisori, alcătuind împreună o poveste în poveste.

FRAGMENTE

3 August 1945

A fost ultima noastră seară: ți‑ai luat curajul în dinți și ți‑ai spus dorința.

Fiindcă mi‑ai dat și în scris, nu mai pot avea nici o pretenție și nu‑mi mai rămâne nimic altceva decât, vrând-nevrând, să accept realitatea.

Sper că n‑ai făcut‑o pentru binele meu, ci din contra, ai făcut‑o pentru că ai găsit marea pasiune, așa cum o înțelegi tu.

Nu‑ți doresc nici rău și nici bine, fiindcă nu e decât o formă falsă de a‑ți exprima sentimentele. Şi apoi destinul nu poate fi modificat printr‑o urare de bine sau printr‑un blestem.

„Le petit train” a plecat, fuge acum… Batista care flutura încă pe peronul gării n‑o mai vezi; de asemeni nici lacrimile.

Mergi sănătoasă acolo unde dorești să ajungi…

Andrei A. Cernea

***

Şi acum, iubitul meu, o scrisoare care n‑o să plece, o scrisoare pentru mine, poate prima sau și ultima dintr‑o serie de scrisori neexpediate.

Scrisoarea ta m‑a durut. Ai avut dreptate să‑mi scrii așa, n‑am avut dreptul să răstorn un ideal. Dar omul e slab și în revolta lui depășește marginile. Ştii bine că mi‑ai trimes bani pe la 23 Aprilie. Am așteptat două luni sau un aviz din partea ta sau măcar o explicație. Faptul că am jucat cărți e o scuză slabă, adică nu eram la nevoie mare dacă îmi permiteam acest lux. Prin urmare, numai o nevoie mare ar fi scuzat demersul meu. Nici nu ți‑am cerut bani, erau niște reproșuri post festum. [...]

Dar acum, în fiecare scrisoare, găseam cuvintele: „Sunt lângă tine, cât timp sunt eu – n‑ai nici o grijă!”.

Pe urmă nu mi‑ai mai scris aproape o lună. N‑ai avut timp! Când n‑am mai scris eu, ai găsit ca prin minune timp să‑mi scrii. Şi apoi vine scrisoarea mea fatală: buimac o porți opt zile la tine, fără să știi ce să răspunzi, și apoi vine o inspirație: decepția cea mai amară, sacrilegiul înfăptuit de mine, nota melancolică – „désabusé”.

Scrisorile tale sunt așa de impermeabile, încât nu transpiră nicio influență. La toate întrebările mele, la toate insinuările mele, la toate iluziile mele îmi răspunde cel mai complet mutism. Nu‑ți cer să‑mi spui ce‑mi ascunzi. Fiecare are viața lui, secretele sale. Dar faptul că nu scrii absolut nimic despre tine mă face să cred că ți‑e frică să nu te trădezi cumva! Fii fără frică, regret numai că nu ți‑am respectat discreția, regret că am pus o mulțime de întrebări nepotrivite. Acum e prea târziu. N‑am să‑ți scriu, așa că toată problema cade.

Ţi‑am reproșat destul de des egoismul tău feroce, nepăsarea ta față de ceilalți. Numai persoana ta te interesează, femeia care o iubești să fie așa cum îți convine ție, idealul tău să fie respectat, ordinea socială să fie așa ca să respecte drepturile tale la viață și la prosperitate.

Îți doresc ca toate să se împlinească precum dorești, să nu crezi că vreau răul tău și cred chiar că vei reuși să‑ți alcătuiești traiul cel mai bun.

E mult mai bine că am terminat. Sunt împotriva agoniilor lungi și a sfâșierilor inutile.

Te sărut totuși acolo unde îmi place.

M.

Eugen Istodor este jurnalist, absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București. Doctor în sociologie, cu o cercetare despre umor coordonată de profesorul Vintilă Mihăilescu. Între 1990 și 2011 a fost senior editor al publicației Cațavencu, săptămînal incomod, devenită din 1992 Academia Cațavencu, și semnatar al rubricilor de interviu și reportaj. Între 2011 și 2014 a fost reporter la săptămânalul Cațavencii. A colaborat cu Cotidianul și cu Dilema veche și este fondatorul secțiunii Perspektiva de pe HotNews.ro. Este cadru didactic la Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere. De același autor la Editura Polirom: Viețașii de pe Rahova (2005, 2008), Cartea vieții mele (2007), Dicționarul ideilor fixe. După 20 de ani (2009), 101 cărți românești de citit într-o viață (2012) și Cațavencii și tribul lor (2018).





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro