Noaptea de Sanziene
Scris de Ioana Ristea • 10 March 2007 • in categoria Altele, Integrala de autor
Autor: Mircea Eliade
Rating:
Halucinant de la început până la sfârşit, ultimul roman eliadesc înglobează toate temele utilizate de autor în scrierile sale fantastice şi lucrările de specialitate. Personajele se conturează, prind viaţă în noaptea de Sânziene (24 iunie) când cerurile se deschid ("pentru cei care ştiu să le privească"), când maleficul şi beneficul ating punctul culminant, când magia şi miracolele sunt mai mult decât oricând posibile.
Autorul reuşeşte să redea acţiunea printr-o perfectă abolire a timpului, discursul din prezent contopindu-se cu rememorări cu accente magice ale unor întâmplări trecute. De-abia acum îşi găsesc acestea înţelesul pentru personajele legate între ele de fire nevăzute ca într-o frescă balzaciană.
Timpul şi Istoria sunt, de altfel, motivele centrale ale acestui roman de idei, personajele principale (Viziru şi Biriş) purtând lungi conversaţii asupra lor: "Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne. Încrede-te în semne. Urmăreşte-le..."
Istoria însă, de care Viziru are fobie, "el care ar vrea ca toate lucrurile să rămână pe loc, aşa cum i se păreau lui că erau în paradisul copilăriei", nu cruţă pe nimeni! Prinşi în labirinturile lor personale, având senzaţia, pe alocuri, că trăiesc o viaţă străină şi plasate pe fundalul terifiant al războiului, personajele romanului reacţionează în maniera lor în faţa acestui flagel; efect magic are patima unuia dintre personaje (Gheorghe Vasile) de a strânge toate volumele din Biblioteca pentru Toţi - mărturie că omul este capabil de orice pentru a accede la ritmurile cosmice, de a se integra atemporalităţii; Viziru ajunge pe front, dar îşi pierde soţia şi copilul. Femeile Nopţii sunt ciudate, animate de forţe invizibile, adevărate preotese şi, în acelaşi timp, îngeri trimişi eroilor.
Fericirea personajelor principale, aspirând la nemurire, la tinereţe fără bătrâneţe, nu pare să fie mai mult decât un vis. De fapt, aceasta este şi impresia cititorului: că pluteşte prin decorurile eliadeşti, unde personajele se comportă confuz, cu elanuri care-i plasează deasupra contemporanilor lor, cu resurse infinit superioare, cu un destin care le confirmă posibilităţile.
Şi totuşi, Mircea Eliade a înfăţişat oameni vii, pe care poţi să-i simţi: ţi-e teamă de Viziru când începe să vorbească despre Timp şi tu nu înţelegi, întocmai ca Ileana, îl iubeşti, îl înţelegi şi, cu durere, te resemnezi, ca Ioana, refuzi să fii consolat ca filosoful Biriş, ţi-e teamă pentru cărţile tale şi le păzeşti asemenea lui Gheorghe Vasile. Şi resimţi şi senzaţia că lângă tine au loc miracole, că viaţa poate dobândi accente misterioase dacă ştii s-o contempli şi dacă îţi pui întrebările potrivite.
O recenzie de: Ioana Ristea
Citeste cele 22 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Geniala carte si super recenzie!!! Noaptea de sanzaiene este una dintre cartile mele preferate. It’s just magic!
-
Si eu tot BPT, Jen
Si am vazut si doi oameni, in zile diferite, care semanau cu Eliade. Asta ce-o fi?
Da, Ionuca, e o atmosfera incredibila in carte…uiti de tine…si de toate! :) -
“Ca si spatiul,Timpul nu este,pentru omul religios,nici omogen,nici continuu. Exista intervale de Timp sacru,timpul sarbatorilor (periodice, in majoritate); exista, pe de alta parte, Timpul profan,durata temporala obisnuita, in care se inscriu actele lipsite de semnificatie religioasa. Intre aceste doua feluri de timp exista, bineinteles, o solutie de continuitate; prin intermediul riturilor, omul religios poate “trece” insa,fara pericol, din durata temporala obisnuita in Timpul sacru.”
Mircea Eliade- Sacrul si profanul, Editura Humanitas,1992, traducere de Rodica Chira. -
“Noaptea de Sanziene” este, dupa mine, cel mai bun roman romanesc scris vreodata. Si eu ar trebui sa il reiau.
-
Eu l-am citit de cel putin 10 ori in ultimii 12 ani ; prima data cand l-am citit aveam 15 ani si jumatate; e pur si simplu fabulos!
-
La “topul” acela propus parca de Gia … cu trei carti nominalizate, eu am trecut aceasta fabuloasa carte pe primul loc si o trec oricand , oriunde cu ochii inchisi, dar n-am primit niciun feedback…
Geniala. Fabuloasa. Cartea asta ar fi trebui sa fie laureata multor premii… -
Eu mi-am ales lucrarea de disertatie la aceasta carte. Mi-a placut tare mult.
-
Am citit-o prima oara la 14 ani acum 16 ani si de cate ori am recitit-o senzatia pe care am retrait-o intotdeauna dupa ultima pagina…este ca afara parca a inceput sa ninga…indiferent daca afara era vara sau toamna…
-
Vreau sa imi spuna daca aceasta carte este una de dragoste??;;)
-
este apogeul romanului romanesc
-
Este o scriere despre orice… despre tot…. despre dragoste, înşelare, nesiguranţă, viaţă, moarte, naştere şi renaştere, despre oprirea Timpului şi despre saltul în Timp, despre Dumnezeu şi om, despre pace şi război… o scriere care nu poate fi inteleasă fără lectura nuvelelor, aşa- numite, fantastice şi nici fără lectura studiilor despre sacru şi profan.
Noaptea de Sânziene este o carte despre Adevăr, un adevăr mai presus de om..adevărul Adevărat! -
Una din cartile fundamentale care m-a marcat…Cat de minunat navigheaza Eliade printre valurile tulburi ale dragostei si cat de frumos se intreaba prin Stefan daca e oare posibil sa iubesti doua femei in acelasi timp, in aceeasi viata?…
-
M-am regasit in cateva carti: “Panza de paianjen”, “Cartea Mironei”, ‘Pe aripile vantului”, “Noaptea de Sanziene”.
“Noaptea de Sanziene” este modelul meu literar.
-
De cum am auzit titul acestei carti m-am simtit atras de ea, fiind sigur ca voi intra intr-o lume a fantasticului specific nuvelelor lui Eliade, insa la o mai mare amploare, fapt pt care am si citit-o chiar in noaptea de sanziene, dorind sa maresc efectul feeric si supranatural pe care intuiam eu ca il va avea aceasta carte. M-am convins insa repede ca nu asta era intentia lui Eliade, el vrand sa reproduca fidel atmosfera si societatea acelei epoci. La inceput am fost oarecum dezamagit dar m-am convins ca merita citita, macar pt faptul ca Eliade considera aceasta creatie capodopera vietii lui…
-
Noaptea de sanziene este intradevar o capodopera. este de fapt o lume in care te pierzi, te cauti si apoi te regasesti. Eu m-am pierdut undeva in camera Sambo, undeva in copilarie… Eliade nu poate fi egalat.
-
E noaptea de Sanzaiene… chiar poti opri timpul daca vrei….
-
este mai mult decat un trip :D
-
Pingback: Teodor Mincu: Jurnal de călătorie » „Noaptea de Sânziene”, de Mircea Eliade
-
Foarte buna recenzie, felicitari!
Am terminat cartea doar de cateva zile, si deja ma gandesc sa o recitesc. A fost pur si simplu…magica :) -
Super recenzia, mi-ai trezit interesul. O să încep să-l citesc chiar acum, în noaptea de Sanziene!
Jen spune:
10 March 2007 | 4:52 pm
ar trebui s-o recitesc… am citit-o acum vreo 6-7 ani si nu mai tin minte decat atmosfera.
e ironia sortii ca l-am citit tocmai in bpt? :D