bookblog.ro

---

Interviu Cristian Teodorescu: „O lume nouă populată de adulți vechi”

Scris de • 11 May 2016 • in categoria Interviuri

CT 2În romanul Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, scriitorul Cristian Teodorescu vorbește despre societatea anilor '90, perioada „Estului Sălbatic” cum o denumește chiar autorul în interviul de mai jos, atunci când,  „dacă o luăm pe urmele Bibliei, Adam era fost activist PCR, iar Eva, securistă”.

Proaspăt întors dintr-un turneu de lecturi în țară, ne poate povesti chiar dumnealui cât din structura acelor vremuri a mai rămas valabilă, dar și care sunt planurile pentru următorul roman, Cartea Copiilor, centrat generația mai tânără, care nu trăiește „în tranziție, ci într-o lume nouă populată de adulți vechi”.

Andreea Chebac: Ați avut un turneu de lecturi în țară pentru romanul Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, cum vi se pare provincia față de București în termeni de evenimente literare?

Cristian Teodorescu: Ar trebui să vorbim despre provincii, nu despre provincie. În drumurile astea am redescoperit deosebirile și ciudățeniile României, ca și cum aș fi umblat prin diverse cartiere din București. La fel cum în lumea din centrul Bucureștiului, cu partea lui universitară, cu librării frecventate și mai ales cu o atmosferă culturală, te simți bine ca scriitor, cam la fel e și prin orașele din țară. Dacă ieși din centru, parcă intri în pustiu, ceea ce mi se pare de-a dreptul sinistru.

AC: Știu că pregătiți o continuare la Cartea Cîinelui, cum va arăta aceasta?

CT: Va fi cu totul altfel decît primul volum. Fiindcă generația copiilor care n-au apucat toate umilințele și lipsurile în care mi-am trăit tinerețea se trezește într-o lume care pentru noi e altfel decît cea dinainte, iar pentru ei e lumea lor. Ei nu trăiesc în „tranziție”, ci într-o lume nouă populată de adulți vechi.

 

AC: Ce au anii '90, perioada în care se petrece acțiunea din carte, unic și irepetabil în materie de personaj social?

CT: Acei ani sînt punctul de pornire al vremurilor de azi. Atunci trăiam în Estul sălbatic. Acum ni se pare că trăim într-un Est domesticit. Fals! Toate păcatele originare ale anilor nouăzeci, începînd de la violență și terminînd cu generalizarea corupției le vedem acum. Doar că unii dintre noi le recunosc, în timp ce alții încearcă să ne convingă, și uneori reușesc, că ne-a stricat capitalismul. Dacă o luăm pe urmele Bibliei, în anii nouăzeci, Adam era fost activist PCR, iar Eva, securistă.

CT 1

AC: Ce nu trebuie să uităm din perioada aceea sau ce ar trebui neapărat să aflăm noi, cei care n-am trăit-o?

CT:nimeni nu e proprietarul libertății, ci că numai exercițiul libertății ne face să ne dăm seama în ce ape ne scăldăm. Poți fi sărac, dar să te simți important ca om, la fel cum poți fi bogat, dar să ai comportament de slugă.

AC: Dacă ar fi să alegeți un personaj al momentului despre care să scrieți, care ar fi acela?

CT: Îl veți descoperi în Cartea copiilor. Fiindcă eu n-am personaje favorite, ci am diverse slăbiciuni.

AC: Am simțit Cartea Câinelui ca pe o carte pofund masculină, așa să fie?

CT: Cînd personajul principal e un mascul, la ce v-ați fi așteptat? Însă în afară de asta, în anii nouăzeci, România era țara bărbaților, chiar dacă mulți dintre ei erau niște lichele ordinare.

AC: Care vă este cel mai drag personaj din carte?

CT: Nevasta Cîinelui.

 

CT 3

AC: Scapă Câinele în următorul volum din plasa care s-a țesut în jurul lui din relații și jocuri de putere?

CT: Nu cred. De fapt sînt aproape sigur.

AC: Ce fire se vor lega sau ce idei se vor întregi în următorul volum?

CT: Vor fi alte fire și alte idei. Nu-mi cereți detalii fiindcă am superstiția poveștilor care se află în curs.

AC: Vorbiți foarte mult despre diferența de percepere a tranziției și a libertății la nivelul tinerilor față de cei care au trăit o bună bucată din viață în comunism, dar cum ar fi arătat o tragedie precum Colectiv în comunism?

CT: Pare greu de crezut, dar oficial nu s-ar fi aflat nimic. Am fi citit doar la Mica publicitate că au murit tineri regretați de familiile lor. Iar neoficial am fi aflat că în București s-a întîmplat o tragedie cu zeci de victime.

AC: Protagonitul are o „relație” specială cu bustul lui Dobrogeanu-Gherea, este un fel de punct unde merge să-și limpezească gândurile. Dumneavoastră aveți un astfel de spațiu în București?

CT: Am un spațiu mai mic. Camera în care scriu. Asta mi se trage de pe vremea cînd scriam în bucătărie și cînd ridicam ochii de pe mașina de scris, contemplam faianța de pe perete.

AC: Cu ce cuvinte ați rămas în minte sau în inimă dintre toate cele care s-au scris și spus despre Cartea Cîinelui?

CT: Cu cele ale soției mele care într-o noapte, după ce i-am citit cîteva pagini, de care mă simțeam încîntat, mi-a spus, mirat-îngrijorată, că îi plăcea textul, dar era prima oară cînd nu mă recunoștea în felul în care scriam. A fost singura dată cînd am fost fericit că Daniela nu mă recunoaște.

 

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro