Clejani

Pentru mine, Contre Jour (Curtea Veche Publishing, 2019) a fost o carte pe care a trebuit s-o diger o vreme, o carte care cere o interpretare personală de la fiecare cititor (poate de aceea și încep acest text abrupt, pornind de la propria-mi experiență). Un volum economicos scris, fără pagini de prisos, dar care te absoarbe ca-ntr-un tunel de imagini macro, pe ecrane led - îți lovesc conștiința și îți excită simțurile pe durata întregii lecturi.

Povestea unei iubiri așa cum poate fi mai onest: cu începuturi blânde și complicații violente, urmărim cuplul de îndrăgostiți în momentele lui cele mai bune, dar și în cele mai rele. Pe fundalul divinului Paris sau într-o bucată de București descrisă cu dragoste, te întrebi ce face de fapt ca legătura dintre doi oameni să trăiască sau să se stingă atunci când ți-e clar că iubirea nu poate șterge toate imperfecțiunile umane.

Paul Țanicui a pus în Contre Jour din experiențele lui atât de diverse, totul în dozajele potrivite: puțin din experiența lui de film a făcut romanul foarte vizual, puțin din experiența lui muzicală l-a făcut foarte ritmic și avem parte și de puțină poezie plasată într-un context memorabil si surprinzător.

Andreea Chebac:  Ar fi putut avea romanul „Contre Jour” și un alt decor decât Parisul?

Paul Țanicui: Nu. Parisul e personaj în carte și nu poate fi înlocuit. Nu poți avea acțiune fără un loc în care să se desfășoare.

AC: Acum toate cărțile de succes au parte de ecranizare. Dacă ar fi să alegi doi actori pentru personajele principale ale filmului „Contre Jour”, care ar fi aceia?

PȚ: Guy Pearce și Carrie-Anne Moss. Ca în Memento.

AC: Povestește-ne puțin despre ilustrațiile din carte.

PȚ: Ilustrațiile sunt făcute special pentru această carte de prietenul meu Ciprian Mureșan. Prima, coconul, marchează prăbușirea în sine, implozia relației celor două personaje, cea de-a doua, harta, evadarea, ieșirea din sine, transformarea protagonistului, vocea acestei cărți.

AC:  „Contre Jour” poate fi și citit și recitit pentru că este un roman care se lasă descifrat. Nu te temi că unii cititori nu vor avea răbdarea să meargă până la capăt? Te-a tentat vreodată o scriitură mai directă?

PȚ: Depinde de cititor. E treaba lui ce face cu această carte. Poate merge până la capăt sau nu. Poate să doarmă cu ea sub cap sau poate s-o folosească ca suport pentru pahare. Scrisul meu e direct. Nu presupune intermediere. O spun din prima frază.

AC: Personajele din carte sunt descrise economicos, reduse la cele mai importante trăsături. Dacă ar fi să faci asta cu întreaga carte, pentru cititori, ce trăsături ai alege să scoți în evidență?

PȚ: Nu înțeleg întocmai întrebarea. Să definesc trăsăturile cărții sau ale personajelor centrale? Dacă despre carte vorbim atunci cititorii trebuie să știe că au de-a face cu cea mai bună carte scrisă vreodată în limba română.

AC: Povestește-ne puțin despre personajul poetului nebun, paznic în cimitir, și despre poeziile lui. Cum a apărut personajul și creațiile lui literare?

PC: Poeziile poetului nebun din cimitir îmi aparțin, prin urmare, poți considera că eu sunt acela. În ce privește creațiile lui/ mele literare, ele nu puteau apărea decât în acest context. În alt loc n-ar fi avut nici un sens.

AC: Ce scriitori contemporani citești?

PȚ: Thornton Wilder, Don DeLillo, Orhan Pamuk.

AC: Dacă ai putea face orice ca să-ți promovezi cartea - buget nelimitat, posibilități nelimitate -, ce ai alege să faci?

PȚ: Pe cât de drăguță întrebarea, pe atât de crudă. Cred că tu deja ai ales.