bookblog.ro

---

Interviu Julia Navarro- partea aII-a

Scris de • 22 June 2008 • in categoria Interviuri

Citeste partea I

Raluca Alexe (bookblog.ro): În Biblia de lut vorbiţi mult despre război, pe lângă profitabilitatea acestuia şi despre ororile care au loc. Ai crede că după al Doilea Război Mondial oamenii au învăţat ceva, dar razboialele continuă. Credeţi că mai avem vreo şansă, că oamenii mai pot fi buni unii cu alţii, sau mergem pe un drum sigur spre autodistrugere?

Julia Navarro: Da, sunt unii care se afla pe un drum greşit, dar cred că suntem mai mulţi cei care credem că vorbind se pot rezolva problemele. Doar că, vezi tu, războiul e o afacere, şi dacă te gândeşti de exemplu la războiul din Iraq şi la cantitatea de bani pe care au câştigat-o anumite companii, îţi dai seama că unii se pot simţi neputincioşi luptând cu o asemenea afacere. Cred însă că puterea de a ne mobiliza este foarte importantă. Au fost milioane de persoane care au ieşit pe străzi în toată lumea pentru a manifesta împotriva acestui război. Nu am reuşit să îl oprim, dar cel puţin presiunea atâtor persoane a determinat Congresul şi Senatul Nord-American să demareze investigaţii care au ajuns la concluzia că nu existau arme de distrugere în masă în Iraq, ca Sadam Hussein nu avea nici o legătură cu dărâmarea Turnurilor gemene din New York şi că dovezile, argumentele lui Bush pentru acest război erau false. Deci ceva am obţinut totuşi. Uneori ne pierdem speranţa pentru că nu obţinem obiectivul imediat al păcii, dar cred că prin intermediul mobilizării, şi prin intermediul acestui instrument magic care este Internetul, un mijloc de a comunica pentru cei care dorim să mergem într-o direcţie, putem influenţa guvernele noastre, să le spunem că nu putem să stăm cu mâinile în sân şi să ne lamentăm. Chiar dacă credem că efortul nostru valorează puţin, trebuie să încercăm.

RA: Ştiu că s-ar putea vorbi mult despre asta, dar credeţi că există vreo teorie a conspiraţiei, de controlare a lumii, de controlare a informaţiei? Văd că este la modă să susţii lucruri de genul ăsta"

JN: Nu trebuie să căutăm teorii ale conspiraţiei, este clar că că marile companii internaţionale au interesele lor şi că dispun de multe mijloace de comunicare. Este normal ca o multinaţională să aibă un departament care se ocupă de construirea mesajelor publice, iar companiile au învăţat că având la dispoziţie canalele de televiziune şi radio este o putere şi că prin intermediul lor pot influenţa opinia publică. De aceea eu susţin mijloacele publice de comunicare şi cred că jurnaliştii care lucrează în aceste medii de comunicare au obligaţia de a fi extrem de obiectivi şi de a fi independenţi, să nu reprezinte nici un interes care să nu fie interes general. Mijloacele private au alte interese. Internetul este un mijloc de comunicare extraordinar care nu poate fi limitat şi prin intermediul lui vom putea întotdeauna povesti ce se întâmplă.

RA: Avem obiecte sacre, câteva elemente de religie, mister, crimă, societăţi secrete" Cititorii din România care nu ştiu nimic despre romanele dvs, ar putea crede că v-aţi inspirat din romanul lui Dan Brown"

JN: În primul rând, când am început să scriu Confreria Sfântului Giulgiu romanul lui Dan Brown nici nu fusese publicat în Spania. Orice persoană care va citi o carte de a mea va vedea că este diferită de ceea ce scrie Dan Brown. Eu nu am scris un roman doar pentru a mă distra puţin, pentru a avea succes, nici nu inventez istorii fantastice ci abordez teme reale care afectează societatea. Doar caut un sprijin în trecut, în întâmplări din istorie. În spatele romanelor mele se află multe ore de muncă de documentare, primesc sfaturi de la istorici, deci eu nu inventez întâmplările istorice. Toate istoriile Sf Graal, despre descendenţii lui Iisus nu mă interesează; mi se par poveşti şi nici măcar nu mă atrag. La sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 au existat mulţi scriitori care au abordat această temă, dar sunt cărţi "de senzaţie" cum sunt şi cărţile care se scriu azi despre această temă.

RA: Credeţi că oamenii acceptă realitatea despre care vorbiţi mai uşor dacă o prezentaţi în mod indirect, combinată cu ficţiunea?

JN: Da. În cariera mea de jurnalist am scris multe articole despre fanatism şi nu au avut acelaşi ecou pe care l-a avut Sângele nevinovaţilor. Datorită lui oamenii mi-au scris sau când mă întâlnesc la târguri de carte îmi spun că romanul meu chiar i-a pus pe gânduri în ceea ce priveşte problema fanatismului. În legătură cu sutele de articole pe care le-am scris pe aceeaşi temă nu mi s-a spus mai nimic de felul acesta.

RA: Am observat că folosiţi mai multe fire narative, separate de capitole, în loc să le combinaţi în cadrul aceluiaşi capitol. De exemplu în Confreria Sf Giulgiu sunt două, în Biblia de lut sunt trei fire narative. Este o metodă care a venit firesc, sau este un fel de reţeta pe care aţi folosit-o, pentru a face romanele mai atractive?

JN: Nu, a fost ceva natural. Pentru a spune o poveste trebuie să spui mai multe poveşti, iar planurile despre acre vorbeşti sunt foarte diferite. Dar nu a fost vorba de vreo reţetă, mă distrez scriind, mă simt bine imaginând lumi, creând personaje.

RA: Probabil că şi ăsta este unul din motivele pentru care aţi avut succes, pentru că scrieţi din plăcere, nu pentru că trebuie să vă câştigaţi traiul astfel.

JN: Dacă ar fi trebuit să fac asta aş fi fost îngrijorată; cred că aş fi fost blocată pur şi simplu. Acum scriu al 4-lea roman al meu şi fac acest lucru fără să am acest sentiment că mă joc cu ceva important, deoarece ştiu că dacă îmi merge bine e un lucru minunat, iar dacă nu, voi continua să trăiesc la fel deoarece am profesia mea.

RA: Ce părere aveţi despre succesul dvs?

JN: Dacă aş fi avut succes la 25 de ani, aş fi ajuns rău de tot, cu siguranţă. Dar având succes la 50 de ani, îl iau ca pe ceva relativ şi cu experienţa de a fi văzut mulţi oameni care urca şi apoi coboară, cum spuneam şi mai înainte. De aceea eu am aceeaşi viaţa, mă trezesc la aceeaşi oră, îmi duc fiul la şcoală, muncesc şi caut timp pentru a îmi scrie romanele. Acest succes nu mă afectează, pentru că nu permit acest lucru.

RA: Şi tot o întrebare mai personală, să zicem, am înţeles că vă petreceţi mult timp călătorind. Spuneţi-mi un loc care v-a impresionat foarte mult şi de ce?

JN: Hmmm, am călătorit prn multe locuri, fiecare are ceva special, mă simt bine peste tot şi chiar nu mă simt străină de nici un loc. Pentru mine e acelaşi lucru să beau ceaiul în deşert, sau să fiu la o recepţie la Palatul Regal. Mă surprinde însă când văd pe alţii că mă tratează ca neaparţinând acelui loc. Dar dacă ar fi să vorbesc despre un loc anume, este ceva ce m-a impresionat în mod special. Îmi amintesc de o vizită pe care am făcut-o la o tabără de refugiaţi palestinieni în Liban în timpul războiului din '82. Era acolo un băieţel care mă urmărea peste tot şi nu ştiam de ce vine mereu după mine, i-am dat ciocolată, l-am ţinut de mână, două ore a stat cu mine, iar când a trebuit să plec mi-a spus "Nu pleca". Am vorbit cu şefii acelei tabere, i-am întrebat dacă aş putea să îl iau, aş fi făcut orice să îl adoptez, să îl aduc în Spania, dar nu era posibil, viitorul lui era stabilit, acela de a fi un luptător. Privirea aceea a lui o voi păstra mereu cu mine; acum cred că a crescut dar sunt sigură că dacă aş revedea acea privire aş recunoaşte-o oriunde.

RA: Întorcându-ne la scriitori, aveţi vreun model, în ceea ce priveşte temele abordate sau tehnica, să spunem?

JN: Nu,scriu într-un mod spontan. Cred că toţi suntem un rezultat al experienţelor, a ceea ce citim, trăim, cunoaştem, toate acestea lasa urme şi aceste urme pe care le-au lăsat în mine anumite lecturi sau persoane sunt cele care ies la suprafaţă atunci când scriu.

RA: În România cititorii vor să îi cunoască pe scriitori, să ştie lucruri mai personale despre ei (râde). Aici, cei din generaţia mai tânără în special au apelat la mediul online, scriu pe bloguri şi ţin legătura cu cititorii lor. Cum ţineţi dvs legătură cu fanii?

JN: Am o pagină web, unde îmi scriu şi unde introduc tot ceea ce mi se trimite, fie că este vorba de critici, sugestii său întrebări şi ţin o legătură periodica cu cei care comunica cu mine prin intermediul paginii. Deşi, atunci când scriu, trec 2-3 luni fără să vorbesc cu nimeni. Dar atunci când nu scriu romane comunic mereu cu cititorii mei.

RA: Ultima întrebare. Am înţeles că lucraţi la al patrulea roman. Despre ce este vorba?

JN: Nici editorul meu nu ştie, dar este unul destul de compliucat având în vedere perioadele istorice pe care le abordez deoarece trebuie să mă documentez foarte mult. Am început să scriu în ianuarie şi cred că îmi va lua cam 2 ani; până în 2010 nu cred că îl public. Când mă întorc din România, şi cum fiul meu ia vacanţă, o să merg câteva zile la plajă, pentru a scrie. Îmi pare rău că nu pot să spun dar nu am spus nimaniui, nici măcar fiului meu"

RA: Dar" oricum" este tot un thriller istoric bănuiesc"

JN: (rade-din nou) Aaaa, lasă, şi eu sunt ziaristă, şi ştiu să pun întrebări din acestea ocolitoare pentru a afla până la urmă ce vreau să aflu. Este un roman care ţie îţi va plăcea cu siguranţă. Va fi un roman diferit, care are câteva elemente diferite. Dacă se va publica în România să îmi spui cum ţi se pare :) .

RA: Am să vă spun, da. Aş fi vrut să vă întreb mai multe lucruri, dar din păcate nu mai avem timp. Vă mulţumesc că mi-aţi răspuns şi" aştept al patrulea roman.

JN: Şi eu vă mulţumesc, mi-a făcut plăcere.

Am mai schimbat câteva saluturi, iar la final m-a şi îmbrăţişat :D .





Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Ce mai face bookblog :) : Andrei Rosca: My way

  2. Pingback: Confreria Sfântului Giulgiu | bookblog.ro

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro