bookblog.ro

---

Isabel Allende: „…each book comes to me from some mysterious place.”

Scris de • 14 April 2014 • in categoria Interviuri

resized_isabel allende.04 fotocredit Lori BarraLuna aceasta este o perioadă fastă, iată încă un interviu pe care mi l-am dorit din tot sufletul și pe care acum am ocazia să-l văd realizat :). Îmi amintesc prima carte de Isabel Allende pe care am citit-o, Suma zilelor; îmi amintesc cât de puternic m-a impresionat și cum, faptul că este un roman autobiografic, m-a făcut să mă simt atât de aproape de scriitoare.

Ulterior impresia mi-a fost confirmată prin alte cărți, iar interviul de mai jos nu face decât să transpună în sfârșit o conversație cu Isabel Allende, cea cu care am vorbit de multe ori prin pasajele din scrierile ei.

O veți descoperi în interviu directă și prietenoasă, fără teama de a împărtăși fapte din propria ei viață și fără dorința de a poza sau impresiona. Am lăsat și varianta în engleză a interviului, dar titlul nu m-am îndurat să-l traduc, nimic nu sună suficient de bine...

Andreea Chebac: Cum ați reușit să pătrundeți în mintea unei adolescente pentru cartea Caietul Mayei(citește recenzia)? A fost dificil?
Isabel Allende:  Am trei nepoți. Când am scris cartea, cea mai mică dintre ei, Nicole, tocmai trecuse printr-o adolescență foarte dificilă. Din fericire, ea n-a avut probleme așa de mari ca Maya, dar mi-am făcut mereu griji pentru ea; era sălbatică, fără simțul realității, frumoasă și avea un prieten de coșmar. Părinții ei și cu mine, ca bunică, trebuia să o supraveghem constant. Acum are douăzeci de ani, este căpitan al echipei de volei de la New York University, o duce foarte bine și are un prieten care o adoră. Temerile mele legate de Nicole au inspirat personajul Maya. A fost ușor să intru în mintea personajului pentru că am fost foarte apropiată de nepoata mea.

AC: De ce ați ales să prezentați partea întunecată a tinereții?
IA:  Am trei copii vitregi, copiii soțului meu din prima și a doua căsnicie. Doi dintre ei au murit din cauza drogurilor, iar cel mai mare dintre ei, care are acum 50 de ani, încă este dependent de droguri. Și-a irosit viața, arată groaznic și, pentru binele soțului meu, mă rog să nu moară cât timp mai trăiește tatăl lui. Am văzut efectele devastatoare pe care le au drogurile asupra celui dependent și asupra tuturor celor din jurul lui sau ei. Trebuia să scriu despre asta. O adolescentă ca Maya este expusă constant la droguri, violență, prostituție și infracțiuni minore, așa că era firesc ca o fată cu probleme să treacă prin acele experiențe în roman.

AC: Cartea conține multe descrieri ale ceremoniilor localnicilor. Ați avut ocazia să le vedeți în copilărie, dacă da, cum vi le amintiți?
IA: Acele ceremonii sunt plasate în mare parte în Chiloé. Am fost acolo de multe ori și am făcut o călătorie specială pentru a aduna materiale despre ceremonii.

AC: Cartea conține următorul fragment: „ Sub pretextul terorismului, guvernul SUA monitorizează fiecare mișcare a noastră .” Aceasta este opinia dumneavoastră sau doar opinia unui personaj?
IA: Este opinia mea.

AC: Ce v-a făcut să abordați teme precum dictatura și tortura într-un roman despre o adolescentă?
IA: Jumătate din roman este plasat în Chile. Maya provine dintr-o familie de refugiați chilieni care au fost nevoiți să fugă din fața dictaturii. Există și un mister legat de bunicul ei. Cum aș fi putut să nu abordez aceste teme în carte?

AC: Cum ați gândit acțiunea din Caietul Mayei? Aveați întreaga carte în minte sau ea a apărut în timpul scrierii?
IA: Niciodată nu am o schiță atunci când încep să scriu, nici măcar în cazul ultimei mele cărți, Ripper, care este un roman polițist. În cazul Mayei aveam o idee vagă despre personajul central atunci când am început cartea și știam că fata va ajunge în Chiloé. M-am documentat și, în timp ce scriam, am continuat să fac cercetări, iar asta m-a inspirat. Nu aveam un final în minte, de obicei aștept până când am spus întreaga poveste și apoi las personajele să decidă finalul.

AC: Cum a apărut ideea unei cărți formată din citate despre dragoste?
IA: Cred că acele citate sunt prezente în mintea și inima mea, fac parte din personalitatea mea, de aceea continuă să apară în diferite cărți.

AC: Vă gândiți să mai publicați asemenea cărți, dar cu citate pe alte teme?
IA: Deocamdată nu. Adevărul e că nu ștu ce voi scrie în viitor, fiecare carte vine către mine dintr-un loc misterios. Nu eu aleg poveștile, ele mă aleg pe mine.

caietul-Mayei

AC: Cum a fost să scrieți Paulași Suma zilelor? Considerați că una dintre ele este cea mai reușită carte a dumneavoastră?
IA: Cum aș putea să-mi judec eu cărțile? Asta e treaba criticilor, profesorilor și cititorilor. A fost dificil pentru mine să scriu literatură autobiografică pentru că, atât în Paula cât și în Suma zilelor, am expus nu doar propria mea viață, ci și pe cea a altor oameni – rude și prieteni. A trebuit să fiu foarte atentă; pe de-o parte, nu voiam să-i trădez, de cealaltă parte, voiam adevărul. Există o linie subțire între ce pot povesti și ce nu. Am rezolvat această problemă arătându-le manuscrisul tuturor celor care apar în carte și cerându-le aprobarea. O singură persoană, unul dintre fiii mei vitregi, nu a vrut să apară în Suma zilelor așa că a trebuit să rescriu cartea și să-l elimin din ea.

AC: Știu că începeți să scrieți fiecare nouă carte la aceeași dată. Vi se întâmplă să nu aveți inspirație?
IA: Pentru mine este mai simplu să am o dată fixă la care încep, pentru că îmi pot planifica întregul an în jurul perioadei de scris. Am nevoie de mai multe luni de liniște și solitudine pentru a putea scrie o carte. Dacă nu mă simt inspirată la acea dată anume, pur și simplu mă așez în fiecare zi în fața calculatorului și stau cât este nevoie. Mai devreme sau mai târziu voi fi vizitată de muze. Procesul creativ este o parte inspirație și trei părți muncă și disciplină.

AC: De ce alegeți ca majoritatea personajelor principale să fie femei?
IA: Femeile mi se par interesante, le cunosc bine, sunt înconjurată de femei puternice și am înființat o Fundație pentru a le ajuta. Prin intermediul Fundației am întâlnit multe femei extraordinare care au trecut prin cele mai oribile exeriențe și totuși nu au fost înfrânte. Rezistă și devin lideri în lupta de a salva alte femei de la o soartă similară. Ele mă inspiră.

AC: Magia și inexplicabilul fac parte din viață sau doar din literatură?
IA: Nu știu cum este în România, dar eu provin din America Latină și trăiesc în California unde misterele vieții și ale universului nu numai că sunt acceptate, dar sunt chiar îmbrățișate. Nu avem toate răspunsurile, avem doar întrebări nesfârșite. Personal, cred că există un spirit în orice și sunt deschisă inexplicabilului.

AC: De ce ați așteptat atât de mult până ați scris primul roman și unde s-a dus toată dorința de a scrie până atunci?
IA: Înainte să devin scriitoare am lucrat mulți ani ca jurnalist în Chile. În Venezuela, unde am trăit între 1975-1987 ca refugiat politic după puciul militar din Chile, am lucrat în tot felul de locuri și am ajuns chiar să fiu administrator la o școală. Eram nevoită să-mi întrețin familia, așa că scrisul ieșea din discuție; foarte puțini scriitori reușesc să trăiască din scris. În 1981 am început să-i scriu o scrisoare bunicului meu din Chile care era pe moarte, iar această scrisoare s-a transformat în primul meu roman. Însă nu am renunțat la locul meu de muncă decât după cel de-al treilea roman publicat, când am fost sigură că-mi pot întreține copiii din scris.

AC: Ne puteți spune ceva despre următoarea carte?
IA: Nu, îmi pare rău. Niciodată nu vorbesc despre cărțile pe care le am în lucru.

AC: Care este cea mai dragă amintire pe care o aveți ca scriitoare?
IA: Atunci când am scris prima propoziție din Casa spiritelor. Încă mi-o mai amintesc, după mai bine de treizeci de ani: Barrabas a venit la noi pe mare. Aceste cuvinte au deschis ușa spre literatură și mi-au schimbat viața.

AC: Vă este greu să creați personaje amuzante?
IA: Pentru mine nu este greu pentru că am scris multă vreme articole umoristice pentru ziare și reviste. Am tendința de a privi realitatea într-un mod ironic, mă ajută să înfrunt absurditatea oamenilor și a lumii.

AC: Cât de mult credeți că ar trebui să cunoască cititorii din viața unui scriitor?
IA: Unii cititori preferă memoriile, alții nu. Romanele mele autobiografice au fost primite bine, așa că presupun că cititorii sunt interesați. Nu am nicio problemă să le povestesc cititorilor despre mine și despre viața mea. Nu secretele pe care le împărtășim ne fac să ne simțim vulnerabili, ci acelea pe care le păzim.

AC: Cum reacționați la critici?
IA: Nu mă deranjează. Oricine face ceva public este expus la critica pozitivă sau negativă. De ce aș fi eu o excepție?

resized_isabel allende.06 fotocredit Lori Barra

VARIANTA ÎN LIMBA ENGLEZĂ
Andreea Chebac: How did you get inside of a teen’s mind for the book Maya's Notebook? Was it hard?
Isabel Allende: I have three grandchildren. When I wrote the book, the youngest one, Nicole, has gone through a very difficult adolescence. Fortunately, she didn’t get in trouble like Maya, but I always worried about her; she was wild, with no common sense, beautiful and had a boyfriend from hell. Her parents and me, as her grandmother, had to watch her constantly. Now she is 20, captain of her volleyball team at New York University, she is doing very well and she has a kind and smart boyfriend who adores her. My fears about Nicole inspired Maya. It was easy to get in the mind of the character because I was very close to my granddaughter.

AC: Why did you choose to present the dark side of youth?
IA: I have three stepchildren, my husbands children with his first and second wife. Two of them have already died of drug related causes and the oldest, who is now 50 years old, is still doing drugs. His life is wasted, he looks terrible and for my husbands sake, I pray that he will not die during his father’s life. I have seen the devastation of drugs to the addict and everybody around him or her. I needed to write about it. A teenager like Maya is constantly exposed to drugs, violence, prostitution, and petty crime, so it seemed quite natural that a girl in trouble would suffer those experiences in the novel.

AC: The book contains many descriptions of native ceremonies and celebrations. Have you seen them in childhood? How do you remember them?
IA: Those ceremonies are mostly set in Chiloé. I have been there many times and I did a special trip to research for the ceremonies.

AC: The book contains the phrase: „Under the pretext of terrorism, the US government monitors our every movement”. Is this your personal opinion or just the opinion of the character?
IA: It is my opinion.

AC: What made you address the issue of dictatorship and torture in a novel about a teenage girl?
IA: Half the novel is set in Chile. Maya comes from Chilean refugees that had to flee from the dictatorship. There is a mystery about her grandfather. How could I not deal with those issues in the book?

AC: How did you create the plot of the book Maya's Notebook? Did you have the outcome in mind or did it come to you in the process of writing?
IA: I never have an outline when I start writing, not even with my latest book, Ripper, which is a crime novel. In Maya’s case I had a vague idea of the main character when I began the book and I knew that the girl would end up in Chiloé. I had done some research and as I was writing I continued to research, that was very inspiring. I didn’t have an ending in mind, usually I wait until I have told the whole story and then let the characters decide the ending.

AC: How did you get the idea of a book with your own quotes about love?
IA:I suppose that those quotes are in my heart and my mind, they are part of my personality, so they keep up coming in different books.

AC: Are you considering publishing similar books, but with quotes on other themes?
IA: Not for the time being. The truth is that I don’t know what I will write in the future, each book comes to me from some mysterious place. I don’t choose the story, it chooses me.

AC: What did you feel when you wrote Paula and The Sum of Our Days? Do you consider one of them to be your best book?
IA: How can I judge my own books? That is the job of critics, professors and readers. Writing memoirs has been tricky for me because in both Paula and The Sum of our Days I exposed not only my life, but also the lives of other people, members of my family and friends. I had to be careful; on one hand I did not want to betray them and on the other I wanted the truth. There is a fine line between what is mine to tell and what is not mine to tell. I solved it by showing the manuscripts to everybody that was mentioned in the books for their approval. Only one person, one of my stepsons, did not want to be in The Sum of our Days, so I had to rewrite the book and eliminate him.

AC: I know that you start to write every new book at a certain date. Do you happen to have blockages?
IA: For me it is easier to have a day to start because I can plan my whole year around the writing time. I need several months of silence and solitude to write a book. If I don’t fell inspired on that particular date, I just show up every single day in front of my computer for as long as it takes. Sooner or later the muse will visit me. The creative process is one part inspiration and three parts just work and dicipline.

AC: Why are most of your main characters women?
IA: I find them interesting, I know them well, I am surrounded by strong women and I have a Foundation to empower women and girls. Through the Foundation I have met many extraordinary women who have survived the most horrible experiences and yet they have not been broken. They stand on their feet, they become leaders and the struggle to save other women and girls from the fate they have endured. They inspire me.

AC: Are the magic and the inexplicable a part of life or just a part of literature?
IA: I don’t how it is in Rumania, but I come from Latin America and I live in California, where the mysteries of life and the universe are not only accepted but embrased. We do not have all the answers, we just have unending questions. Personally, I believe that there is spirit in everything that exists and open to the unexplicable.

AC: Why did you wait so long to write your first novel and where did all the need for writing go to until then?
IA: Before becoming a writer I had been a journalist for many years in Chile. In Venezuela, where I lived as a political refugee after the military coup in Chile from 1975 to 1987, I did all sorts of odd jobs and ended up administering a school. I needed to support my family, so writing was out of the question; very few writers can make a living with their books. In l981 I started writing a letter to my dying grandfather, who was in Chile, and that letter became my first novel. I did not quit my day job until my third book, when I was sure that I could support my children with my writing.

AC: Can you reveal us something from you next book?
IA: No, sorry. I never speak of book in progress.

AC: As a writer, what is your dearest memory?
IA: Writing the first sentence of the House of the Spirits. I still remember it, more than thirty years later: Barrabas came to us by sea. Those words opened the door to literature and changed my life.

AC: It is hard to create funny characters ?
IA: For me it is not so hard because I wrote humorous columns for magazines and newspapers for many years. I tend to have an ironic view of reality, that helps me to cope with the absurdity of people and the world.

AC: You wrote an autobiographical novel. How much do you think the public needs to know about the life of a writer?
IA: Some readers like memoirs, others don’t. My memoirs have done well, so I assume that the readers are interested. I have no problem telling the public about myself and my life. It is not the secrets we share that make us fele vulnerable, it is the secrets we keep.

AC: How do you relate to criticism?
IA: I don’t mind it. Anybody who does something public is exposed to positive and negative criticism. Why would I be an exception?
Foto: Lori Bara





Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Coffee spune:

    Foarte bune cartile lui Allende. Tind totusi sa cred ca cele mai reusite sunt cele care imbina istoria si realismul magic latino-american.

    raspunde

    • Andreea Chebac spune:

      Pe cele cu tenta istorica le-am aflat mai tarziu, asa ca apucasem deja sa ma indragostesc de persoana pe care o zaream in spatele randurilor. Dar da, si ele sunt un deliciu.

      raspunde

  2. Ildiko spune:

    Casa spiritelor a fost prima carte citita,si stilul ei ma vrajit pentru totdeauna.Apoi,in Ines a sufletului meu am descoperit o lume fascinanta,plina de culoare,de mister,de dragoste fierbinte.O lectie de istorie,geografie,folclor,gastronomie,misticism.Ma mir ca nu au ecranizat-o inca.Astea doua carti conduc topul meu Isabel Allende.

    raspunde

  3. Denisa Comanescu spune:

    Felicitari, Andreea. Foarte bun interviul.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro