bookblog.ro

---

Tatiana Niculescu Bran: „Destinul unei cărți depinde adesea de împrejurări și situații care nu au neapărat legătură cu valoarea literară a cărții respective.”

Scris de • 15 January 2014 • in categoria Interviuri

Tatiana Niculescu Bran

Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut este un roman în care se întrepătrund mai multe lumi, în care trecutul și prezentul se amestecă pentru a ne oferi o istorie fascinantă, aproape magică. Debutând cu o carte non-fiction, Tatiana Niculescu Bran ne surprinde acum cu un volum cu aer magic.

Cum a apărut această carte, ce a produs schimbarea și mai multe despre persoana care a stat în spatele creării acestuia, am fost curioasă să aflu și să împărtășesc cu voi. Scriitoarea a făcut, parcă mai mult ca niciodată, lumină în hățișul imaginației și ne-a dezvăluit sursele sale de inspirație.

Roxana Turcitu: Pentru început, puteți să ne spuneți ceva despre dumneavoastră, ceva care nu se regăsește în descrierile de pe Internet?
Tatiana Niculescu Bran: Nu prea știu ce se spune în descrierile de pe Internet. În general, sunt atentă la blogurile dedicate literaturii și la eventuale recenzii ale cărților mele, publicate de revistele literare online. Probabil că despre mine nu se spune și că sunt timidă. Dar sunt.

RT: Cum ați început să scrieți și ce v-a determinat să alegeți acest gen literar?
TNB: Am început să scriu literatură printr-o întâmplare, presupunând că există în viața omului și lucruri întâmplătoare… M-am repatriat în 2004, după 8 ani petrecuți la Londra, în urma unui concurs prin care am devenit redactor-șef al noii secții române a radio BBC care se forma atunci la București. În 2005, a izbucnit scandalul Tanacu. A căpătat curând proporții care depășeau limitele unui simplu fapt divers, așa încât trebuia și noi, la radio, să spunem ceva despre el. Or eu nu știam ce era de spus, fiindcă, din felul în care erau prezentate lucrurile în presa vremii, nu înțelegeam mare lucru. Pe scurt, m-am apucat să cercetez cazul și, până la urmă, au rezultat două cărți, Spovedanie la Tanacu și Cartea Judecătorilor. Materia cazului, ca să zic așa, m-a făcut să abordez formula romanului numit non-fiction care are o tradiție veche în literatura anglo-saxonă, anterioară romanului lui Truman Capote, In Cold Blood, din 1966. Dar romanul lui Capote e considerat actul de naștere al acestui tip de roman pe care l-am încercat în primele mele cărți.

RT: Puteți să ne descrieți drumul de la un scriitor aspirant la unul recunoscut? Cât de greu este să îți publici prima carte și ce sfaturi ați oferi tinerilor care își doresc să pășească pe aceeași cale?
TNB: Ca absolventă de Litere, am visat și eu să scriu vreo carte, dar probabil că m-aș fi orientat mai degrabă spre eseu sau teorie literară. Ani de zile însă, am avut alte treburi și altă meserie: am fost redactor și prezentator de radio. Debutul meu în literatură a fost o surpriză în primul rând pentru mine însămi. O surpriză datorată Editurii Humanitas care m-a încurajat să public, în 2006, Spovedanie la Tanacu. Așa a început totul. Așadar, nu prea știu ce sfaturi să dau cuiva care dorește să devină scriitor cu orice preț. Îmi închipui că fiecare scriitor își are drumul lui. Scrisul e o îndeletnicire ca oricare alta. Dacă te străduiești s-o faci cât mai bine, se poate întâmpla să-ți câștigi, cu timpul, cititori fideli. Cu condiția să afle lumea despre tine… În cazul meu, am scris prima carte din nevoia de a mai limpezi puțin povestea de la Tanacu. Dar multă lume a aflat despre carte în 2007, grație piesei de teatru a lui Andrei Șerban, sau abia în 2012, odată cu ecranizarea care a luat premii la Cannes.
dupa dealuri - premiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RT: Care a fost cel mai surprinzător lucru pe care l-ați învățat din procesul de creare a cărților (începând din momentul în care se naște ideea în mintea autorului și până când ajunge pe rafturile librăriilor)?
TNB: De la o carte la alta, învăț multe lucruri. Uneori, mă surprinde independența personajelor mele. De la un punct încolo al scriiturii, mi se pare că încep să gândească și să acționeze de capul lor, mai mult după o logică proprie decât potrivit planurilor mele. Nu știu să explic prea bine acest lucru, dar îmi place ca naratorul așa-numit omniscient să nu le știe chiar pe toate și să păstreze o oarecare uimire față de viața personajelor… Am mai învățat, de asemenea, că destinul unei cărți depinde adesea de împrejurări și situații care nu au neapărat legătură cu valoarea literară a cărții respective sau cu literatura…

RT: Cu ce vă ocupați atunci când nu scrieți? Aveți hobby-uri, alte domenii care vă pasionează?
TNB: Când nu scriu, citesc, îmi petrec timpul cu ai mei, gătesc, calc rufe, merg la piață ori călătoresc. M-a pasionat dansul și mă mai pasionează încă, deși nu-l mai practic. Cât am locuit la Londra, mergeam săptămânal la cursuri de dans. Dacă n-aș avea nimic altceva de făcut pe lume, aș citi, aș călători și aș dansa.

RT: Ce carte citiți în momentul acesta?
TNB: La lansarea Poveștii domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, un domn mi-a încredințat un roman istoric cu rugămintea să-l citesc și să-i spun apoi câteva impresii de lectură. Asta e cartea pe care o citesc în prezent.

RT: Ce sfat i-ați da adolescentei Tatiana Niculescu Bran?
TNB: O, a trecut multă vreme de-atunci! Retrospectiv, pe adolescenta care am fost aș fi sfătuit-o să aibă mai mult umor, dar adolescenții nu prea au umor, nu-i așa ? În orice caz, eu, la vârsta adolescenței, nu aveam.

RT: Ce v-a inspirat în crearea romanului Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut?
TNB: Într-o oarecare măsură, m-a inspirat interesul meu constant față de memoria caselor, în general. Case noi, case vechi, case renovate, case părăginite, case naționalizate, case recuperate, etc… Îmi place să ascult povestea tăcută pe care o ascunde o casă sau să mi-o închipui. Când locuiam la Londra, m-a bătut gândul, la un moment dat, să renunț la slujba mea de la BBC și să mă fac agent imobiliar. Am cunoscut, și acolo și la București, câțiva agenți imobiliari, femei și bărbați, care mi-au inspirat-o ulterior pe Marina din roman. Trebuie spus, poate, că nu toți agenții imobiliari sunt simpatici și corecți…Povestea domnitei Marina si a basarabeanului necunoscut

RT: Personajele mi s-au părut extrem de veridice. Aveam senzația că este vorba despre persoane reale, nu despre personaje născute din imaginație. Ați avut vreun model atunci când le-ați creat?
TNB: Personajul Marina e inspirat din viața a două femei reale, agenți imobiliari. Iar modelul pentru personajul masculin al romanului, basarabeanul necunoscut, este o altă persoană reală din a cărei viață m-am inspirat mult. Cartea îi este, de altfel, dedicată. E vorba de bunicul meu matern, refugiat de două ori din Basarabia, la începutul și spre finalul celui de-al doilea război mondial. Avea să moară la București, în anii 80. Am crescut cu povești despre Basarabia lui interbelică, o lume cosmopolită și rafinată care s-a stins pentru totdeauna sub ocupația sovietică. Rudele mele basarabene au devenit personaje în roman. Multe dintre situațiile pe care și le amintește personajul Ilie Hagiu s-au întâmplat cu adevărat. De aceea, i-am și păstrat numele real.

RT: Finalul romanului este de-a dreptul magic, chiar dacă nu poate fi încadrat la happy end-urile clasice. Ați avut de la început în minte modul în care se va încheia povestea sau au existat și versiuni alternative?
TNB: Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut este romanul unei inițieri. Se poate citi însă în mai multe feluri și chei de lectură, după sensibilitatea fiecărui cititor. Dacă recitiți începutul din perspectiva finalului, veți observa că sâmburele „magiei” de la final se afla deja acolo, în primele pagini. E un roman construit cu/din mai multe planuri sau fațete, așa cum este și ceea ce numim realitate. Pentru mine, deci, e povestea unei inițieri în lumile pe care nu le putem vedea... Mă gândisem să-i dau titlul „Agent” : de la agentul imobiliar, care este Marina, dar și de la agentul unei alte lumi și realități, care este basarabeanul necunoscut. Îmi plăcea ambiguitatea acelui titlu scurt, dar mi s-a spus că nu era potrivit pentru piața de carte din România. Prin urmare, l-am schimbat.

RT: Am ascultat povești din perioada celui de-al Doilea Război Mondial de la oameni care au trăit războiul pe pielea lor, așa că am o imagine destul de clară asupra vieții din perioada aceea. Totuși, cred că noile generații nu văd trecutul ca pe ceva real, nu reușesc să înțeleagă cu adevărat ce însemna să trăiești pe atunci. Credeți că Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut și alte romane cu aceeași temă pot ajunge la ei, pot să le schimbe percepția și să le ofere un tablou mai clar asupra realităților de atunci?
TNB: Da și nu. Da, în măsura în care literatura deschide o poartă către un timp trecut și către o lume necunoscută cititorului, așa cum se întâmplă în filmele SF în care, pe neașteptate, în plină acțiune cotidiană, uneori banală, se ivește un portal spre alte spații și dimensiuni care schimbă total viața protagoniștilor. Tinerii la care vă referiți nici n-ar avea cum să vadă trecutul ca pe ceva real pentru simplul fapt că nu l-au trăit, după cum nici eu n-am trăit viața bunicului meu. Aventura în asta și constă: în a fi destul de curios ca să te lași purtat de viețile altora și să privești lumea lor cu ochii lor. Romanele de inspirație istorică sunt o invitație în acest sens. Dar nu pot înlocui nici cărțile de istorie, nici istoria în sine. Fac, în schimb, istoria, mai dureroasă și mai personală, așa cum, de altfel, și este.

RT: În ce măsură țineți legătura cu cititorii dumneavoastră? Obișnuiesc să vă contacteze online, să vă transmită mesaje? Participați la întâlniri cu cititorii? Dacă da, ce așteptări aveți de la acestea?
TNB: Mă întâlnesc cu cititorii mei mai ales cu prilejul lansărilor și, de fiecare dată, îmi face mare bucurie să-i cunosc și să le aflu părerile. Unii, într-adevăr, îmi scriu câte un e-mail. Altfel, îmi place să trăiesc în afara evenimentelor și a festivalurilor literare. Cum vă spuneam la început, sunt timidă.

RT: Citiți recenziile pe care le scriu cititorii? Ce impact au recenziile mai puțin favorabile?
TNB: Sigur, le citesc, iar cele mai puțin favorabile mă întristează dacă sunt evident răuvoitoare sau stupide. Pe unele le socotesc nedrepte, altele mă pun pe gânduri și-mi dau idei pentru cartea următoare. Orice scriitor visează să-i fie apreciate cărțile și să primescă numai laude, nu? În același timp, o reacție, fie ea și nefavorabilă, e totuși un semn că cineva ți-a citit cartea. Așadar, e un semn bun, oricum ar fi și îi sunt recunoscătoare cititorului respectiv. Eu am, de altfel, doi prieteni buni și vechi, cititori pătimași de literatură, cărora le trimit textele cărților mele înainte să le prezint editurii. Uneori, ei îmi spun : „Nu e bine, trebuie rescris!” Și o iau de la capăt, rescriu!

RT: Ne puteți dezvălui câte ceva cu privire la proiectele viitoare?
TNB: Am două proiecte care se bat cap în cap – unul este, mai curând, un proiect de antropologie culturală, iar altul un roman de inspirație istorică. Se bat cap în cap fiindcă tematica lor e foarte diferită, poate chiar contradictorie…

RT: Mai există ceva ce ați dori să transmiteți cititorilor Bookblog.ro, precum și celor care au citit sau își doresc să citească Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut?
TNB: Le mulțumesc tuturor celor care au citit Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut. M-aș bucura, desigur, să o citească multă lume și mulți tineri. Un gând năstrușnic mă face să-mi închipui un cititor care va încerca să facă un cozonac basarabean după rețeta din roman și-l va rupe apoi, mâncându-l cald și citind fragmente din carte.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro