bookblog.ro

Acele cărți minunate care vin de la Cairo. Un interviu

Nadia Naqib este editor senior la American University in Cairo Press și achiziționează și editează cărți despre istorie, politică și arhitectură în Orientul Mijlociu. Născută în Liverpool, Nadia și-a petrecut copilăria și adolescența în Orientul Mijlociu și a studiat la o universitate din Marea Britanie. Trăiește în Cairo de paisprezece ani.

Raluca Elgyar: Vă mulțumesc mult pentru că ați acceptat această întâlnire. Vă rog să ne spuneți câteva lucruri despre American University in Cairo Press pentru cititorii din România.

Nadia Naqib: The American University in Cairo Press este o editură care publică cărți de specialitate despre Orientul Mjlociu și Africa de Nord. Programul nostru editorial reflectă în sens larg zonele de interes – ca studiu și cercetare – ale Universității Americane din Cairo. Publicăm cărți despre arheologie și egiptologie, știinte umane și sociale, studii islamice, ficțiune, în special literatură araba tradusă în limba engleză, ghiduri și gastronomie. Avem o echipă dedicată achiziției de cărți și rolul meu este să achiziționez și să editez lucrări din arii cum ar fi: istorie, biografii și memorii, științe politice și arhitectură. Colegii mei, atât cei aflați aici, în Cairo, cât și cei din Statele Unite, se ocupă de sociologie, antropologie și studii islamice.

Spune-ti parerea!

Doina Ruști: „Am credința – unii vor zice aroganța – că oricând pot să scriu o carte mai bună.”

La întrebarea „Ce scriitori români ai recomanda?”, numele Doinei Ruști apare întotdeuna în mintea mea, alături de alți scriitori români pe care mă bucur că am avut norocul să-i fi citit. Ce e diferit însă atunci când menționez numele dumneaei este faptul că pot să îi recomand cărțile aproape oricui mă întreabă, persoanelor cu cele mai diferite gusturi: de la realismul din „Mămica la două albăstrele”, la țesătura de basm din „Manuscrisul fanariot” și „Mâța Vinerii”, la fantasy-ul care plutește în romanul „Fantoma din moară” și felia de viață contemporană din „Logodnica”. Atât de multe teme, atât de multe stiluri, iar impresia mea este că încă nu am văzut tot, poate ni se mai pregătește ceva…

Vă invit să vă bucurați de bucățile de literatură pe care ea le-a strecurat în răspunsuri la acest interviu.

 

Andree Chebac: Bine v-am regăsit! Cititorii cunosc și iubesc cărțile Doinei Ruști, dar cum ați ajuns să alegeți acest pseodonim, are o semnificație anume? Și când ați hotărât să vă schimbați numele?

Doina Ruști: Sunt prea multe întrebări și toate… personale! Când mă hotărăsc să ader la ceva n-o fac cu jumătate de gură. Ruști nu este numele meu din naștere, dar este numele oficial, luat legal, cu mult timp în urmă, înainte de publicarea primei cărți. E un nume coborât din Bucovina în Bistrița Năsăudului. Este un genitiv popular, atestat la Creangă, și înseamnă a rusoaicei. Numele familiei mele era tipic valah, terminat în escu și ridicat pe o serie de alte nume similare căci printre strămoșii mei au fost Bârsănești, Diaconești, Popești, dar și alții, cu nume balcanice, precum Zaha. Cel mai des se auzeau în jurul meu nume fâșâitoare, ale căror cozi băteau ritmul vieții, așa că până prin gimnaziu nici nu concepeam să mă cheme altfel decât cum mă numeam atunci, cu acel nume pe care, dacă l-aș spune, aș spulbera unul dintre misterele care mi-au consfințit intrarea în lumea fabuloasă a literei tipărite. Abia după ce-am plecat la liceu a început să mă apese eticheta familiei și, depărtându-mă de ai mei, am abandonat și numele, considerând această faptă un fel de încercare din șirul celor care marchează marile călătorii.

Numele meu este cel pe care mi l-am ales și cu care semnez: Doina Ruști.

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Razvan Petrescu: „Nu îmi doresc să fiu scriitor de nișă, acolo am fost împins de către public”

Mandarina” nu e un volum de povestiri pentru copii, adică pentru neinițiați: dacă „muști” pur și simplu din el s-ar putea să-l găsești amar și nu pe placul tău - violent, dur, frust. Prozele din carte se „decojesc”, bucată cu bucată, frază cu frază, pănă găsești filamentele lor - obsesiile pe care au crescut.

În interviul de mai jos vă invit să descoperiți de ce a ales scriitorul Răzvan Petrescu să exploreze aceste teme și cum a ales să o facă - jumătate realist, jumătate fantastic, cu ironie și amuzament, direct, în imagini dure, dar construind personaje care se lipesc de tine.

Andreea Chebac: Volumul „Mandarina” debutează cu o proză destul de neobișnuită („Fetița cu chibrituri”) care îl face pe cititor să „intre din plin” în acest volum. Așa că mă întreb pentru ce fel ce cititori ați scris, ținând cont că unii ar putea fi intimidați de așa un început.

Răzvan Petrescu: Există un interviu cu scriitorul american George Saunders în care i s-a pus aceeași întrebare și a răspuns că nu se gândește la cititori atunci când scie. Așa mi se întâmplă și mie: mă concentrez pe ce scriu și atât. Nu mă gândesc la un anumit tip de cititor. Cred că nici nu e posibil să te gândești la un anumit tip de cititor, pur și simplu îi dai drumul la scris.

Spune-ti parerea!

Bogdan Suceavă: „Între pierderea unor cărți importante și ignoranță instituționalizată există o strânsă legătură, nu-i așa?”

„Istoria Lacunelor” este o carte care te zgândără, te obligă să explorezi scenarii alternative: ce ar fi fost dacă anumite volume care se anunțau geniale ar fi rezistat în biblioteca omenirii și nu ar fi fost distruse sau pierdute în jocurile hazardului?

Dar ce l-a făcut pe autorul acestei scrieri, Bogdan Suceavă, să se aplce asupra subiectului cărților dispărute și să îi dedice un volum?

Andreea Chebac: De unde o fascinație pentru lacune, pentru absențele marcante? Vine din domeniul matematicii

Bogdan Suceavă: Dacă propun spre discuție o temă care se impune în mod natural, în urma unei analize argumentate, asta nu înseamnă că am devoalat o fascinație pentru lacune. Prezența fascinației ar sugera implicit și abdicarea de la o abordare rațională a temei, ceea ce nu mi-aș dori să fie cazul. Identificarea unei teme care să inspire, prezentată cu o abundență de exemple, reprezintă cu totul altceva: o construcție. Cât despre matematici, e posibil ca după mai bine de trei decenii de practică să rămână ceva sechele. Atunci când citești foarte mult, când migrezi dintr-un capitol al matematicii într-altul, ai ocazia să compari dezvoltarea unor diverse domenii. La un moment dat observi când ceva lipsește, și de aici interesul pentru o discuție care să cuprindă tot mai mult, într-o naturală sinteză.

Spune-ti parerea!

Despre cărți și fericire… o poveste din Cairo/ From Cairo… about books and happiness

Se uită la mine cu un zâmbet timid și clar nu are nici cea mai vagă idee despre ce va urma. În ultimii ani, am făcut interviuri cu profesioniști din industria cărții, din diferite colțuri ale lumii, cu toții experți în domeniile lor și parteneri de dialog străluciți. De data aceasta, vreau să fac un alt fel de interviu. Cineva care nu este un expert sau un cititor versat, dar care să accepte să vorbească în mod sincer despre lumea lui sau a ei... și, evident, despre cărți. Și îl găsesc pe acest tânăr egiptean, student în ultimul an la Informatică care vrea să facă primul interviu din viața lui.

Nu sunt sigură cum va decurge discuția pentru că, de data aceasta, nu am pregătit nimic structurat, propunându-mi să las conversația să își urmeze cursul ei, fără multe intervenții din partea mea. El mă întreabă dacă va fi celebru după acest interviu. Eu râd și îi confirm, deși știu că el, de fapt, glumește în stilul acela egiptean cu care nu m-am obișnuit deși au trecut mulți ani de când vizitez Egiptul.

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu cu sciitorul ucrainean Serhii Jadan: „Într-o societate care este politizată, și cultura este politizată”

Portrait de Serhiy Jadan (Zhadan) septembre 2016 ©Leonardo Cendamo/Leemage

Scriitorul ucrainean Serhii Jadan a vizitat pentru prima dată România în această toamnă cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, moment în care am putut să îl întreb despre romanul său, „Jazz în Donbas” (Editura Cartier, 2017), singura carte semnată de el care a fost tradusă în limba română până în acest moment.

Romanul îl are în centru pe Gherea, un tânăr care se vede nevoit să revină în locurile copilăriei sale, în Donbas, unde redescoperă prieteni vechi, leagă noi amiciții și întâlnește iubirea. Într-o atmosferă de petrecere aflată la limita legalității, Gherea are parte de experiențele maturizării sale. De fapt o maturizare a unei întregi societăți, întrucât oamenii învață să își trăiască libertatea haotic și cu smucituri, totul în Donbas, un spațiu mitic și captivant.

Dar Serhii Jadan este cunoscut mai ales ca poet, vocea care atrage sute de tineri la festivalurile de poezie, prezent pe EuroMaidan și în viața publică actuală a Ucrainei.

Spune-ti parerea!

„Scrisul e despre tine și despre timpul pe care îl petreci în propria companie.” Douăzeci de minute cu Irvine Welsh, autorul romanelor-cult Trainspotting, Porn și Filth

2005 Anul doi de facultate. British Council, Cluj-Napoca: un coridor strâmt, străjuit de rafturi dense de cărți, construit pe principiul unui Tardis – pe dinafară, nimic neobișnuit, iar înăuntru, o lume de posibilități. Rând după rând, autor după autor, un amalgam de titluri și culori, care mai de care mai îmbietoare. Aleg la întâmplare; sau poate nu. Poate că aleg fiindcă nu citești în fiecare zi un roman numit Filth (apărut la noi cu titlul „Jeg” – Polirom, 2006, traducere Carmen Toader).

2013 Am terminat facultatea. Chiar și masterul. Am început o alta, dar asta nu este esențial acum. În cinematografe rulează adaptarea acelui roman citit cu opt ani în urmă, în regia lui Jon S. Baird, cu James McAvoy, unul dintre favoriții mei, în rolul principal. Aleg să îl văd, aleg să îl compar cu romanul, aleg să îmi placă încă o dată o producție inspirată de scrierile ridicate la rang de cult ale unui autor al cărui personaj emblematic (Mark Renton, Trainspotting & co.) spunea tot cam așa: „Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family”.

2017 Într-un alt spațiu închis, pe o canapea obișnuită, în fața unei mese pe care se află doar flori, sticle de apă și telefonul meu, se deschide o nouă lume de alegeri: care sunt întrebările potrivite pentru Irvine Welsh, autorul scoțian, aflat pentru prima dată în România pentru o serie de întâlniri cu cititorii săi. Suntem în București, este o zi splendidă de toamnă, iar Irvine răspunde calm, prietenos și fără ezitare. Mă simt ca și cum am fi ieșit la o cafea și depănăm amintiri despre prieteni pe care nu i-am mai văzut de o vreme; cărți, personaje, influențe, și mai ales muzică.

Descopăr că muzica rămâne o constantă în viața și creația lui Irvine. Că, poate, este acea sursă de inspirație, acel impuls, acel prieten care i-a fost mereu alături, atunci când a avut nevoie de un sfat, de o idee, sau, pur și simplu, de un context potrivit ca să se exprime. Descopăr că, pentru autor, scrisul a fost întotdeauna despre împărtășirea unor emoții, și mai puțin despre un scop, un public-țintă, sau o agendă.

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro