Autor: Haruki Murakami
Rating:

(ediţia în limba engleză)

"De ce au atât de multe povestiri despre zile de naştere un aer deprimant?" se întreabă Haruki Murakami în introducerea antologiei sale, relatând o experienţă pe care a avut-o el însuşi, de ziua sa. Ediţia în limba engleză are o introducere specială, maestrul japonez vorbind despre copilăria sa, idealismul anilor "™60 şi CD-urile cu Blur şi Radiohead pe care le ascultă acum în maşină, pentru că-i aduc aminte de trecerea timpului.

Stând în bucătăria apartamentului său din Tokyo, în dimineaţa zilei sale de naştere, Murakami şi-a auzit numele la radio: "Scriitorul Haruki Murakami îşi celebrează astăzi a **-a zi de naştere", lucru care l-a făcut să realizeze că ziua lui este un eveniment public.

Îmi amintesc ce am făcut eu de ziua mea, anul trecut, deoarece am privit ceasul de la video vreo jumătate de oră, în întuneric, cu o sticlă de bere în mână. De ziua ta e important să faci o pauză şi să te gândeşti, să-ţi notezi că timpul trece şi nu mai ai prea mult, şi să îţi aminteşti că până la urmă în urma ta laşi doar impresiile pe care le-ai făcut celorlalţi oameni, ca o navă care lasă valuri în ocean. Peste câteva milioane de ani, când soarele o să se stingă, nu o să mai fie nimeni să-şi amintească de tine, chiar dacă ţi-ai auzit numele la radio sau nu.

Presupun că, auzindu-şi numele la radio, Murakami a simţit aceeaşi conexiune cu lumea, şi asta l-a făcut să se gândească la povestiri despre zile de naştere. S-a apucat să strângă astfel de povestiri, şi în cele din urmă a editat antologia Birthday Stories.

E o carte adorabilă, mică şi albă, cu o fundă desenată pe copertă, şi titlul scris cu un font cursiv, ca o felicitare pe care o primeşti de la o persoană dragă, dintr-un loc îndepăratat. E un colaj la care au contribuit unii dintre cei mai mari scriitori americani şi britanici ai secolului XX, povestiri scurte, unele tragice, altele deprimante, care ascund în ele speranţa reconectării cu lumea, numărând firele de nisip care s-au scurs din clepsidră şi amintindu-ne că tot ce avem sunt cei din jurul nostru. Murakami scrie câte o scurtă introducere pentru fiecare poveste, vorbind despre fiecare autor de parcă ar fi prieteni apropriaţi, invitaţi surpriză pe care ţi i-a adus la ziua ta.

Antologia începe cu The Moor a lui Russel Banks, şi e un început în forţă, care dă tonul pentru poveştile care vor urma. Într-o zi de iarnă, un bărbat se întâlneşte într-un restaurant cu o fostă amantă, de ziua ei, şi cei doi discută despre relaţia lor de demult, vârstele lor diferite servind ca mementouri triste pentru timpul care nu i-a uitat pe nici unul dintre ei.

Dundun, a lui Denis Johnson, e ca acea a doua piesă, cu tobe tari şi riff-uri distorsionate de chitară, care îţi reaminteşte că albumul a început. Johnson e obişnuit să scrie ficţiune contemporană, prea dură şi prea directă pentru propriul ei bine, şi Dundun nu face excepţie, deoarece este despre un bărbat tânăr care îşi împuşcă cel mai bun prieten, de ziua lui, sub influenţa drogurilor. E o imagine puternică a Americii contemporane, cu maşini fără frâne şi sate pierdute în câmpiile nesfârşite, unde toată lumea are o puşcă.

În povestirea lui William Trevor, Timothy"™s Birthday, un băiat nu vrea să se ducă acasă de ziua lui, şi îl trimite pe colegul său de apartament, care în cele din urmă îi fură şi un peştişor de argint din casa părintească. E un portret impunător al unei Irlande întunecate, în care oamenii umblă pentru totdeauna prin beznă, cu poveri imense pe umeri.

Bătrâna din The Birthday Cake, îndrumată sublim de creionul lui Daniel Lyons, este un personaj care ne displace din start, poate pentru că ne aminteşte că şi noi putem ajunge într-o zi ca ea. Refuză să-şi cedeze tortul rezervat unei mame singure, care uitase să cumpere unul de ziua fetiţei ei, hotărâtă să lase lumea din jur să treacă prin aceleaşi greutăţi prin care a trecut şi ea. În final rămâne singură în apartament, cu tortul nemâncat, sperând că unul dintre fii sau nepoţii ei va intra pe uşă, şi ne lasă cu un sentiment mixt, de ură şi milă, întrebându-ne dacă dragostea a pierit de tot din lume.

Turning, a lui Lynda Sexson, e fără îndoială povestea cea mai stranie din toată antologia. Trei doamne în vârstă vin la ziua unui băieţel, şi-i spun o ghicitoare despre un împărat care nu avea piele. Răspunsul e pe măsura întrebării, şi indică ceva sinistru care se ascunde sub tonul lejer al naraţiunii.

Cred că David Foster Wallace gândeşte în cifre dar scrie în cuvinte, pentru că proza sa are o precizie matematică, cuvintele succedându-se într-un şir logic, corect după toate legile universului. Forever Overhead nu face excepţie, şi descrie traseul unui băiat tânăr de la bazin la trambulină, în după-amiaza caldă a zilei sale de naştere. Rar am văzut proză la persoana a doua care să nu sune ciudat, dar mixtura de precizie şi emoţie cu care Foster îl ghidează pe băiat spre trambulină m-a cucerit.

Bătrâna lui Ethan Canin din Angel of Mercy, Angel of Wrath e asemănătoare şi în acelaşi timp diferită de cea din The Birthday Cake. Are acelaşi aer de singurătate, vorbeşte la telefon cu fiul ei aflat la mii de mile depăratare, dar găseşte o empatie stranie în cele două ciori care-i zboară în apartament, în dimineaţa zilei sale de naştere. Acel sentiment de iertare, pe care-l aşteptam de la povestea anterioară a lui Lyons, ne este, în cele din urmă, oferit.

The Birthday Present, a lui Andrea Lee, este probabil singurul moment slab al antologiei. Prea lungă pentru ce vrea să facă (spre deosebire de minimalismul genial de care va da dovadă Carver mai încolo), povestea are în centru o americancă însurată cu un milionar italian, care-i ia soţului două prostituate de ziua lui. Nu e un subiect prea interesant, din principiu, şi nu ne ajută deloc faptul că personajul principal se plânge 90% din timp despre cât de dificilă e viaţa unei soţii care trăieşte în lux, îşi conduce cele două fete la o şcoală privată, într-un Range Rover, şi joacă golf cu prietenele sale. Câteodată am coşmaruri că sunt blocat în lift cu cineva care vorbeşte doar despre cât de mulţi bani are, care sunt ultimele trenduri în poşete Fendi, sau ce marmură şi-a pus în noua vilă din Toscana. Nici eu nu sunt tocmai un "working class hero", dar nu merit să-mi văd coşmarurile pe hârtie, ascunse într-o antologie care în rest este excelentă.

Din fericire Raymod Carver vine şi rezolvă situaţia în The Bath, desfăşurând o povestire de un minimalism sublim, despre un băiat care este lovit de o maşină şi intră în comă, chiar de ziua sa. Nedreptatea întregii situaţii, şi felul în care părinţii se luptă cu această lovitură a sorţii, fac din The Bath una dintre cele mai puternice povestiri din antologie.

A Game of Dice, a lui Paul Theroux, face exact ce Lee nu a reuşit să facă în povestea ei, povestind cum un bărbat care joacă zaruri într-un cazino îl convinge pe un surfer să facă sex cu soţia lui, care aşteaptă într-o cameră de la etaj. Totul este narat cu o lejeritate detaşată de către managerul hotelului din Honolulu, unde se întâmplă acţiunea. Povestirea are un aer exotic, Theroux fiind un autor cunoscut de ghiduri de călătorie, care de această dată a scris un ghid către un loc imaginar.

Close to the Water"™s Edge, a lui Claire Keegan, nu e chiar impresionantă la prima citire, dar sunt lucruri ascunse printre valurile în care înoată sărbătoritul. Drama unui tânăr strălucit, a cărui mamă s-a recăsătorit cu un miliardar ignorant şi homofob, s-ar putea să nu aibă un impact instant, ca Dundun sau The Birthday Cake, dar are destulă forţă cât să-şi merite locul în colecţie.

Relaţia tată - fiu, aşa cum este ea prezentată de Lewis Robinson în Ride, ne dă tuturor ceva la care să reflectăm. Un băiat care locuieşte cu mama sa este luat de ziua lui la o plimbare de către tată, un camionagiu cu planuri ridicole pentru a face un ban rapid. Cei doi vor să transporte ilegal o pictură furată în Canada, dar undeva pe drum planul eşuează, pe măsură ce iluziile pe care tânărul şi le-a făcut despre tatăl său înstrăinat se sparg.

La final aşteaptă povestirea scrisă de Haruki Murakami însuşi, special pentru antologie. Birthday Girl cântă pe acelaşi ton cu povestirile clasice ale autorului japonez, undeva între nostalgia din La sud de graniţă, la vest de soare, şi misterele neelucidate din Kafka pe malul mării. O fată lucrează într-un restaurant italian din Tokyo, şi, de ziua ei, enigmaticul patron îi oferă şansa să-şi pună orice dorinţă vrea. Va trebui să ghiciţi singuri ce a cerut, pentru că Murakami, ca un magician expert, nu renunţă la trucurile sale. E un final cât se poate de perfect pentru o antologie grozavă.

Cât despre întrebarea de la începutul recenziei, şi pe care Murakami a pus-o în introducerea antologiei, răspunsul lui este că scriitorii nu pot să accepte semnificaţiile evidente ale evenimentelor, şi, dacă imaginea unui tort cu o lumânare face oamenii obişnuiţi să se gândească la un eveniment fericit, scriitorii se vor gândi la unul nefericit.

Presupun că are dreptate, şi că o poveste care te asigură că totul e în ordine cu lumea nu ar fi prea interesantă. Natura omului este de a găsi speranţă şi iertare în cele mai negre şi tragice momente, pentru că cerul e mereu mai senin după furtună, nu ştii ce ai avut decât după ce ai pierdut acel ceva, şi dacă azi ai fost la un pas de moarte mâine o să fie cea mai bună zi din viaţa ta.

Chiar dacă nu e ziua ta azi, la mulţi ani!

O recenzie de: Cristi Mitran