Autor: Italo Calvino
Rating:

Sambata trecuta am fost la Bookfest, probabil ca si multi altii care citesc pe Bookblog, si evident nu am putut sa ratez ocazia de a gasi cateva titluri noi. In primul rand trebuie sa spun din capul locului ca nu am cumparat decat de la Polirom, nu pentru ca as prefera in mod special aceasta editura (personal calitatea paperback-urilor cam lasa de dorit), ci pentru ca acestia reusesc sa publice in mod regulat autori interesanti (si poate si pentru ca anumite carti de la anumite alte edituri erau ridicol de scumpe - nu spun mai mult).

Printre aparitiile acestui an de la editura mai sus mentionata se numara si Italo Calvino, cu al sau Cavaler inexistent. Cartea este o satira cu elemente fantastice imbracata in forma unei povesti a epocii medievale, intesata cu lupte, fapte eroice, paladini si tot felul de personaje cel putin ciudate.

In prim plan se afla Agilulfo Emo Bertrandino al Guildivernilor si al Celorlalti din Corbentraz si Sura, cavaler de Selimpia Citeriore si Fez (pe scurt doar Agilulfo), sau mai degraba armura sa, intrucat acesta nu exista, el fiind doar prin virtutea propriei vointe. In ciuda lipsei corporalitatii acestuia (sau poate tocmai datorita ei), cavalerul nostru este o adevarata prezenta complexa, este mereu treaz, atent, exigent, pastrator al legii si ordinii pana la un nivel la care reuseste sa ii scoata din sarite pe cei din jurul sau.
Agilulfo activeaza in armata lui Carol cel Mare (care nu este deloc intrigat de prezenta unui cavaler inexistent in randurile oastei sale, ci doar putin mirat), iar in scurt timp este pus in antiteza fata de noul sau scutier, Gurdulí¹, care este mereu fascinat de toate lucrurile din jur atat de mult incat uita cine este, un personaj care imi aminteste in unele momente de un anume conducator de club care mai nou vrea sa-si incerce norocul la functia suprema.

Pe langa cei doi mai apare si Rambaldo, un tanar care se inroleaza pentru a-si razbuna tatal ucis de argaliful Isoarre, dar care se loveste de toata hartogaria Directiei Duelurilor, Razbunarii si Petelor de Onoare, organizatie ce ii ofera tot felul de alternative ciudate dorintei sale de a-si face dreptate.

Intriga actioneaza doar ca un suport pentru situatiile simbolice ale personajelor, atunci cand lui Agilulfo ii este pusa la indoiala prezenta printre randurile cavalerilor lui Carol cel Mare. Impreuna cu scutierul sau, Agilulfo porneste sa isi curete imaginea, intr-o calatorie a lui Don Quijote vazuta in oglinda. Vocea narativa zugraveste imaginea calatoriei celor doi pe coala de hartie pe care se asterne aceasta poveste, accentuand valentele sale alegorice.

Dupa cum spuneam la inceput, povestea este o satira alegorica. In multe privinte, Agilulfo reprezinta omul modern, care se ascunde sub tot felul de armuri ale ordinii si eticii, dar care uita ca trebuie in primul rand sa existe.

O recenzie de: Alin Gogan