Dansul ursului
Scris de Silviu Man • 8 September 2008 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Ion D. Sîrbu
Rating: 
Subintitulată cu gingăşie "roman pentru copii şi bunici" (a se remarca: Ion D. Sîrbu, aristocrat, îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clientela: sunt excluşi a priori oamenii mari - responsabili de soarta lumii, infinit orgolioşi, etern deştepţi - care, prin natura lor, după cum vom vedea, au treburi mai importante decât cărţile frumoase), Dansul ursului este cea mai serioasă dintre cărţile copilăriei şi cel mai copilăros mod de a spune adevărul, o parabolă de catifea despre libertatea şi robia oamenilor şi animalelor în vremuri în care civilizaţia se confundă nepermis cu omenia căreia îi ia locul.
Spaţiul poveştii este unul de blândă sacralitate, unde tot ce te înconjoară ţi-e frate bun: "o casă de pădurar (trei camere, trei paturi, trei icoane), un grajd în care erau două vaci elveţiene (Dumana şi Joiana), o capră cam nebună şi rebelă şi un măgar bătrân, foarte ciudat şi foarte dificil." - se va dovedi pe parcurs înţelepciunea stoică a acestui asin complex, urecheatul alter ego al autorului. Un spaţiu al naturii care este prin ea însăşi, nemediată tehnic, ideologic sau politic, lipsite de capsule de siguranţă şi note explicative. Aici, în vara lui 1944, vor creşte (adică vor începe să prindă rădăcini) trei copii: Lucian, Roland şi Silvia* - candidă, isteaţă, cu zâmbet misterios, posesoarea unei păpuşi care va trebui ulterior, din ghiduşe considerente eco-narative, să miroasă a ţuică.
Timpul poveştii este, deci, şi el unul serafic - al copilăriei: "Timpul - o vară, de pildă, când ai în jur de cincisprezece ani, e nesfârşit: o vară e cât un continent, o săptămână e o ţară, o zi poate fi nesfârşită şi veşnică". Că dincolo de acest spaţiu şi de acest timp se desfăşoară istoria, cu eroii şi imbecilii ei, asta nu contează.
Povestea aceasta este, în formă şi fond, de dragoste (şi cu dragoste) - în ea se vorbeşte despre cai, despre moşi-strămoşi şi despre copii, despre sufletul pădurii, despre un turc dulce pe nume Cadîr şi despre un măgar savant veşnic naiv, meloman taciturn, pe post de conştiinţă universală (justificată de transistoricul său destin în care se regăsesc nume sonore, precum Confucius, Lao Ţî, Harun al-Raşid, Socrate, Cicero, Apuleius şi Iisus Hristos), apt de evoluţii spectaculoase pe scena Teatrului Naţional din Craiova, dar şi de unele derapări erotice, deşi sobre. Un fel de Medeleni mai şugubăţ, s-ar grăbi să constate un cititor grăbit (altminteri scuzabil - cine degustă primele pagini din Dansul ursului dobândeşte o poftă comparabilă numai cu cea a ştrengarului care cotropeşte şerbeturile bunicii).
Un fel de Medeleni, spuneam, dar fără copleşitoarea, burgheza şi casnica cuminţenie a romanului lui Ionel Teodoreanu; în locul ei, Sîrbu a ştiut să-şi îmbrace povestea într-o atmosferă de o tonicitate pe care numai lumea satului ştie să o dea, un fel de asprime ocrotitoare, dulce tomnatică. Singura lume în care omul simplu nu poate fi confundat cu omul mediocru - şi asta pentru că are următoarele: un rost, câteva păreri ferme şi nişte rădăcini pe care nu vrea neam (!) să le uite. Şi un arsenal de poveşti pe care le spune în continuu (şi parcă toate-s îmbrăţişate): la lucru, în zile de sărbătoare, seara la foc, în vremurile idioţeniei structurate ideologic...
Povestea explică, justifică şi împodobeşte lumea, este paliativ, vehicul de cunoaştere şi criteriu valoric absolut ("Asta era Silvia: era din Moldova de Sus, în munţii ei, a povesti înseamnă a fi sănătos şi întreg la minte"). Povestea te repune pe tine în acord cu tine, cu lumea, cu Dumnezeu şi cu ce a mai rămas din natură: "a povesti înseamnă să ştii ce vârstă ai, de care lume ţii şi spre care te caţări: fiecare vârstă îşi are poveştile ei, dar există o vârstă care nu are vârstă, care nici nu îmbătrâneşte şi nici nu moare: e vârsta pădurii, a apelor, a norilor. Cea a vietăţilor ce ne înconjoară - şi cea a viselor care ne dau târcoale... "
Povestea ţine loc de blazon şi de carte de vizită: "Suntem înrudiţi cu copacii şi vietăţile pădurilor, timpul nostru e spaţiul nostru, curgerea soartei e identică cu statul pe loc al firii noastre păstrătoare şi încăpăţânate..."
Şi mai presus de toate, povestea nu se încheie niciodată. Acesta îmi pare a fi sensul cel mai adânc al paginilor lui Ion D. Sîrbu: sub cupola circului, cel social sau cel cu acrobaţi, urşi şi ponei, libertatea (oamenilor, urşilor, poneilor etc.) se măsoară în bomboanele aruncate de spectatorii curioşi şi în cravaşele dresorilor. Gratiile sunt liniile de marcaj ale confortului şi binelui organizat de alţii. De aceea, nu este de mirare că Silvia spune poveşti care nu se termină, fiindcă ele sunt semnul libertăţii. Povestea are nevoie de spaţii largi, în care să veşnicească. Poveştile nu cunosc deznodământ, Şeherezada e angajată pe eternitate, iar cronicarul nostru popular nu mulţumeşte pentru atenţie, ci informează bine dispus că încalecă pe o şa (adică pune un nou început), lăsând în urmă un nor de praf şi câteva puncte de suspensie...
The end?
* pentru cei familiarizaţi cu opera lui I. D. Sîrbu, e necesar de menţionat că Silvia Decuseară e numele de copilă al tuturor personajelor sale feminine (mai principale decât orice Desideriu Candid sau... Gary), fie că ele se numesc Ana Pascaly, Limpi sau Lizi. Pentru cei nefamiliarizaţi cu opera lui Ion D. Sîrbu, e imperios necesar de menţionat că susnumitele personaje ale susnumitului ar putea sta, cu sălbatica lor tandreţe, cu bunătatea lor tainică şi trainică, înaintea oricărei Juliete, Ofelii sau Desdemone de viţă nobilă şi occidentală.
Scrisă de Silviu Man
Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Pingback: Căutându-l pe Ion D. Sîrbu – episodul I | bookblog.ro
-
Pingback: Un om din Est » constiinte.ro – blog de stiinte umaniste si religie
-
lna gondran spune:
pt mine ID SIRBU este cel mai mare scriitor roman al sec XX…l-am descoperit cu filmul serial ADIO EUROPA care era transmis la ora 24 mai multe seri…abia dupa 2-3 ani am reusit sa gasesc romanul care m-a tulburat nespus si care este de neatins in lit romana a sec XX.Vara aceasta am descoperit intr-un anticariat DANSUL URSULUI…e o carte de o frumusete rara…fiecare capitol il reciteam si sufeream cand se termina…o pastrez mereu la indemana si mi-as dori ca ea sa fie citita de cat mai multi tineri si “bunici”….si jurnalul lui si proza scurta si…n-am reusit sa gasesc niciuna din piesele lui de teatru.Am un mare regret ca n-am stiut nimic de acest SOLJRENITSIN (pe care-l citeam in secret in franceza sau engleza)al Romaniei si care traind cativa ani in plus ar fi fost o alta garantie morala a poporului nostru….nu murdaria morala pe care o vedem azi pe scena politica,in media,etc
-
sorin spune:
un prozator de geniu pe care generatia asta ar fi trebuit sa-l descopere. din pacate nu toti au norocul sa se bucure de scrisul lui Gary.
-
gia spune:
sper sa gasesc si eu cartile lui… in librarii? anticariate? biblioteci..? uf.. :) multumim, Siviu
-
roxana spune:
<>Fragment din romanul”Dansul ursului”de I.D. Sirbu…Afara ninge ca in cartile de abecedar, vantul cel rau dinspre nord nu bate.In camera miroase placut, a foc bun din lemne de fag.Se lasa seara, aud de departe un zvon de fanfara minereasca.O inmormantare?O nunta? Nu stiu.Nici nu are vreo importanta.Sotia mea, Silvia, e plecata la Craiova, toti colegii mei din ocol sunt pe teren sau la casele lor.Am pe dulap un rand de gutui (aroma lor e unicul remediu impotriva mirosului hartiilor sau al subelor noastre aspre, din lana mitoasa), la indemana o farfurie plina de castane calde, bine prajite; si in fata un pahar din vinul casei, reteta proprie, smeura, afine si mure, cu un pic de miere salbatica. Sunt nascut in anul de criza 1931(o mie noua sute treizeci si unu)am trecut, asadar, de cicizeci de ani.Am vazut multe, am trait din greu, nu as putea spune ca sunt sentimental.Muntele e o scoala aspra, dura, cine a petrecut cea mai mare parte din viata sa in slujba Mariei sale Codrul e obisnuit sa fie calm, stapanit, inchis fiindca ceva din caracterul si firea cleanturilor iezerelor si brazilor, semeti dar tacuti, s-a innadit in tesatura ascunsa si trainica a sufletului>>.
-
andra spune:
Eu am cautat povestirea O intalnire neibisnuita sub Mont Blac care incepe asa:Fragment din romanul”Dansul ursului”de I.D. Sirbu…Afara ninge ca in cartile de abecedar, vantul cel rau dinspre nord nu bate.In camera miroase placut, a foc bun din lemne de fag.Se lasa seara, aud de departe un zvon de fanfara minereasca.O inmormantare?O nunta? Nu stiu.Nici nu are vreo importanta.Sotia mea, Silvia, e plecata la Craiova, toti colegii mei din ocol sunt pe teren sau la casele lor.
-
lna gondran spune:
cartea Dansul ursului este minunata si nu inteleg dece nicio editura nu se straduieste s-o publice….dupa un pic de publicitate de lansare ,sunt sigura ca va deveni un succes literar deoarece se adreseaza mai multor generatii de cititori.
Spre deosebire de Franta unde de exemplu, toate televiziunile fac o publicitate deosebita evenimentelor literare,cinematografice care urmeaza ,in Romania evenimentele culturale valoroase trec aproape neobservate …ex filmul CONCERTUL lui Radu Mihaileanu a trecut aproape neobservat in timp ce-n Franta a fost pe ecrane luni de zile cu sali pline.
Daca ne-am iubi mai mult valorile si am fi mai constienti de ele ,poate am mai iesi din amorteala si de sub “tirania “prostiei,a setei de imbogatire,etc etc
O seara buna !-
mihai gherman spune:
Draga Ina,
mi se pare emotionanta referirea ta la filmul “Concertul” in contextul I.D. Sarbu.
Fiind unul din cei ce l-au cunoscut si caruia i-au marcat intr-un anumit fel existenta, incerc de multe ori sa-mi imaginez viata cu un Sarbu lasat sa spuna ce are de spus, cu un Sarbu ce sa ne aminteasca un lucru extraordinar in simplitatea lui, anume sa iubim pe cei din jur.
Ceaikovski, Valea Jiului, Rusia, universul inchis in clepsidra totalitarismului (de care am scapat oare?), Maria “Proasta” din Craiova, si, as indrazni sa adaug fara sa termin lista, Zorba Grecul.
Gari Sarbu, Dirijorul, Zorba sunt arhetipul celor ce isi intemeiaza existenta pe dorinta de a lasa ceva in urma, prin poezia visarii, dar si cu tenacitatea unui Mester Manole ce stie ce are de facut, dar nu o gaseste pe Ana.
Poate, ei reprezinta spiritul colectiv al zonei in care traim si de care ne este atata teama sa ne-o asumam.
-
-
Ina Gondran spune:
Draga Mihai,
dupa aproape 4 ani am revenit pe acest site…..caut mereu carti de I.D.Sirbu si situatia e aceeasi…majoritatea prietenilor mei n-au avut ocazia sa-l citeasca.Defapt cred ca lumea literara romaneasca impiedica scoaterea la suprafata a acestui mare scriitor ,cred ca sufletul lui era prea curat pentru “valorile” pe care le traim astazi ale asa zisilor “sciitori de sertar ” aparuti dupa revolutie.Teama mi-e ca nici in doua generatii nu se va insanatosi total societatea romaneasca ,deoarece copiii copiilor de acum sunt educati in idealizarea banului,in setea recunoasterii individuale…EU e cu mult inaintea natiei-neamului si chiar a familiei !!!Toti olimpicii nostri nu viseaza decat la strainatate(nu e rau ca sa inveti)dar nu vor sa revina ! DAR la ce sa te astepti in tara in care MARELE si MODESTUL I.D.SIRBU dupa 25 de ani de la caderea comunismului este aproape acelasi NECUNOSCUT ,in timp ce Tudor Vornicu , ,ofiterul tortionar care l-a anchetat(specializat in “intelectuali ca tine”),este comemorat mereu de Televiziunea Romana unde se afla si un mare studiou care-i porta numele !!!
In noiembrie 2014 ,am vazut la CLUJ ,la cele 2 mitinguri vreo 10-15000 de tineri seriosi ,unii cu copilasi in carucioare sau pe umeri…nemanipulati… cred ca este o SPERANTA pt viitorul Romaniei !!!
Multumesc,Mihai ,pt randurile tale si sa visam ca va veni o vreme cand il vom intalni pe bunul GARY in vitrinele librariilor !Va fi un semn ca prioritatile valorilor se schimba in Romania.
lna gondran spune:
6 October 2010 | 12:50 pm
mare pacat…ID SIRBU merita din plin sa fie asezat pe un piedestal dar mai ales sa ajunga in sufletele romanilor,sa le dea increderea in calitatile lor sufletesti,in seriozitatea muncii lor anonime,in frumusetile ce-i inconjoara si sa nu se lase cuprinsi de disperare vazind spuma murdara ce pluteste deasupra azi in Romania…tinerii trebuie sa scoata tara din mocirla nu sa-si ia campii si calea strainatatii.De asemenea exemple morale are nevoie ROMANIA.Din pacate,nu cred ca macar un roman la 5000 a auzit de ID SIRBU…v-o spun din experienta mea de cautare a cartilor lui in ultimii4-5 ani prin librariile si anticariatele Romaniei “n-am auzit de el”…atunci cum sa auda cititorii!!! Luptati ca el sa reinvie,sa devina un idol al romanilor…atunci altfel va arata ROMANIA…mai curata,mai respirabila !!!