bookblog.ro

---

Eseu despre orbire

Scris de • 14 December 2006 • in categoria Lit. contemporana

Autor: José Saramago
Rating: 5 stars

Jose Saramago Eseu despre orbireUn mic exerciţiu de imaginaţie cere să ne închipuim orbi, să încercăm să "vedem" cum ar fi viaţa noastră în întuneric. Cred ca toţi încercăm la un moment dat să facem asta şi probabil că ne oprim din cauza aceluiaşi simţ al ridicolului: nu te poţi juca de-a schimbatul reperelor, orbirea este o altă viaţă (sau moarte?)

Nivelul scatologic al scrierii este cel care te cuprinde la început şi nu te eliberează nici măcar la final. Nu poţi să nu te cutremuri în faţa unei asemenea duhori, putreziciuni şi degradări de toate felurile. Naratorul însă nu-şi compătimeşte progeniturile romaneşti, le chinuie şi le lasă să se chinuie unele pe altele în degringolada produsă de "marea de lapte" (orbirea).

Într-un oraş nenumit dintr-o ţară nenumită, apare o "epidemie" de orbire. Rând pe rand, fără nici un motiv aparent, toată lumea orbeşte (în afara de soţia medicului). Romanul se învârte în jurul a şapte personaje, fără nume, de la intrarea lor în carantină şi până la ieşirea la lumină: primul orb, medicul oftalmolog (ironie), tânăra cu ochelari negri, soţia primului orb, bătrânul cu legătură neagră, băieţelul strabic şi soţia medicului care îi va călăuzi pe toţi spre lumină.

"Din aluatul ăsta suntem făcuţi toţi, jumătate indiferenţă, jumătate răutate". José Saramago nu se sfieşte să sublinieze fără echivoc toate ororile contemporaneităţii, de la lipsa de solidaritate, nepăsare în preajma durerii, declinarea responsabilităţii sau egoismul. Este o lume de haos, de mirosuri fetide, sânge, puroi şi sudoare şi în faţa lor nu-ţi poţi reprima o grimasă: de frică, de scârbă sau poate ambele. "Evident, aici nimeni nu se mai poate salva, orbire e şi asta, să trăieşti într-o lume unde s-a terminat speranţa". Totuşi ea există, reprezentată cu demnitate de soţia medicului care îşi acceptă rolul cu resemnare. Ea, care vede, îşi dă seama cel mai bine de mizeria fizică şi spirituală în care se zbat ceilalţi.

Oamenii "sunt ca nişte fantome, asta trebuie să fie o fantomă, să fii sigur că viaţa există, pentru că o spun patru simţuri, şi să n-o poţi vedea". În această lume spectrală, femeile sunt batjocorite, imposibilitatea de a riposta este imobilizatoare, orbii puternici îi supun pe cei slabi, au loc asasinate (la rău se răspunde cu şi mai rău). Orbirea este receptată ca o dovadă a destinului implacabil, oamenii abandonându-şi trupurile şi spiritele acestui flagel imun şi imund.

Eseu despre orbire se constituie pe asertivitatea stilului lui Saramago, cu fraze lungi şi fără semne de punctuaţie delimititative. Cu toate acestea, romanul nu este greu de urmărit, pentru că te integrează şi-ţi vorbeşte, te pregăteşte pentru o sondare a propriului eu. Autorul şi romanul său nu cred în lacrimi. În fond, la final, cerul devine alb, simbol al unei imense neîncrederi.

"Vrei să-ţi spun ce cred, Spune, Cred ca n-am orbit, cred că suntem orbi, Orbi care văd, Orbi care, văzând, nu văd".

Reviewer: Ioana Ristea





Citeste cele 25 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Monica J spune:

    Ratingul meu pentru cartea lui saramago despre oameni si orbire este 10,10,10.
    Este cea mai frumoasa si profunda carte pe care am citit-o.

    raspunde

  2. Laura spune:

    Cel mai bun roman al lui Saramago. Parerea mea. :)

    raspunde

  3. hello spune:

    Bravo dragilor! Chiar va place lectura. Am si eu insa o rugaminte. As vrea sa fac cadou o carte si nu-s prea in tema cu literatura. De la “Memoriile unei gheise” nu am mai citit nimic… Poate cineva sa-mi faca niste propuneri… Ceva dragut as vrea… daca va fi o carte minunata promit chiar sa il recompensez pe autorul propunerii. Cum il voi recompensa? Nu stiu inca… Ramane de vazut. :) Multumesc anticipat!

    raspunde

  4. Ioana spune:

    Pai spune-ne cam ce ii place respectivei persoane..in materie de literatura, evident (daca stii) :)
    De exemplu, “Eseu despre orbire” ar putea placea oricui, dupa mine. :)

    raspunde

  5. hello spune:

    Wow… Deja mi s-a raspuns. :) Ce sa zic? Nu stiu exact ce anume i-ar placea… Sau poate ca nu stiu cum sa ma exprim exact… Eu sunt mai mult genul de om caruia ii plac documentarele… Asa ca eu prefer sa citesc cand am timp din “Misterele Terrei” sau sa deschid un “wikipedia” :) Dar din ce am citit despre carte se poate spune ca e super ok. Acum, daca tot mi-ai raspuns asa de prompt, indraznesc sa te mai intreb daca ai citit “Dragostea in vremea holerei”… caci vreau sa iau parerea ta in calcul … Multumesc inca o data!

    raspunde

  6. hannibal spune:

    Uite o carte pe care o gasesti foarte usor : Varstele lui Lulu – Almudena Grandes.

    raspunde

  7. Ioana spune:

    http://www.bookblog.ro/x-alin-gogan/dragostea-in-vremea-holerei/ eu nu am citit (e in waiting list ;)) ), dar poti intra la linkul de mai sus
    Uite, ti-a raspuns si hannibal…:)
    Mersi si eu

    raspunde

  8. hello spune:

    Aham. Foarte bun. Mersi si tie, Hannibal. Draguti oameni pe aici. Am deci in plan 3 carti. Suficient. Sper sa mai am ocazia sa dau pe aici. :) Era sa cat pe-aci sa uit de presupusa rasplata. Dar nu voi uita.;) Aveti grija de voi!

    raspunde

  9. Alin spune:

    daca e un cadou pentru o fata, atunci iti recomand dragostea in vremea holerei.

    daca e un cadou pentru o persoana de care iti place, atunci iti recomand dragostea in vremea holerei.

    daca e un cadou pentru o fata cu care ai anumite intentii (pe care nu le-ai exprimat inca), iti recomand Eseu despre orbire.

    good luck ;)

    raspunde

  10. pepi333 spune:

    Gata mi-am comandat si eu cartea. Din ce spune toata lumea pe aici e un “must read”. Acum sa se miste repede repede si posta romana :D

    raspunde

  11. aitaiara spune:

    honestly, cartea aceasta e una dintre cele mai bune cartxi postmoderniste citite. kiar merita citita din scoartxa in scoartxa. indiscutabil, e cea mai buna carte semnata saramago. se observa ca tipul kiar merita premiul nobel cajtigat. cititxi-o, you won’t regret it-trust me.

    raspunde

  12. pepi333 spune:

    Nu pot decat sa confirm ce a spus toata lumea mai sus: una din cele mai bune carti pe care le-am citit :).
    Am inceput si “Intermitentele mortii”, care prezinta tot o situatie extrema: oamenii inceteaza sa moara. Poate citim pe curand si o recenzie ;).

    raspunde

  13. Ana Maria spune:

    Eseu despre orbire (am citit-o si eu in sfarsit :)) mi s-a parut sfasietor de trista. Citind-o am trait mai ales acel sentiment de frustrare si de neputinta pe care il aveau si orbii.
    Dincolo de aceasta “fatada” (a orbirii efective) cartea are nesfarsite intelesuri si posibilitati de interpretare. O pretioasa lectie de viata pentru orice om!

    raspunde

  14. rebecca spune:

    Mi s-a parut ca are pe alocuri niste scapari, Saramago s-a concentrat pe partea scabroasa mult prea mult, probabil asta a fost si ideea. Frustrare- asta am simtit si eu in timp ce citeam si mai mult, imi verificam “vederea” ori de cate ori dadeam o pagina. Finalul mi s-a parut tras de par; asteptam cu mare nerabdare sa vad cum anume ar imagina finalul si in niciun caz nu ma astepatam sa fie un happy-end. Mi-am confirmat insa ideea ca oamenii in esenta lor sunt… rai?! Poate nu-i adjectivul potrivit dar am fost indulgenta. Nici nu era important sa stim numele fiecaruia dintre personaje sau orice alta informatie… Saramago si-a lasat in “ceata” cititorul…

    raspunde

  15. Bogdan Tanase-Marinescu spune:

    Am citit “Eseu despre orbire” in patru zile, lasand ultimele doua capitole unei dimineti ce anunta o zi cu “ceruri albe”. Sfarsitul previzibil mi-a intarit convingerea de a selecta oamenii in functie de “orbirea” fiecaruia. Cea mai impresionanta secventa mi s-a parut relevarea figurilor sfinte cu ochii acoperiti de panze, din biserica transformata in refugiu prozaic si frica orbilor de faptul ca Dumnezeu nu-i mai vede. Poate ca asta ne reda libertatea.

    raspunde

  16. calin spune:

    Hmmm…cartea asta “eseu despre orbire” e altceva decat alte carti de pana acum. Dar de aici si pana la cea mai buna carte ever….cred ca e departe de a fi “cea mai buna carte”. E altceva, intr-adevar si de aceea trebuie citita, dar atat. Sorry ca va contrazic pe majoritatea, dar mi-am spus si eu parerea despre carte.

    raspunde

  17. Virginia spune:

    Nu nivelul scrierii este scatologic, ci poate atmosfera generala, dar gasesc ca este cat se poate de nepotrivita asocierea unui adjectiv ca “scatologic” cu genialul Saramago.

    raspunde

  18. ease spune:

    sincera sa fiu ma asteptam la un final mai inteligent in prima faza..dar dupa aia am stat si m-am gandit ca ideil sunt un pic mai profunde daca aceasta carte se citeste cu atentie..nu e cea mai buna carte ever sincer, dar abordarea este placuta

    raspunde

  19. Ana spune:

    Pana si stilul de a scrie lasa senzatia ca autorul o face din disperare, scrie fara sa vada semnele de punctuatie, scrie ca si cum acela ar fi singurul mod prin care mai vede. Poate ca scrie chiar sotia medicului, nu?
    Un singur om ramane sa vada totul exact cum se intampla in viata: oamenii le fac pe toate in timp ce Dumnezeu trebuie sa se ingrozeasca privind. Pentru oameni totul pare natural si firesc, asta e diferenta. Ei oricum nu vad ce fac nici macar atunci cand nu sunt orbi.

    raspunde

  20. Pingback: Jose Saramago Eseu despre orbire - blog cultural

  21. GxG spune:

    incercati sa vizionati filmul BLINDNESS este inspirat de aceasta carte http://www.imdb.com/title/tt0861689/

    raspunde

  22. Pingback: Aş putea să vă recomand o carte! | Papen

  23. Alina spune:

    am citit cartea si la inceput mi s-a parut putin cam “respingatoare”,dar pe parcursul lecturii am ramas foarte surprinsa de toate ororile vietii…

    raspunde

  24. miskin spune:

    Drumul spre o patrundere in spatele pleoapelor inchise ,l-au fascinat si pe Sabato in capitolul “Dare de seama despre orbi” din romanul ‘Despre eroi si morminte’ si Canetti in “ORBIREA”.

    raspunde

  25. Andreea spune:

    Si pe mine m-a impresionat cartea; este, intr-adevar, marcanta. Cred ca intreaga tema si tot ce se petrece de-a lungul “eseului” lasa loc unor multiple interpretari, acestea depinzand de perspectiva fiecaruia asupra lumii. In ceea ce ma priveste, consider ca “orbirea” ne defineste pe noi toti, iar degradarea fara margini prezentata de Saramago este chiar degradarea lumii reale, insa manifestata, poate, altfel. Cert este ca nu suntem capabili sa vedem toate lucrurile astea si, cu atat mai putin, sa le intelegem, dar este posibil sa fie mai bine asa, pentru ca ne dam seama cu totii ca, in roman, persoana care s-a chinuit cel mai mult a fost exact cea care vedea, sotia medicului, tocmai pentru ca a fost martora constienta a intregului dezastru. Pe de alta parte, situatiile limita scot la iveala adevarata natura a oamenilor…unii sunt buni, iar altii – rai.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro