Autor: Salman Rushdie
Rating:

Salman Rushdie

Erudit şi iniţiat, Rushdie îşi foloseşte cunoştinţele ample de religie, filosofie, istorie şi chiar magie pentru a călăuzi cititorul într-un univers unic, intuit undeva, în afara timpului şi spaţiului real. Deşi născut în India, autorul s-a lansat şi împlinit în Marea Britanie, ţara ce i-a aplaudat şi promovat încă de la început carţile, fascinată de temele exotice ce respiră dintre pagini. Poate că tocmai periplul prin şcolile de idei orientale (hinduse, budiste, musulmane, sufite) şi mai apoi prin cele occidentale au dat naştere unui povestitor multicultural şi totuşi apatrid, neaparţinand vreunei ideologii anume.

Cu toate că din punct de vedere literar şi-a delimitat foarte clar teritoriul realismului magic în literatura engleză (omologul său în cea spaniolă fiind Garcia Marquez), Rushdie este faimos mai mult datorită controverselor politice şi religioase pe care le-a iscat de-a lungul timpului. Cel mai cunoscut, scandalul Versetelor Satanice, a ridicat întreaga societate musulmană împotrivă-i, datorită posturii în care l-a pus pe profetul Mahomed.

Grimus. Temă & conflict

Primul roman, Grimus, prefigureaza stilul inconfundabil de mai tarziu. Intrând în povestea indianului axona, Vultur-în-Zbor, Rusdhie îşi construieşte romanul cu răbdarea unui arhitect, urmărind destinul personajului în drumul spre căutarea unui leac pentru nemurire. În călătoria sa, Vultur-în-Zbor ia parte la întâmplari pe care nu şi le poate explica, călătoreşte prin timp şi spaţiu şi chiar în propria-i minte.

După 7 secole, 7 luni, 77 zile şi 7 ore, personajul ajunge pe insula Calf, unde descoperă o comunitate a nemuritorilor, exilaţi prin consimţământ. Aici viaţa curge într-un prezent continuu, într-o societate a cărei lege de bază este buna înţelegere. Orânduirea socială, chestiunile politice şi administrative sunt simplificate până în punctul în care aproape că nu există. Unui cetăţean contemporan absenţa regulilor, principiilor şi convenţiilor probabil că i s-ar părea utopică, aşa cum şi Vultur-în-Zbor constată la început. Cu toate acestea, el este absorbit numaidecât de poveştile personajelor şi de veşnicele conflicte dintre ele, intrigi ce-l propulsează către un final al cărui protagonist este.

Vultur-în-Zbor este un indian axona atipic. În primul rând el nu are pielea roşie, ca toţi cei care închină Marelui Spirit cântece de odă, ci este albinos. În al doilea rând, în primii 21 de ani de viaţă, Vultur-în-Zbor nu a avut ceea ce se numeşte, convenţional, sex. De aceea, i s-a spus Joe-Sue. Adică bărbat-femeie. Androgin. În al treilea rând, în momentul naşterii sale, mama sa era moartă. Ca şi cum s-ar fi născut din moarte. Ca şi cum începutul cărţii sale s-ar fi aflat pe ultima pagină a cărţii mamei lui, într-o înşiruire perpetuă de întâmplări, gânduri şi emoţii. Ca şi cum Pasărea Phoenix ar fi ales să se nască de această dată într-un trib de inideni. Ca şi cum ciclul vieţilor şi al morţilor nu ar fi decât nişte trepte de înălţare a aceluiaşi spirit unic. Aşadar, Vultur-în-Zbor poartă, pe tot parcursul vieţii sale, încărcătura morţii. Ca şi cum ar fi un Înger al Morţii.

"În poveste, Îngerul Morţii este trimis de Dumnezeu ca să strângă sufletele morţilor, dar descoperă că i se întamplă un lucru înfricoşător: atunci când înghite câte un suflet, acesta devine o parte din el. Şi astfel Moartea se schimbă, se metamorfozează ca atare cu fiecare fiinţă care moare. Bietului înger situaţia i se pare din ce în ce mai greu de suportat şi chiar începe să aibă îndoieli că el există într-adevăr ca fiinţă independentă, cu atâţia oameni înlăuntrul lui. Aşa că se întoarce la Dumnezeu şi cere să fie eliberat din funcţie. Şi ce credeţi că află? Află următoarele: că şi Dumnezeu s-a săturat de slujba lui şi vrea să moară. Dumnezeu îi cere Îngerului să-l înghită şi, bineînţeles, Îngerul nu-l poate refuza. Face întocmai şi Dumnezeu moare, dar efortul de a-l înghiţi îi frânge inima Îngerului. Iar povestea are un sfarşit foarte trist atunci când Îngerul Morţii îşi dă seama că Moartea nu poate muri, pentru că nu mai e nimeni care s-o înghită."

Revenind la protagonist, acesta primeşte în jurul vârstei de 40 de ani o sticluţă albastră, din partea surorii sale, Prepelicarul. Substanţa îi asigură de aici înainte nemurirea. O altă sticluţă galbenă, îi poate restabili condiţia de muritor, numai că Prepelicarul dispare cu tot cu ea, Grimus ştie unde... Momentul în care Vultur-in-Zbor realizează că nemurirea nu este sinonimă cu fericirea, naşte în el dorinţa de a restabili ordinea iniţială, mediocritatea, umanitatea. Astfel pleacă în călătoria ce construieşte, piramidal, romanul.

Sora lui Vultur-în-Zbor poartă un nume neobişnuit. Ei bine, un prepelicar este un câine de vânătoare, specializat în găsirea şi aducerea păsărilor împuşcate, căzute la pământ. În concluzie, destinul acestui personaj este aducerea treptată a păsării ce stăpâneşte cerul, Vultur-în-Zbor, la Grimus. Prepelicarul este aşadar o unealtă, un personaj acţionând instinctiv, la cheremul tehnicilor de hipnoză aplicate de Grimus, tehnici prin care o controlează de la început până la sfârşit.

Virgil Beauvoir Chanakya Jones - Virgil (din Divina Comedie a lui Dante), Beauvoir (Simone de Beauvoir, feminista existenţialistă), Chanakya (prim ministru indian ce a trăit în sec IV, a.C şi a jucat un rol important în constituirea statului Maurya). Făcând apropouri la curente şi figuri istorice universale, Rusdhie realizează prin acest personaj călăuza, ajutorul acordat protagonistului. Virgil este cel care îl conduce pe Vultur-în-Zbor către Grimus, graţie informaţiilor pe care le deţine şi relaţiei personale pe care o are cu acesta.

Mai mult decât povestea unui indian prin lumi fabuloase, Grimus este o carte despre nemurire, despre prezentă. "Grimus" este de fapt un joc de cuvinte, anagrama lui Simurg, Pasărea cea Mare, Pasărea Paradisului. Atotputernicul şi unicul. Autorul face referire la personajul poemului sufit, Graiul păsărilor, de Farid Uddin Attar, în care 30 de păsări pleacă în căutarea simurgului (Adevărului), pe muntele Kaf. Ajunse în vârful muntelui, păsările descoperă, sau constientizează, că ele însele, la un loc, au devenit Simurgul - unul, unicul, totul, Dumnezeu, Absolutul. (Si= 30; Murg=pasăre) Are loc astfel uniunea mistică, găsirea răspunsului prin conştientizare, iubire şi dăruire.

Preluând mitul simurgului, Salman Rushdie îşi construieşte povestea în jurul simbolurilor acestuia: păsările (jumătate pământene, jumătate fiinţe ale cerului, ce trăiesc în prezenţa Adevărului), zborul (căutarea), aerul (mediul transcendenţei), ciclul vieţilor, nemurirea, veşnicia, ego-ul, sinele, Adevărul, Dumnezeu. Deşi nu este menţionat niciunde, tema centrală (cel puţin din perspectiva mea) a cărţii este Divinitatea. Dumnezeu este totalitatea transcendentă a vieţii şi realităţii, şi nu o entitate externă ei. Căutarea eului, sensului nemuririi, începutul, sfarşitul şi legatura dintre ele. Vultur-în-Zbor, o personificare a celor 30 de păsări, pleacă în căutarea (paradoxal!) morţii, plictisit de prezentul nesfârşit şi de dezavantajele sale (sterilitatea, stagnarea regenerarii şi progresiei fiziologice). Pus faţă în faţă cu Grimus, deţinătorul cheii spre moarte, se vede confruntat cu propunerea de a-i găzdui eul, pentru a asigura perpetuarea vieţii: " eşti următoarea treaptă a ciclului, purtătorul steagului, Hercule succedându-l pe Atlas." Încă o dată, Vultur-în-Zbor dă naştere morţii şi omoară, născând(u-se). Sfârşitul cărţii ne aduce ca şi în legenda sufită, un răspuns prin comuniunea identităţilor, într-o conştiinţă unică, aceea a iubirii creatoare. Triumful unului asupra tuturor. Finalul îl surprinde pe Vultur-în-Zbor (succesorul lui Grimus) făcând dragoste cu Media (o prostituată din Calf), în timp ce insula se dezintegrează. Paradoxal? Nu, dacă am fost atenţi la jocul moarte, naştere, început, sfârşit, sfârşit, început.

Tot în ceea ce priveşte jocul (a)temporal pe care ni-l propune Rushdie, pentru a accentua şi mai mult hilaritatea timpului, accepţiunea sa strict convenţională, romanul este compus din două părţi: Timpuri Prezente - la început - şi Timpuri Trecute - a doua jumătate spre sfarşit. Aşa cum am fost învăţaţi, succesiunea timpului pe banda cronologică are loc dintr-un punct x, aflat în extrema stângă, unde are loc începutul, naşterea, evenimentele din copilarie etc... acestea populând axa spre o extremă dreaptă, unde avem punctul y, corespunzator sfarşitului, morţii. Dacă firul evenimentelor ne dă iluzia că şi personajul nostru urmează aceleaşi reguli temporale, ei bine, aflăm din indicii subtile că povestea acestuia nu ilustrează decât ciclicitatea, convenţionalitatea unui început şi al unui sfârşit, însă nu şi punctarea acestora, ele putând fi în acelaşi timp sfârsit, prezent, sau început. E clar că "povestea" trebuie să aibă un început, un mijloc şi un sfârşit, însă nu e obligatoriu ca cele 3 să se succeadă unul dupa altul.

Insula Calf

Suspendată în afara timpului şi spaţiului, insula Calf gazduieşte comunitatea nemuritorilor de sute şi mii de ani. Fără a avea vreun specific geografic, istoric sau politic, insula constituie un cămin pentru toţi cei au convenit să se bucure de nemurire. Oamenii nici ei nu par să aparţină unui loc sau timp anume, cu toate acestea sunt aproximativ contemporani. "Nu am vrut să creez probleme sociale uriaşe prin combinarea oamenilor cavernelor cu astronauţi", mărturiseşte Grimus atunci când îşi justifică creaţia. Doar în cuplul Cerkasov ghicim dramele personajelor Dostoievskiene, iar P. S. Moonshy acţionează din inerţie ca în mijlocul revoluţiei bolşevice. El întrupează anarhistul,ceea ce este hilar şi totodată paradoxal, întrucât pe insula nu există niciun fel de autoritate, cu excepţia unei accepţiuni tacite a supremaţiei contelui Cerkasov.

Revenind la tema centrală a cărţii, Insula Calf reprezinta de fapt un microcosm al unui ciclu viaţă-moarte, sau al unui mahayuga. Conform tradiţiei hinduse sfârsitul fiecărui ciclu are loc prin apariţia unei forţe demonice care preia puterea şi distruge lumea aşa cum este ea ştiută până atunci. Nu e de mirare că găsim această problemă şi la religia creştină - Apocalipsa vorbeşte de venirea unei forţe malefice - Anticristul - care va prelua conducerea lumii, ce apoi va fi răscumpărată de a doua înviere a lui Isus, mântuitorul. Apriori, mitologia greacă vorbea de triada Kronos-Saturn-Zeus. Cu toate acestea, cel mai probabil, Rushdie s-a inspirat din legenda zoroastrica în care Prinţul Luminii se lupta cu Prinţul Întunericului pentru restaurarea ordinii.

Trandafirul de Piatră

Reprezintă cheia către nemurire. El permite călătoria în timp, între dimensiunile paralele şi chiar în interiorul mintţlor. Folosirea acestui obiect indică o codificare secundară a romanului, codificare ce aparţine genului quest. Mai mult, înfăţişarea trandafirului, care nu este deloc un trandafir, duce cu gândul la literatura science-fiction. Trandafirul, ciobit fiind, afectează straturile dimensiunilor şi fluctuaţiile vibraţionale.

Dans

În tradiţia hindusă dansul este asociat zeiţei Şiva. Astfel se vorbeşte despre dansul creării şi al dezintegrării. La început, dansând pe ritmul tobelor (teoria Big Bang) Şiva a dat naştere universului. Pe parcursul dansului său, au loc nenumărate cicluri (mahayuga) ale creării şi dezintegrării, toate susţinute şi întreţinute de ritmul dansului.

Citate memorabile

"Nu există fiinţe umane vii. Cu toţii suntem nişte Umbre şi de jur împrejur, plutind prin aer, există aşa numitele Forme. Lucruri precum emoţii, judecăţi şi aşa mai departe. Ele îl iau în stăpânire pentru o vreme pe unul dintre noi, apoi vine altul la rând. O teorie draguţă în felul ei. Explică natura ilogică a unora dintre noi.[....] Singurul lucru care rămâne constant la trecerile dintre dimensiuni este conştiinţa personala a individului."

"Dincolo de personalitate se ascunde esenţa. Esenţele sunt de două feluri: pe de-o parte atomice, complete şi statice, iar pe de altă parte ionice, incomplete şi dinamice. Ceea ce s-ar putea numi Ionii Sufletului."

Scrisă de Diana Guţă