Plânsul lui Nietzsche
Scris de Mihaela Butnaru • 5 February 2008 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Irvin D. Yalom
Rating: 
Plânsul lui Nietzsche m-a făcut să mă întreb cît de mult contează biografia unui autor pentru ceea ce scrie. Dar a unui filosof, a unui doctor - pentru ceea ce fac ei? Nu am ştiut că Irvin D. Yalom este un psihiatru reputat decît după ce am citit romanul şi marile aşteptări cu privire la o istorie aflată la graniţa dintre realitate şi invenţie mi-au fost dezamăgite; după ce am clasat cartea ca fiind un subiect bun folosit cu stîngăcie.
Însă faptul că autorul este psihiatru explică multe din derapările stilului, explică şi fascinaţia pentru unele portrete impunătoare din istoria psihologiei (psihanalizei, în particular), de asemenea, explică tendinţa de analiză asupra personajelor, încadrarea lor într-o categorie reperabilă, într-o tipologie. Pentru acest roman, Yalom a studiat cîteva posibilităţi incitante, aceea ca Nietzsche, Freud şi Breuer să fi fost la un moment dat în acelaşi context şi ca filosoful să îl "vindece" pe Breuer de obsesia pentru Anna O., în timp ce el însuşi e vindecat de migrenă şi depresie.
A considera această carte biografie romanţată mi se pare mult. Mai curînd, Yalom aplică teoria probabilităţilor pe un teren vag, unde personajele pe care le ştim deja din alte cărţi primesc o nouă identitate. Remarcabile la acest roman sunt coerenţa şi constanţa în ce priveşte identitatea personajelor, dată de istoria lor personală, aşa cum o vede Yalom (şi aşa cum ne ajută propriile pre-judecăţi să o imaginăm), de lipsa de surprize în privinţa personalităţii construite, de deznodămîntul aşteptat. Am apreciat faptul că în interiorul istoriei pe care o creează autorul nu există ezitări, neconcordanţe sau stridenţe. Evenimentele se succed într-un fel care ţine cititorul tensionat, discuţiile fac trimiteri atît la geneza psihanalizei, cît şi la scrierile lui Nietzsche, iar portretul acestuia este convingător.
Totuşi, felul în care această istorie dinamică este scrisă nu întîlneşte aşteptările unui cititor pretenţios. Cînd prea sec, cînd prea descriptiv-sentimental, stilul tinde să fie un obstacol pentru subiect, în loc să îl descrie firesc, să accentueze circumstanţele în care se găsesc personajele, să redea naturaleţea conversaţiilor. Iar tabloul făcut Vienei la sfîrşit de secol nu este nici pe departe atît de viu pe cît te-ai aştepta. Yalom ar fi putut folosi subiectul Nietzsche la terapeut într-o manieră mai ingenioasă, cu mai multă îndrăzneală, cu apelarea la empiric mai puţin evidentă.
Chiar dacă pe coperta cărţii apare menţiunea roman, am citit-o mai mult ca pe o relatare indecisă între ficţiune şi biografie, fără forţa unui roman ca Lord Nevermore, unde apar de asemenea personaje şi circumstanţe din istoria reală, însă într-un ansamblu puternic şi seducător. Totuşi, recomand cartea celor care vor să se apropie de filosofia lui Nietzsche sau care sunt vag atraşi de psihanaliză şi vor să găsească un punct de început. De asemenea, cred că poate fi citită ca lectură intermediară pentru cărţi solicitante sau pretenţioase estetic.
Scrisă de Mihaela Butnaru
Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Aytana spune:
Este una din putinele carti despre care pot spune ca nu mi-a placut DELOC.Recomandata de un prieten aflat intre tot soiul de framantari sufletesti m-am gandit ca poate nu am simtit eu suflul acestei carti…dar se pare ca nu sunt singura. :)
-
stefan spune:
cartea este magistrala. desigur poate nu are valentele unui roman, pentru ca autorul este un psihiatru, dar nu poate sa nu te atraga dialogurile spumoase. desigur ca multe din ideile ce reies din dialoguri sunt putin depasite, sau cu grija ambalate, ca sa nu iasa la iveala nu stiu ce miros de antisemitism:D.
cartea aceasta se inscrie in lista mea de /Carti pe care as fi vrut sa le scriu eu/. pe aceasta lista mai este prezenta doar cartea /Eseuri de indragostit/ -
Pingback: Cu fiecare zi mai aproape : o terapie pe două voci
-
Alexandraa spune:
Eu l-am citit ca pe un roman si am fost impresionata de modul in care decurge “tratamentul”. Cartea asta e piatra de temelie la construirea personalitatii mele. Pana la urma fiecare cu parerile lui!
-
johnny spune:
cristian sirb, imi pare ca esti foarte pripit si te bazezi mult pe cunostinte dobandite.
Mie cartea mi-a parut foarte reusita, asta desi am obiectii personale la adresa ei. Bineinteles, conteaza si ce vrei de la ea si ce pricepi; merita mentionat ca sunt in general un cititor de nonfictiune.
Mihaela, prima oara cand am citit recenzia ta mi-a parut brutala, dar am insistat sa o mai citesc atent o data si pot sa ma declar de acord, in mare. Pacat ca din ea se pot trage si concluzii ca ale lui cristian sirb.
-
iulian spune:
mie mi-a placut f mult cartea. Cred ca ar face parte usor in TOP 100 al oricarui cititor pasionat.
Chiar recomand sa fie citita si va rog sa reveniti cu opinii, neinfluentate de primul comentariu… -
Knulp spune:
Este o sinteza cuprinzatoare a tuturor ideilor importante din psihologie de la inceputurile sale pana in ziua de azi.Daca ai fi la curent cu cele mai recente studii din psihologie, care pe piata romana inca nu au aparut, ai putea sa intelegi aceasta carte dintr o perspectiva noua.Yalom este un erudit care a trecut demult de stadiul de “psihiatru” scriind lucrari inovatoare in domeniul psihoterapiei si alte domenii tangentiale.Avand in vedere cantitatea de idei transmisa, metoda de transmitere nu putea fi decat una de comprimare metaforica iar Nietzsche cel mai potrivit mesager. :)
-
Mihaela Butnaru spune:
Eu am scris despre un roman, nu despre lucrarile inovatoare din domeniul psihoterapiei ale lui Yalom. Atunci cind voi scrie despre publicatiile lui stiintifice, poti presupune cu ce sunt sau nu sunt la curent din studiile in psihologie. In rest, de gustibus…
-
cristian sirb spune:
5 February 2008 | 4:22 pm
Eh, uite o carte pe care, dacă e aşa cum scrii, nu o voi citi. Şi eu te cred, ştii bine, pe cuvânt. Nu mai e ca în cazul Complexului lui Portnoy, caz în care mi-ai intermediat o întâlnire frumoasă cu Mr. Roth.
Romanele cu inserturi masive din “erudiţia” scriitorului sau din vasta sa muncă de documentare nu mă conving. Compilaţii!