bookblog.ro

---

Fragment: „Cișmigienii” de Eugen Cadaru

Scris de • 16 June 2020 • in categoria Scriitori români, Noi aparitii, Fragmente

Editura Polirom anunţă apariţia în librării a romanului Cișmigienii de Eugen Cadaru, recent publicat în colecția „Ego. Proză” e Editurii Polirom.

Eugen Cadaru este și autorul a două volume de povestiri: A opta zi e‑n fiecare noapte (2014) și Misterioasa scrisoare a domnului Tesla (2017), pentru care a primit mai multe premii naționale, dar și Premiul de încurajare al Societății Europene de Science-Fiction, în 2014, la Dublin.

Cișmigienii

Cum ar fi fost România dacă la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 1971, la o cafea și o bere rece în Grădina Cișmigiului? Există oare vreun motiv pentru care România ar putea fi numită Grădina Maicii Domnului?

Citește un FRAGMENT din carte:

Dragoş rămase nemişcat şi, pentru o clipă, atenţia i se îndreptă instinctiv spre scara elicoidală pe care coborâseră cu câteva minute mai devreme. Apoi, pe măsură ce secundele treceau, muzica în surdină care venea din interiorul acelui buncăr subpământean îl învălui din toate părţile, îl înfăşură în sunetul ei şi îi dădu o senzaţie plăcută. Fără să se mai gândească prea mult, intră pe unul din culoare. Nu ştia sigur care dintre ele era. Ultima imagine pe care o văzu înainte să păşească în beznă fu chipul fetei pe lângă care trecu. Înaintă câţiva metri fără să vadă ceva, până ce începu să distingă mici pâlpâiri de lumină venind de la nişte mici beculeţe care, şi ele, erau probabil încastrate în podea. Ca un fel de urmă abia sesizabilă a traseului. Începu să observe că peste tot apăreau bifurcaţii. Şi în stânga, şi în dreapta, la câţiva metri o dată, alte culoare se deschideau, ca într‑un fel de peşteră cu un număr infinit de braţe. El continuă să meargă pe ceea ce credea că ar putea fi culoarul central şi, după încă câţiva metri, începu să întâlnească în drum mici alveole, un fel de încăperi aşezate de o parte şi de alta a traseului, pardosite cu blănuri, în care, prin semiobscuritate, se distingeau trupuri umane goale, multe, foarte multe în fiecare alveolă, trupuri de bărbaţi şi de femei, contorsionate, învălmăşite sau doar trântite unele peste altele, care se mişcau spasmodic şi se încrâncenau unele în altele, fără putinţă de a le distinge chipurile, ci doar a le auzi icnetele. Grăbi pasul şi, chiar dacă nu vedea mare lucru în calea lui, pe măsură ce acele alveole se înmulţeau, începu să simtă şi braţele acelor trupuri cum îl ating sau îl prind, încercând să‑l tragă spre ele. Traseul devenea tot mai întortocheat şi mai plin de bifurcaţii, trupurile care‑l chemau tot mai seducătoare, însă într‑un final reuşi, brusc, să iasă din tunel.

Se afla într‑o cameră circulară, în mijlocul căreia, pe o platformă rotundă, un saxofonist complet dezbrăcat cânta o melodie leneşă, în timp ce două fete tinere dansau lasciv, mişcându‑şi trupurile goale pe ritmul acesteia. Dragoş dădu roată cu ochii de jur împrejur. În spaţiul dintre perete şi scenă, diverse grupuri de tineri – şi aceştia complet dezbrăcaţi – stăteau aşezaţi pe blănuri mai mari sau mai mici. Unii erau tolăniţi unii peste alţii, alţii jucau cărţi, alţii trăgeau alene din nişte narghilele sau din sticle micuţe de whisky, contemplând ceea ce se întâmpla pe scenă.

O căută pe Nadia şi, din cauza semiobscurităţii, o observă abia târziu. Era în partea cealaltă a sălii, stătea sprijinită de un perete şi se uita spre el. Când ochii li se intersectară, el simţi cum o lumină îi străbate sufletul. O contemplă şi i se păru că vede din nou o zeiţă antică. Porni spre ea, făcând slalom cu atenţie printre blănurile împrăştiate peste tot.

Ajunse lângă ea, însă nu rosti niciun cuvânt.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro