bookblog.ro

---

Fragment: „Magellan” de Stefan Zweig

Scris de • 26 May 2020 • in categoria Noi aparitii, Recomandari, Fragmente

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Magellan. Omul şi fapta sa de Stefan Zweig, traducere din limba germană de Eugen Relgis. Carte publicată şi în ediţie digitală.

În 1518, Magellan îl convinge pe regele Spaniei, Carol Quintul, să întreprindă un proiect nebunesc: „Există o strâmtoare între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. O ştiu. Cunosc locul unde se află. Daţi‑mi o flotă şi vă voi arăta calea de trecere, pornind de la răsărit spre apus, pentru a ocoli întreg Pământul”. În anul următor va porni în ultima sa călătorie, intrând în legendă şi în panteonul marilor nume care au lărgit limitele cunoaşterii pentru întreaga umanitate. Un formidabil roman de aventuri în care Magellan dovedeşte că „o idee, dacă e purtată de aripile geniului, dacă e dusă mereu şi hotărât înainte de o pasiune, se vădeşte la urmă mai puternică decât toate elementele naturii, că un singur om, cu scurta şi trecătoarea sa viaţă, poate transforma într‑o realitate şi într‑un adevăr nepieritor ceea ce fusese numai o dorinţă, numai un vis pentru sute de generaţii”.

Născut în familia unui industriaş înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) îşi face studiile la Berlin şi Viena. Călătoreşte mult încă din tinereţe (în Statele Unite, Franţa, Anglia, India), o cunoaşte pe prima sa soţie, Friederike von Winternitz, şi se stabileşte la Salzburg. Este foarte popular în cercurile artistice din întreaga Europă şi este prieten, printre alţii, cu Arthur Schnitzler, Sigmund Freud şi Richard Strauss. În 1930 este deja unul dintre cei mai traduşi scriitori austrieci în viaţă, iar povestirile şi biografiile lui devin bestselleruri aproape imediat după apariţie. Opera sa ajunge să fie tradusă în peste treizeci de limbi. Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, Zweig părăseşte Austria, stabilindu-se temporar în diverse locuri: Londra, Bath, New York şi, mai târziu, Rio şi Petrópolis, în Brazilia. A scris proză (Frica, Scrisoare de la o necunoscută, Nerăbdarea inimii, Jucătorul de şah – apărute la Editura Polirom –, Amoc, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei), biografii (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Triumful şi destinul tragic al lui Erasm din Rotterdam) şi memorialistică (Lumea de ieri).

*Fragment*

„Golful acesta – a cărui privelişte nu era desigur mai puţin măreaţă în vremurile acelea de mult dispărute decît în zilele noastre, care i-au adăugat şi fastul metropolei – trebuie să-i fi apărut ca un adevărat paradis echipajului istovit de atîta trudă. Rio de Janeiro, botezat după sfîntul Ianuarie pentru că fusese descoperit în acea zi a calendarului şi numit greşit „Rio” pentru că se presupunea că îndărătul acelui învălmăşag de insule se află gura unui fluviu uriaş, e cuprins încă de pe atunci în sfera posesiunilor portugheze. Potrivit instrucţiunilor sale, Magellan ar fi trebuit să renunţe la a debarca acolo. Dar portughezii n-au înjghebat încă vreo colonie: nici un fort nu ameninţă de acolo cu gurile negre ale tunurilor; golful acela pitoresc, multicolor este încă de fapt o „ţară a nimănui”. Corăbiile spaniole pot pluti fără nici o grijă pe lîngă insulele fermecătoare, ocrotite doar de plajele lor înflorite, şi să ancoreze unde vor, nestînjenite de nimeni. Dar abia se apropie bărcile de uscat, că băştinaşii se ivesc din păduri şi din colibele lor, alergînd spre ţărm pentru a-i primi, curioşi şi nebănuitori, pe soldaţii în armură. Ei se arată cu desăvîrşire prietenoşi, plini de încredere, cu toate că Pigafetta e nevoit să afle, spre marea sa supărare, că oamenii aceia cumsecade sînt şi canibali cînd au prilejul, căci îi pun în frigare pe duşmanii ucişi şi îşi taie dintr-înşii bucăţile cele mai gustoase, ca dintr-un bou fript cu mare alai de Rusalii. Dar faţă de străinii aceia albi, care le par nişte fiinţe supranaturale, guaranii nu-şi manifestă asemenea pofte. De aceea soldaţii sînt scutiţi de astă dată să se folosească de archebuzele complicate şi de lăncile grele.

După cîteva ore începe un schimb foarte animat dintr-o parte şi alta. Şi bravul Pigafetta e acum în elementul său. În cele unsprezece săptămîni de navigaţie, ambiţiosul cronicar nu găsise multe de descris; doar cîteva mici poveşti cu rechini şi păsări ciudate i-au dat prilejul să mai flecărească. Despre arestarea lui Juan de Cartagena parcă nici n-a văzut şi nici n-a auzit. Acum însă nu are destule pene în tolba sa de scriitor ca să noteze toate minunăţiile din jur. Nu pomeneşte de cadrul minunat în care se desfăşoară întîmplările relatate; lui nu i se poate pretinde nici o imagine, nici un tablou, căci bazele descrierii naturii au fost puse abia cu trei veacuri mai tîrziu de Jean-Jacques Rousseau. Îl interesează însă cu deosebire fructele: cele de ananas, „care seamănă cu nişte gogoşi mari şi rotunde de brad, dar sînt extraordinar de dulci şi au o aromă minunată”, apoi „batatele”, pe care le găseşte asemenea castanelor, şi „trestia dulce”, trestia de zahăr. Cinstitul tînăr e buimăcit de ieftinătatea cu care poporul acela nerod le vinde alimentele. Pentru o undiţă mică, smintiţii aceia bruni dau cinci sau şase găini, pentru un pieptene, două gîşte, pentru o mică oglindă, zece papagali minunat împestriţaţi, iar pentru o foarfecă dau atîta peşte, că o duzină de oameni se poate sătura de-a binelea.”

© Editura Polirom, 2020





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Am citit demult jurnalul lui Pigafetta și mi-a plăcut. Cu atât mai mult o să-mi placă această carte a lui Zweig. Mulțumesc pentru informații!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro