bookblog.ro

---

Fragment: „O lebădă sălbatică și alte povești” de Michael Cunningham

Scris de • 28 September 2016 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

o-lebada-salbaticaEditura Polirom

Colecția Biblioteca Polirom

Seria Actual

Michael Cunningham

O lebădă sălbatică și alte povești

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

 

fragment

Pe drumul de întoarcere de la oraş (întâlnirea cu cumpărătorul nu mersese bine) tatăl s‑a oprit lângă un castel înconjurat de grădini luxuriante. În definitiv, trebuia să culeagă trandafirul de undeva din apropierea satului, altminteri s‑ar fi întors acasă cu o tulpină şi câteva frunze ofilite.

Bombănind enervat de modestia perversă şi ostilă a fiicei lui (dar în acelaşi timp uşurat, pentru că ea, spre deosebire de surorile ei, nu‑l făcuse să cheltuiască nişte bani pe care tocmai aflase că nu‑i va primi), a rupt un trandafir dintr‑o tufă mai bogată decât toate. Unul din câteva mii.

A ales prost castelul. A ales prost şi tufa de trandafiri.

Bestia s‑a repezit asupra tatălui. Avea mai mult de doi metri înălţime şi era un fel de încrucişare între lup şi leu, cu ochi strălucitori şi criminali şi cu braţe blănoase, mai groase decât mijlocul tatălui. Ceea ce îl făcea cumva şi mai ameninţător era faptul că purta o vestă şi cămaşă cu volane.

Bestia a declarat că furtul de trandafiri este o infracţiune supremă. A ridicat o labă ca un mănunchi de pumnale. Se pregătea să‑i jupoaie tatălui faţa şi pe urmă să continue în jos.

— Vă rog, domnule, trandafirul era pentru fiica mea !

— Furtul e furt.

Imaginaţi‑vă o voce care sună ca o maşină de tuns iarba ce rulează pe pietriş. Încercaţi să nu vă gândiţi la respiraţia bestiei.

— E cea mai frumoasă şi mai nevinovată fată din câte există. Eram dispus să‑i cumpăr orice şi‑ar fi dorit, dar ea nu a cerut decât un trandafir.

La auzul acestor cuvinte, bestia s‑a oprit.

— Ar fi putut căpăta orice şi ea a cerut un trandafir ?

— Nu e o fată ca toate celelalte. O iubesc ca pe propria‑mi viaţă.

Bestia şi‑a coborât laba, vârându‑şi‑o cu forţa în buzunarul hainei, ca şi cum ar fi vrut s‑o împiedice să aibă vreo iniţiativă.

— Atunci du‑te acasă. Ia‑ţi rămas‑bun de la fiica ta. Dă‑i trandafirul. Apoi vino înapoi şi primeşte‑ţi pedeapsa.

— Aşa voi face.

— Dacă până mâine la vremea asta nu te‑ai întors, vin după tine şi, înainte să te ucid, o ucid pe fiica ta.

După ce a zis asta, bestia i‑a întors spatele şi a pornit spre castel, păşind pe picioarele lui uriaşe şi zdravene, ca de bizon. Cu trandafirul ţinut strâns în mână, tatăl a sărit pe cal şi a luat‑o din loc.

Când a ajuns acasă, tatăl i‑a povestit fiicei lui toată păţania şi i‑a spus că dis‑de‑dimineaţă merge să se lase jupuit de bestie.

Fiicele mai mici l‑au asigurat că e vorba de un bluf. Bestia nu avea de unde să ştie unde locuiesc ei. Bestia era un psihopat clasic. Să arunci cu ameninţări e uşor. Poate că bestia avea de‑acum altă halucinaţie. Chiar în clipa asta probabil că încerca să se dumirească cine rosteşte obscenităţi din dulapuri sau de ce mobila se tot mută singură.

— Deci, tati, acum ne arăţi ce ne‑ai adus ?

— O, da, desigur...

Şi a început să scoată pachetele din coburii şeii.

Numai Frumoasa ştia că bestia o să le dea de urmă şi o să‑i omoare. Numai Frumoasa a înţeles ce‑ar putea semnifica un singur trandafir, la ce fapte te‑ar putea împinge un trandafir dacă trăieşti fără speranţă. Dacă eşti o bestie captivă într‑un castel sau o fată captivă într‑un sat obscur şi amărât.

Aşa că, după miezul nopţii, când tatăl şi surorile ei dormeau, Frumoasa s‑a furişat până în grajd, a încălecat pe calul tatălui ei şi i‑a spus să o ducă

De fapt la ivirea zorilor tatăl a fost distrus când a descoperit că fiica lui cea mare se dusese la bestie. Şi  la castelul bestiei. Calul, fiind şi el tot un animal, a fost mai mult decât dornic să se supună.

Părea un act de suprem sacrificiu de sine. Şi nu era întru totul neadevărat. Dar, în acelaşi timp, pentru Frumoasă, indiferent ce i‑ar fi putut face bestia, tot era mai bine decât să petreacă încă o zi hrănind gâştele, încă o noapte brodând.

La fel de adevărat era şi că spera ca tatăl ei să vină după ea în zorii zilei, când se va trezi şi va vedea că nu e acolo. Era adevărat că mintea ei născocea imagini cu tatăl ei luptându‑se cu bestia – acelaşi tată uriaş şi păros care fusese bestia copilăriei ei, acelaşi tată bun şi blând până la ostentaţie, deşi ea, nefiind orbită de naivitatea cu care fuseseră dăruite surorile ei, a înţeles ce efort i‑a trebuit ca să se abţină de la anumite acte pe care le‑ar fi putut comite foarte uşor, de vreme ce mama fetelor nu mai era cu ei, ci sub crucea din cimitir.

În timp ce calul o purta peste câmpurile întunecate şi prin mlaştinile pline de ciripit de păsări, Frumoasa făcea speculaţii despre lupta ce putea fi stârnită de ea. Îi făcea întru câtva plăcere (de ce s‑o negăm ?) să se întrebe cine va ieşi victorios : tatăl sau duşmanul.

totuşi nu s‑a putut abţine să‑şi spună că dorinţa ei nu numai că provocase toată beleaua, dar mai şi era, în felul ei, o formă insidioasă de vanitate. Frumoasa şi‑a dorit, nu‑i aşa, să fie cea corectă şi fără pată. Suferea de aroganţa călugăriţelor.

Decizia de a‑i permite fetei să‑i ia locul avea să‑l chinuie pe veci. Dar exact asta a făcut. În timp, va găsi diverse moduri de a‑şi învinovăţi fiica. Se va afunda, cu o oarecare senzualitate, într‑o imagine a sa de om cumplit şi fără suflet, o imagine cu care, odată cu trecerea timpului, se va dovedi că îi vine tot mai uşor să se împace.

***

Autorul romanului Orele, ecranizat în 2002 de Stephen Daldry, cu Meryl Streep, Nicole Kidman şi Julianne Moore în rolurile principale.

O bătrînă care şi-a trăit viaţa din plin, fără grija zilei de mîine, se trezeşte singură şi părăsită şi se hotărăşte să-şi facă o casă din turtă dulce. Un prinţ care, în urma unei poveşti bine-cunoscute, a rămas cu o aripă de lebădă trăieşte înstrăinat de societate, prin cîrciumi de periferie, ocolit sau ridiculizat de nobilele sale rude. O fată frumoasă şi săracă ajunge în castelul unei bestii ce seamănă mai degrabă cu un criminal psihopat. Michael Cunningham rescrie într-o manieră inedită cele mai populare basme, dezvăluindu-le latura matură, întunecată şi chiar perversă. Lumea miraculoasă a basmului e invadată de cea reală, cu monstruozităţile

şi traumele ei, iar simplitatea inocentă a poveştilor din copilărie  se transformă într-o explorare a ascunzişurilor comportamentului uman. Reimaginate în cheie modernă, temele de basm devin astfel bucăţi literare de mare forţă, scrise cu virtuozitate, cu farmec şi cu un realism ce uneori frizează cinismul.

„Dacă nu eşti plăsmuirea unui vis dement de-al zeilor, dacă frumuseţea chipului tău nu dă peste cap constelaţiile, n-o să arunce nimeni vreo vrajă asupra ta. Nimeni nu vrea să te transforme în bestie, nici să te adoarmă pentru o sută de ani. Nici un duh rău deghizat în spiriduş n-are de gînd să-ţi ofere trei dorinţe ce ascund nenorociri, ca o lamă de ras într-o prăjitură.” (Michael Cunningham)

„Aceste basme tulburătoare, aduse în contemporaneitate, au în ele reţeta perfectă pentru lectură. O carte ce te vrăjeşte şi-ţi cucereşte mintea...” (The Independent)

„Poveştile lui Michael Cunningham sînt copleşitoare, emoţionante, chiar dacă ne fac să vedem altfel basmele copilăriei… Nu toate răţuştele urîte se dovedesc a fi lebede. Nu toate broaştele sînt prinţi fermecaţi, şi poate-i mai bine aşa.” (The New York Times)





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Monique spune:

    Hm! Chiar pare o poveste interesanta. Multumesc!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro