bookblog.ro

---

Fragment în avanpremieră: „Zilele lui MM” de Sebastian Lăzăroiu

Scris de • 6 February 2019 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

Titlu: Zilele lui MM

Autor: Sebastian Lăzăroiu

Domeniu: Literatură română

Editura: Polirom
Colectie: EGO. PROZĂ
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-46-7772-6
Tip editie: broșată
Format: 130x200
An aparitie: 2019

 

-fragment-

Când a sărutat-o atunci pe Acropole, parc-ar fi ţinut curbura unei căpşune între buze. Cel puţin el aşa îşi amintea, deşi... să fi trecut un sfert de veac şi toate fructele se vor fi cules din tufişuri şi-apoi, stivuite în calele vapoarelor, vor fi traversat meridian cu meridian către borcanele cu frişcă ale îndrăgostiţilor. N-avea niciun rost să i-o spună acum, dar simţea că, într-o formă sau alta, trebuia să-şi elibereze gândul. — Mai ţii minte filmul cu J. şi M. pe Acropole? Ea s-a împiedicat de o piatră şi gura îi aterizase tocmai pe gura lui... Cel mai neplauzibil sărut...

Călătoriile lor aveau farmecul filmelor vechi, un romantism demodat, o atmosferă energică, coinci-denţe comice, coborâte din epoca de aur în care râsul şi iubirea erau totuna. Vioiciunea caraghioasă a lui Marlon urcând ruine şi trepte, Jane zăpăcită, purtată de haine şi încălţări nepotrivite, interacţiuni hazlii cu obiceiurile locurilor, acum toate căpătaseră un cod în cotidianul lor. Bine, ea nu mai ţinea minte şi învârtea cu limba iaurtul cleios, în cinstea sărutului neplauzibil, a pietrei în gură sau cum o fi fost, a filmului cu J. şi M. Vocea lui Marlon îi urcase în timpane odată cu păcăniturile mestecatului, dar îl auzise şi-i răspunse:

— Dracu’ film... Dă-mi! Un sărut canicular nu e ceva să-ţi aminteşti, cât despre săruturile neplauzibile, oare nu sunt toate aşa? Intime, oprite îndărătnic? Chiar dacă, până la urmă,

circumstanţele unui sărut sunt împotriva oricărui pariu. Chiar o greşeală...Buzele clămpăniră iarăşi pofticioase şi bărbatul mai băgă o încărcătură vâscoasă. Jane o preluă mecanic şi, înghiţind, lăsă să-i scape şi vorbele:

— Iaurtul ăsta mi-e cald.

— Cum?

— Iaurtul ăsta...

— Ce-i cu el?

— Mi-e cald.

— Am deschis fereastra.

— Ai putea să mă îmbrăţişezi, curând o să ne despărţim.

Dar gândurile lui Marlon fredonau haihui şi nu voiau să se despartă. O luă în braţe; mai înainte însă vru să-i recunoască sclipirile ochilor, o urmă de viaţă, să ştie de ce o iubeşte şi de ce n-o s-o părăsească. Inima sărea straniu câteva bătăi, poate un cântec încropit din ecourile târzii ale gândurilor. Îi veni şi Audrey în minte, spectral, nepoftită şi pusă un pic pe arţag, dar el o alungă indiferent.

— Nu înţeleg de ce nu mă laşi dracului în pace, şopti Jane, greu inteligibil, cu gura turtită de smocurile lui aspre de pe burtă.

— Ce spui, Jane?

— Că să mă laşi naibii! urlă ea ca scoasă din minţi, împingându-l cu amândouă mâinile, lăsându-l prizo-nier poziţiei jalnice şi inutile. Mai încercă o apropiere, dar Jane pusese linguriţa între ei. Podoaba lui nedorită se lăsa împunsă fără prea mari dureri. Îi venea să zâmbească, linguriţa era rece, iar grimasa de pe faţă era doar de la amintirea c-a făcut burtă... la naiba! Toate strădaniile astea se curmă într-un plânset, ca şi acum; o cuprinse, ea tresărea în tăcere. Nu plângea niciodată zgomotos, nici când a văzut-o pe culmile furiei şi disperării, când a pierdut copilul. Ah, povară e să ştii doar că s-a întâmplat... Trecuse aşa de mult şi mai muriseră cinci oraşe pline de copii de-atunci încoace. Dar, da, plângea liniştit, ca robinetul de la cadă neînchis până la capăt. Plângea din orice, râdea din

orice. Jane fusese o adolescentă toată viaţa; boala îi poruncea să fie adultă, revendica ghiduşia şi cruzimea pentru ea însăşi, se juca neîndurătoare cu aparenţele şi-i trecea trupul împuţinat pe o răzătoare imensă. Tot mai greu s-o recunoşti – o siluetă stranie dintr-o fotografie nedatată şi lipsită de împrejurări recognoscibile. Helen o studiase sumar într-o dimineaţă, în uşa casei, Jane chiar îi făcuse cu mâna. „Arăta un pic îmbătrânită...“, îi împărtăşise Helen îngrijorată, înghiţind saliva odată cu „foarte“ şi lăsând să cadă politicos „un pic“. N-o mai văzuse de mult. Nici nu mai prea ieşise, de când cu boala; ar fi vrut, numai că fiecare trecere a pragului devenise un ritual al ezitărilor şi-al fricii. În plus, nici Miriam, soră-sa, nu se dădea

în vânt după ieşiri în lume. „E nedemn, Marlon... Nu vreau s-o vadă nimeni aşa! Mai ales cei care au cunoscut-o... Tu-ţi dai seama?“ Dar, iată, Marlon îi mângâie şuviţele nespălate şi îndărătnice şi-o vede doar el aici. Alături de celelalte fotografii, picturi abstracte, porţelanuri fără valoare, modeste suvenire. Jane şi toate astea. Ea susură stins şi încearcă să-şi dea seama de ceva sau să spună ceva, pupilele se mişcă un pic bezmetic. Nu, n-o să mai ţipe, dar nici ceva bun nu urmează s-audă.

— Mi-e dor să-ţi spun „te iubesc“, începu şcolăreşte... Dar... dar... (îşi luă acum un aer explicativ) nu te iubesc, ah, nu te iubesc, cum o să trăiesc fără să ţi-o mai zic?

— Ba ne iubim şi ne iubim ca la început, ca la început...

— Ce ştrengar! Ai vrea tu... îşi flutura ea arătătorul.

Asta-l făcu să tresară. Era uvertura la acea Jane, dar viorile nu se dezlănţuie, coardele-s amorţite, oboiul e înecat. Poate că... O, Doamne, cum ar fi?... Se gândea de multe ori aşa. Prin ferestrele de luciditate putea ieşi vijelios o prostea că speranţă că se vor deschide şi mai tare şi odată cu ele se vor desface pereţii dimprejurul fiinţei, pe cale s-o sufoce.

***

Jane, soția lui Marlon Mont, un fost corector de scenarii de film, a fost diagnosticată cu Alzheimer la doar 45 de ani. Din acest moment, Marlon renunță la slujbă și se dedică aproape în totalitate îngrijirii ei, neștiind ce imensă provocare îl așteaptă. Primește sprijin financiar de la sora acesteia, Miriam, o femeie bogată și mereu suspicioasă, iar Rachel, asistentă, îl ajută în chestiunile mai delicate, dar și la supravegherea bolnavei. Ca să-și mai răscumpere din păcate (și sunt destule, unele mai grave decât altele), Marlon se deghizează și cerșește (la început o dată, apoi de două ori pe săptămână), iar banii pe care-i strânge îi trimite unei asociații pentru copii orfani. În același timp, vrând să-și facă viața un pic mai suportabilă, are și o amantă, o femeie mult mai tânără decât el, căsătorită la rândul ei, cu care se vede în fiecare miercuri. Urmărind toate fețele vieții protagonistului, Zilele lui MM reprezintă o cronică detaliată a deteriorării lui Jane și a modului în care cei doi soți încearcă să facă față situației, fiecare în felul lui.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro