bookblog.ro

---

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane. Fragment din „Viaţă şi teatru pe Scena lumii” de George Banu

Scris de • 24 March 2021 • in categoria Scriitori români, Noi aparitii, Fragmente

George Banu

Viaţă şi teatru pe Scena lumii

Editura Polirom

Colecția Ego-grafii

Carte publicată și în ediție digitală

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului. Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelență impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăților cotidianului, valențele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenței umane.

„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercând să sesizez secvențe importante din viața culturală europeană și să restitui evenimente biografice legate de întâlniri cu artiști, de călătorii marcante, de spectacole de excepție. Astfel se constituie un mozaic personal ce reunește fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sunt pe scena lumii. Shakespeare spunea că lumea e o scenă pe care suntem actori și totodată spectatori – când jucăm, când privim, permutație nesfârșită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcțiilor și vertijul contrastelor. Pe scena lumii, plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri.” (George Banu)

FRAGMENT din eseul „Frumuseţea ca artificiu”

„Roland Barthes, într-un eseu celebru, analiza „bolile costumelor”, iar una dintre ele privea fastul, eleganţa afişată, expunerea luxului, „o hipertrofie a frumuseţii formale, fără raport cu textul”. Dar putem adăuga o precizare, această opţiune jenează când e autonomă, când nu stabileşte un contrast cu o situaţie teatrală, când e vizat efectul spectacular fără nici o pondere contrarie, când scena devine suport pentru un somptuos defileu vestimentar. Spectacol afişat în detrimentul textului! Îl regăsim îndeosebi în aşa-numitele „filme în costume”, unde costumele se impun flagrant şi se succedă ca o manifestare nostalgică a unui „frumos” vetust şi ornamental. Istoria e secundară, seducţia vestimentară e prioritară. Acest fenomen intervine frecvent, cu predilecţie la operă, când regia solicită spectaculosul vizual în defavoarea implicării dramatice. Costumul, praf în ochi? Sau echivalent vizual al excesului vocal? Redescoperirea operei baroce din ultimele decenii a reanimat atracţia pentru splendoarea costumelor, iar referinţa exemplară rămâne Atys de Lully, spectacol celebru al lui Jean-Marie Villégier marcat de curajul, insolit atunci, în anii 1980, de a afişa estetica barocă şi gustul său nemăsurat pentru „artificiu” – opţiune des reluată apoi în spectacole baroce marcate tocmai de coerenţa dintre artificiul narativ şi muzical, pe de o parte, şi cel scenografic, pe de altă parte. Totul e ireal, construit şi imaginar. Aici nu intervine nici o ruptură, unitatea e desăvârşită şi „luxul” legitim ! Ulterior, o tendinţă polemică se va constitui pentru a-l exclude şi a-i substitui imediateţea unei viziuni vestimentare actuale. De această dată, frumuseţea „barocă” e eliminată şi ni se prezintă scenarii mitologice printr-o panoplie de salopete, bocanci de război, costume de camuflaj. Acestae opusul clasicei posturi hollywoodiene: dacă acolo frumuseţea contrasta cu realitatea fabulei, aici prozaismul platoului se opune mitologicului somptuos al scenariului. În Franţa, un regizor, Thomas Jolly, a reabilitat splendoarea costumului nu pentru a-l asocia imaginarului baroc, ci pentru a-l plasa într-o relaţie conflictuală, îndeosebi cu teatrul elisabetan. Modestiei vestimentare reduse la o funcţie simplu emblematică, cultivată la Teatrul Globe, el îi opune o opulenţă decorativă versailleză: frumuseţea costumelor intervine ca „înstrăinare” de originea shakespeariană a textelor şi de gravitatea evenimentelor narate. De astă dată, efectul de contrast e la originea reuşitei! Frumuseţea ca un artificiu asumat... Jolly aminteşte de soluţia adoptată, de asemenea, de Ariane Mnouchkine pentru spectacolele după Shakespeare, când ea a mobilizat splendoarea costumelor unui kabuki imaginar pentru a povesti istoriile elisabetane. Frumuseţea nu se afirma în ea însăşi, ci se expunea ca termen opus evenimentelor. Din această tensiune se nutresc asemenea soluţii străine pericolelor semnalate de Barthes în eseul său. Frumuseţea în sine e repudiabilă! Frumuseţea ca expresie antirealistă e admirabilă!”

George Banu este eseist și profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro